Archive // Reference Ref: #2860

Kazahstan

Kazahstan

Kazahstan (Республика Казахстан) este un stat eurasiatic aflat în zona de nord a Asiei Centrale. În nord – vest, nord și nord – est se învecinează cu Federația Rusă (lungimea frontierei este de aproximativ 7,6 mii km), în est cu Republica Populară Chineză, în sud cu Kîrgîzstan, Uzbekistan și Turkmenistan; în vest are acces la Marea Caspică.

Suprafața este de 2.72 milioane km2; lungimea teritoriului de la vest la est este de aproximativ 3000 km, de la nord la sud de aproximativ 1600 km. Populația este de 18.877.000 de persoane (2020). Capitala este Astana. Unitatea monetară este tenge. Limba de stat este limba kazahă; în instituțiile de stat și locale este acceptată și limba rusă.

Kazahstanul este format din 14 regiuni și 3 orașe republicane.

Țara este membră în #CSI (1991), ONU (1992), OSCE (1992), FMI (1992), Organizația Conferinței Islamice (1995), ^Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (2001).

CapitalaNur-Sultan
Pop.18877000
Supr.2.72 mil. km2
PIB – PPC3381 mld.
yuan
  • Kazahstan are în vedere publicarea unui tratat de istorie a țării în 7 volume

    Conform ministrului educației și științei din Kazahstan o serie de instituții de specialitate din țară lucrează în acest moment la un tratat ce vizează istoria poporului kazah din antichitate până în prezent. Se dorește ca publicarea materialului în 2023 să fie realizată în 7 volume. Conform vicepremierului Kazahstanului, Yeralo Tugjanov, lucrarea are titlul „Istoria Kazahstanului

    Citește

  • Kazahstan și Malaezia propun întețirea cooperării parlamentare

    Ambasadorul Kazahstanului, Bulat Sugurbaiev, a vizitat Tan Sri Dato ‘ Seri Utama (titluri onorifice) Rais Yatim, președintele senatului (Dewan Negara) din Malaezia. Au făcut schimburi de opinii cu privire la consolidarea diplomației parlamentare și a cooperării dintre senatele celor două țări, conform serviciul de presă al ministerului afacerilor externe din Kazahstan. Au discutat despre evoluțiile

    Citește

  • Kazahstan și Qatar discută perspectivele de cooperare în domeniul muncii și al protecției sociale

    Pe 18 aprilie ambasadorul Kazahstanului la Doha, Arman Issagaliev, s-a întâlnit cu ministrul muncii din Qatar, Dr. Ali bin Saeed Al-Marri, pentru a discuta modalități de extindere a legăturilor bilaterale în domeniul muncii și în special condițiile de muncă ale cetățenilor kazahi din Qatar. Kazinform citează serviciul de presă al MAE kazah Potrivit statisticilor ministerului,

    Citește

  • Kazahstanul și Uniunea Europeană vor consolida cooperarea

    Material preluat de pe Kazinform, agenție de știri din Kazahstan. Mesajul general este că administrația Kazahstanului caută să-și dezvolte cooperarea cu Uniunea Europeană pe fundalul conflictului din Ucraina și a sancțiunilor economice Occidentale asupra Rusiei.

    Citește

1. GEOGRAFIA

Kazahstanul este a 9-a țară ca mărime din lume și este amplasată în inima Eurasiei. Se întinde pe o suprafață de 2,72 milioane de kilometri pătrați, aproximativ mărimea întregii Europe de Vest.

Se întinde de la Marea Caspică în vest până la munții Altai în est și de la Siberia de Vest în nord până la deșerturile sudice și lanțurile muntoase din nordul Tien Shan (天山).

În termeni administrativ-teritoriali, Kazahstanul este împărțit în 14 regiuni. Trei așezări au statutul de „orașe republicane”: capitala Kazahstanului, Nur-Sultan, Almatîi și Șîmkent. Mai există un oraș cu un statut special, Baikonur. Teritoriul orașului și cosmodromul cu același nume sunt închiriate Rusiei până în 2050.

La nord și nord-vest, Kazahstanul se învecinează cu Rusia, cea mai lungă și neîntreruptă frontieră terestră din lume. În sud are graniță cu Uzbekistan, Kârgâzstan și Turkmenistan, iar în est cu China. Toate țările sunt conectate prin teritoriul Kazahstanului prin drumuri de importanță internațională precum și prin căi ferate.

În Kazahstan se găsesc zone de stepă, munți, taiga și lacuri.

Aproape o treime din teritoriul țării constă din ”marea stepă kazahă”, cea mai mare câmpie din lume. Suprafața acesteia este mai mare de 804.500 kilometri pătrați.

Cel mai înalt punct din Kazahstan este vârful Khan Tengri. Este situat pe creasta Tengri-Tag, la granița Kârgâzstanului, Kazahstanului și Chinei. Înălțimea sa este de 7.010 metri și 6.995 metri fără a lua în considerare straturile de gheață.

Cel mai jos punct al Kazahstanului este depresiunea Karaghie cu 132 de metri sub nivelul mării.

Marea Caspică situată la vest este cel mai mare lac din lume. La sud-vest este Marea Aral care în prezent se află în degradare. Lacurile mari de apă dulce Balhaș, Zaisan, Alakol, Borovoie sunt în prezent rezervații naturale și locuri de agrement. Există și lacuri mai mici ca Kolsai și Kaindî.

Râurile mari sunt: Irtîș, Ișim, Ural, Sîrdaria și Ili. Irtâș este cel mai lung râu din Kazahstan iar izvoarele sale se află în Regiunea Autonomă Xinjiang Uigur din China. Acest râu traversează Kazahstanul și ajunge în Rusia pentru a deveni un afluent al râului Ob, unul dintre cele mai mari trei râuri siberiene.

Kazahstanului este foarte bogat în resurse. Țara este unul dintre primii zece exportatori de petrol și gaze din lume și are a doua cea mai mare rezervă de uraniu, crom, plumb și zinc din lume. Rezervele de mangan sunt a treia cea mai mare din lume. Kazahstanul mai este în top zece și în privința rezervelor de cărbune, fier și aur.

sursa: worldometers.info
sursa:‌ gisgeography.com

5.2 flora și fauna

Din peste 6.000 de specii de plante peste 500 pot fi găsite doar în Kazahstan. De exemplu aici creste arborele saxaul (Haloxylon) specific deserturilor din Asia Centrala, al carui lemn este atat de gros incat se scufunda in apă. Laleaua Greig (lat. Tokticlipa groktsigii), ale căror petale ating 12-15 cm, bradul albastru Tien Shan, mărul sălbatic Sivers, care este considerat strămoșul tuturor soiurilor moderne de mere se găsesc în Kazahstan.

Fauna nu este mai puțin diversă decât lumea plantelor. Multe animale care trăiesc aici sunt incluse în Cartea Roșie: de exemplu irbisul (sau Leopardul de zăpadă), antilopa saiga, gazela, bustardul de stepă. Există animale atât de rare precum muflonul Ustyurt sau urial, bursucul de miere din familia Mustelidae, Ariciul lui Brandt (cu ac lung) și pisicile sălbatice: manul, caracal, pisica de nisip (Felis margarita) și faimosul ghepard Asiatic.

Haloxylon aphyllum

2. Demografia

Populația Kazahstanului este de 19 milioane de oameni. Aceasta este una dintre cele mai scăzute densități ale populației din lume: mai puțin de 6 persoane pe km pătrat. Cel mai dens populat oraș este Almatîi, cu peste două milioane de locuitori.

3. istoria

Perioada antică și Evul Mediu

Începând cu mileniul I î.Hr., teritoriul Kazahstanului a fost locuit de triburi nomade precum sciții și sarmații, cunoscute pentru cultura lor pastorală și artefactele din aur. În secolele VI-VIII, regiunea a făcut parte din Hanatul Turcic, unul dintre primele state turcice.

În secolul XIII, Kazahstanul a fost cucerit de Imperiul Mongol al lui Genghis Han, iar mai târziu a intrat în componența Hoardei de Aur. După destrămarea acesteia, în secolul XV a apărut Hanatul Kazah, un stat format din trei juz-uri (uniuni tribale).

Dominația rusă și sovietică

În secolul XVIII, Imperiul Rus a început să extindă influența în Kazahstan, iar până în secolul XIX, întreg teritoriul a fost anexat. Mulți kazahi au suferit din cauza politicilor de colonizare și sedentarizare forțată.

După Revoluția din 1917, Kazahstanul a devenit parte a URSS, fiind transformat într-o republică socialistă (1936). Aici au avut loc procese de colectivizare care au provocat foamete (1931-1933), precum și deportări de etnii (germani, coreeni, ceceni etc.). Tot în această perioadă, Kazahstanul a devenit un important centru industrial și militar, inclusiv pentru testarea armelor nucleare la Semipalatinsk.

Independența și epoca modernă

Kazahstanul și-a declarat independența la 16 decembrie 1991, după destrămarea URSS. Primul președinte, Nursultan Nazarbaev, a condus țara timp de aproape trei decenii, promovând reforme economice și menținând relații strânse cu Rusia, China și Occidentul.

În 2019, Nazarbaev a demisionat, iar Kassîm-Jomart Tokaev a preluat funcția. În 2022, Kazahstanul a trecut prin revolte violente legate de nemulțumiri sociale, care au dus la reforme politice limitate.

Astăzi, Kazahstanul este cea mai mare economie din Asia Centrală, bogată în resurse naturale (petrol, gaze, uraniu) și un actor geopolitic important. Capitala sa, Nur-Sultan (fostă Astana), simbolizează modernitatea țării, în timp ce orașul Almatî rămâne centrul cultural și financiar.

4. cultura

5. Politica

Kazahstan este o republică prezidențială în care președintele este șeful statului și numește direct premierul care este șeful guvernului și al doilea om în stat după președinte. Kazahstan are și un parlament bicameral.

În Kazahstan alegerile naționale sunt organizate la 5 ani atât pentru desemnarea unui președinte cât și pentru organizarea parlamentului bicameral.

Parlamentul este format din Majlis (camera deputaților) și din Senat. Alegerile generale parlamentare se desfășoară doar pentru componența Majlisului în vreme ce componența Senatului este hotărâtă printr-o procedură mai complexă.

Cei 49 de senatori sunt desemnați (prin vot de către consiliile locale) câte doi de la fiecare regiune și de la cele 3 orașe de importanță republicană. 15 din cei 49 sunt numiți direct de președinte. Mandatul de senator este de 6 ani.

președinte: Kassim-Jomart Tokaiev
premier: Alihan Smaiîlov
min. externe:
min. apărare:

update: 16.07.2022

Web

guvernul

Parlamentul

Nur-Otan | 71,09 % | 76 locuri
AqJol | 10,95% | 12 locuri
NPC |‌ 9,10% | 10 LOCURI

update: 2011

6. Economia

  • Kazahstan: Punte economică între Asia și Europa

    Kazahstan: Punte economică între Asia și Europa

    Infrastructură: Extindere accelerată a rețelelor de transport Kazahstanul a lansat un plan ambițios de construire a 1.300 km de noi linii feroviare până în 2026, în colaborare cu Inițiativa Belt and Road a Chinei. Acest proiect gigant de infrastructură include deschiderea unui al treilea punct de trecere feroviară la granița cu China și dezvoltarea porturilor Citește

  • Kazahstan: creștere de 40% a comerțului extern | 60% creștere în exporturi pentru ianuarie – mai 2022

    Ministrul economiei din Kazahstan, Alibek Kuantirov, a prezentat în timpul ședinței guvernamentale din 14 iunie, un raport al situației comerțului extern în perioada ianuarie-mai 2022. Volumul a înregistrat o creștere de 40.8% ceea ce înseamnă o valoare de 39.7 miliarde de dolari. Exporturile au crescut cu 60% și au ajuns la o valoare de 26.5 Citește

Last Updated: iunie 1, 2025