Calea ferată China – Kîrgîzstan – Uzbekistan complementară cu Coridorul de Mijloc


Pe 6 iunie 2024 a fost semnat în Beijing un acord interguvernamental privind contruirea proiectului feroviar China – Kîrgîzstan – Uzbekistan, parte din Inițiativa Belt and Road. Cu această ocazie a fost realizată și o legătură video între președinții celor trei state.

Ruta pornește din Kașgar | 喀什市, oraș și important nod de transport aflat în Xinjiang, China și trece prin Kîrgîzstan pentru a intra pe teritoriul Uzbekistanului. De acolo trenurile pot, în viitor, să ajungă până în Asia de Vest și Asia de Sud.

Implementarea proiectului va aduce beneficii tuturor participanților la proiect și întregii regiuni a Asiei Centrale și de Sud, a declarat Kubanihbek Tabaldiev, politolog și profesor de relații internaționale la Ala-Too International University din Bișkek.

Calea ferată este importantă din punct de vedere strategic și pentru Afganistan, mai ales având în vedere locația sa geografică fără ieșire la mare, a declarat Jalal Bazwan, lector la Universitatea Kardan din Kabul.

Se are în vedere extinderea căii ferate spre orașul de graniță și centrul intermodal Hairatan din nordul Afganistanului. Această rută va atrage noi investiții străine.

Calea ferată va scurta timpul necesar pentru transportul de bunuri din Asia Centrală către principalele piețe globale, va facilita integrarea Asiei Centrale în lanțurile industriale și de aprovizionare și va accelera dezvoltarea economică a țărilor din Asia Centrală, a spus Yang Bo, profesor al Școlii de Studii Ruse și Eurasiatice de la Universitatea de Studii Internaționale din Shanghai.

De asemeni, mărfurile dinspre China vor ajunge mai rapid în Asia Centrală și vor avea o rută alternativă la traseele existente care traversează Rusia.

Această cale ferată este împlinirea unui vis de a aduce China mai aproape de Asia Centrală și Europa. Va consolida și va extinde rețeaua de căi ferate dintre Asia și Europa, a declarat Mark Cigoj, analist politic croat.

Această rută este compatibilă și complementară cu Coridorul de Mijloc (Transcaucazian) promovat de Uniunea Europeană și SUA.

Foto: Beijing Review

Scris de: Florin Cosma