„Из вагантов | De la vaganți” este piesă muzicală scrisă de compozitorul sovietic David Tuhmanov în 1975, inspirată de atmosfera nostalgică a studenției și plecării într-o lume necunoscută pentru a studia. Versurile transmit un sentiment profund de despărțire, melancolie și dor de casă.
Versurile sunt inspirate din poezia medievală a vaganților – clerici rătăcitori, studenți nomazi și poeți care trăiau în Europa Evului Mediu. Acești vaganți au lăsat în urmă un bogat patrimoniu de poezie în latină, satirizând viața academică, ipocrizia clerului și celebrând libertatea, vinul și dragostea.
Versiunea lui Maxim Leonidov a fost lansată în 1997 cu titlul „Песенка студента | Piesa studentului”.
Versiunea originală
Versiunea originală cântată de Igor Ivanov de pe albumul По волне моей памяти al compozitorului David Tuhmanov
Original
На французской стороне,
На чужой планете
Предстоит учиться мне
В университете.
До чего тоскую я –
Не сказать словами.
Плачьте, милые друзья,
Горькими слезами.
На прощание пожмем
Мы друг-другу руки
И покинет отчий дом
Мученик науки.
Вот стою, держу весло,
Через миг отчалю.
Сердце бедное свело
Скорбью и печалью.
Тихо плещется вода,
Голубая лента.
Вспоминайте иногда
Вашего студента
Много зим и много лет
Прожили мы вместе,
Сохранив святой обет
Верности и чести.
Ну, так будьте же, всегда
Живы и здоровы !
Верю, день придет, когда
Свидимся мы снова.
Всех вас вместе соберу,
Если на чужбине
Я , случайно, не помру
От своей латыни.
Если не сведут с ума
Римляне и греки,
Сочинившие тома
Для библиотеки.
Если те профессора,
Что студентов учат,
Горемыку школяра
Насмерть не замучат,
Если насмерть не упьюсь
На хмельной пирушке,
Обязательно вернусь
К вам, друзья, подружки !
Вот стою, держу весло,
Через миг отчалю.
Сердце бедное свело
Скорбью и печалью.
Тихо плещется вода,
Голубая лента.
Вспоминайте иногда
Вашего студента.
Traducere
Pe pământ străin, departe,
Într-o țară nouă,
Trebuie să învăț curând
La universitate.
Cât de mult sufăr acum –
Nici nu pot să spun,
Plângeți, dragii mei prieteni,
Cu lacrimi amare.
La plecare să ne strângem
Mâinile prietenește,
Iar din casa părintească
Va pleca un martir al științei.
Iată, țin vâsla în mână,
Într-o clipă voi pleca,
Sufletul mi-e copleșit
De tristețe și durere.
Apa lin se unduiește,
Panglica albastră strălucește.
Amintiți-vă din când în când
De studentul vostru.
Ani de-a rândul am trăit
Alături, împreună,
Păstrând mereu cu sfințenie
Jurământul onoarei.
Fie ca voi, mereu,
Să fiți sănătoși și teferi!
Cred că va veni o zi
Când ne vom revedea.
Vă voi strânge pe toți laolaltă,
Dacă pe tărâm străin
Nu voi muri, din greșeală,
Ucins de latina mea.
Dacă nu voi înnebuni
De la romani și greci,
Cei ce-au scris volume-ntregi
Pentru biblioteci.
Dacă acei profesori,
Care ne învață,
Nu vor omorî de tot
Sărmanul școlar,
Dacă nu voi bea de moarte
La vreo petrecere nebună,
Voi veni negreșit
Înapoi, prieteni dragi!
Iată, țin vâsla în mână,
Într-o clipă voi pleca,
Sufletul mi-e copleșit
De tristețe și durere.
Apa lin se unduiește,
Panglica albastră strălucește.
Amintiți-vă din când în când
De studentul vostru.
Scris de: Redacția