Aleksandr Blok | Александр Блок – Fabrica | Фабрика

Aleksandr Blok | Александр Блок – Fabrica | Фабрика

1903
Gen Poezie
Localizare (țara) Imperiul Rus
Pagini
Prima Editură
Data publicării/lansării N/A

Poezia ”Fabrica” scrisă de Aleksandr Blok în anul 1903 are un subiect interesat din cel puțin două puncte de vedere. În linii mari, versurile reproduc tranziția spre capitalism în Rusia, similară ca proces cu ce regăsim în majoritatea țărilor. Blok nu scrie aceste versuri ca un om care a trăit drama industrializării emergente ci ca un observator.

Ultimele decenii ale secolului XIX au adus o industrializare în forță a anumitor regiuni din Imperiul Țarist. Asta a dus desigur la formarea unei noi clase, clasa muncitoare. Perioada respectivă mai este caracterizată și de emanciparea țăranilor, eveniment care a avut loc în anul 1861. Viața țăranilor nu a devenit însă mai bună fiindcă aceștia trăiau mereu cu un picior în sărăcie cruntă, aspect care, la fel ca în etapa de industrializare a Regatului Unit, îi împinge pe mulți să caute locuri de muncă prin fabrici.

Versurile generează imaginea unor mase de oameni care așteaptă la porți nu pentru înstărire ci pentru supraviețuire. În același timp există alți oameni care privesc de la geam cu dispreț. Legătura lui Blok cu Revoluția (Revoluția Comunistă) se analizează cel mai clar în poezia Двена́дцать (Cei doisprezece) despre care Leon Troțki a scris în cartea Литература и революция (Literatura și Revoluția). Acum însă nu e vorba de nicio revoluție sau rebeliune ci este prezentată atmosfera care a adus în cele din urmă acțiuni în sensul schimbării.


В соседнем доме окна жёлты.
По вечерам — по вечерам
Скрипят задумчивые болты,
Подходят люди к воротам.

V-sosedniem dome akna jioltîi
po-veceram po-veceram
skripiat zalumcivîie boltîi
padhodiat liudi k-varotam

În casa de alături geamurile sunt galbene
În jurul serilor, în jurul serilor
Scârțâie îngândurate buloanele
Se apropie oameni de porți


И глухо заперты ворота,
А на стене — а на стене
Недвижный кто-то, черный кто-то
Людей считает в тишине.

Și poarta este zăvorâtă,
Și la perete, și la perete
Cineva nemișcat, cineva negru
Pe oameni îi numără în tăcere.


Я слышу всё с моей вершины:
Он медным голосом зовет
Согнуть измученные спины
Внизу собравшийся народ.

Eu aud totul de sus:
El anunță cu o voce de aramă
A îndoi epuizatul spate
Oamenilor adunați jos.


Они войдут и разбредутся,
Навалят на спины кули.
И в желтых окнах засмеются,
Что этих нищих провели.

Ei vor intra și se vor împrăștia
Își vor pune pe spate sacii.
Și la ferestrele galbene vor râde
Că acești sărmani au fost păcăliți.



Gramatica

В соседнем. Prepoziția В are de regulă sensul de ”în” dar există și utilizări inrudite. Dacă precede un cuvânt în cazul Prepozițional atunci are sensul de ”la”: Он в теа́тре (el e la teatru), putem înțelege că se află astfel ”în” clădire. Atunci când se află plasat înaintea unui cuvânt la Acuzativ poate să capete un sens de direcție: Он идёт в теа́тр (El merge la/în teatru) sau de timp: в воскресе́нье (pe duminică). сосе́днем este la cazul prepozițional (la fel ca доме ce îi urmează).

по are utilizări puțin mai variate comparativ cu В. În cazul nostru, avem pe вечерам care e Dativ plural. Atunci când по se află înaintea unui cuvânt la Dativ dă sensul de ”de-a lungul, în preajma, în jurul, pe”.

на are și el sensuri ce diferă în funcție de cazul în care se află cuvântul care îl urmează. стене e forma atât de Dativ singular cât și de Prepozițional singular însă știm că, din fericire, на se folosește doar cu Acuzativ sau Prepozițional. În acest caz poate căpăta sensurile de ”pe, în, la, cu”.

Scris de: Redacția