Solaris

Deseori numit răspunsul sovietic la „2001: O odisee spațială”, Solaris-ul lui Tarkovski este o epopee sci-fi psihologică ce se concentrează pe spațiul interior al inimii umane, mai degrabă decât pe spațiul exterior al tehnologiei. Psihologul Kris Kelvin este trimis la o stație spațială ce orbitează planeta-ocean vie Solaris, pentru a investiga motivul pentru care echipajul a căzut în pragul nebuniei. La sosire, el este confruntat de un „oaspete”: o manifestare fizică a răposatei sale soții, Hari, care s-a sinucis cu ani în urmă.

Filmul este o meditație contemplativă asupra doliului, memoriei și limitărilor înțelegerii umane. Tarkovski umple stația spațială cu simboluri ale Pământului — cărți vechi, picturi și plante — pentru a pune în contrast mediul steril cu bogăția spiritului uman. Planeta Solaris acționează ca o oglindă uriașă, reflectând înapoi spre cercetători cele mai profunde rușini și dorințe ale acestora. Este o explorare tulburătoare a întrebării dacă putem cunoaște vreodată cu adevărat o altă persoană sau dacă iubim doar propriile amintiri despre ea.

Natalya Bondarchuk oferă o interpretare uluitoare și tragică în rolul „copiei” lui Hari, care capătă treptat conștiință de sine și se luptă cu faptul că nu este „reală”. Secvențele lungi și hipnotice ale filmului — cum ar fi faimoasa scenă a condusului prin Tokyo-ul futurist — sunt concepute pentru a altera percepția spectatorului asupra timpului. Solaris este o operă profundă și plină de emoție, care sugerează că, chiar și printre stele, suntem mereu bântuiți de lucrurile pe care le-am lăsat în urmă pe Pământ.