Indonezia și Australia au ajuns marți (20 august 2024) la o înțelegere privind un nou acord de apărare (nu alianță) care va spori posibilitățile celor două țări de a își poziționa trupe fiecare pe teritoriul celuilalt. Înțelegerea s-a concretizat în cadrul unei vizite în Australia a președintelui ales care este și actualul ministru al apărării al Indoneziei, Prabowo Subianto.
Tratatul urmează să fie semnat în câteva zile, în cadrul unei vizite a ministrul australian al apărării, Richard Marles, în Jakarta, Indonezia. Marles a declarat că finalizarea cu succes a negocierilor, care au durat doi ani, este o reușită importantă pentru securitatea națională a ambelor țări.
Acest acord va oferi o interoperabilitate mult mai mare între forțele noastre de apărare, va oferi mult mai multe exerciții între forțele noastre de apărare, vom lucra împreună cu comunitatea globală pentru a sprijini ordinea bazată pe reguli și, mai important, ne va permite [n.e. armatelor] să operam fiecare pe teritoriul celuilalt.
Richard Marles
Prabowo Subianto a menționat că premierul australian Anthony Albanese a fost primul lider străin care l-a felicitat pentru victoria sa electorală.
Comentariu
Ce înseamnă asta pentru China, BRICS și OCS?
În timpul președinției fostului președinte, Joko Widodo (octombrie 2014 – octombrie 2024), Indonezia părea să facă pași vizibili și concreți, atât diplomatic cât și de altă natură, pentru a se alinia la obiectivele și țelurile unor organizații ca BRICS și OCS, consolidând relații pozitive cu China și Rusia.
Dar lucrurile nu au fost niciodată atât de clare. Este drept că Jakarta nu a condamnat Rusia pentru războiul din Ucraina, așa cum i s-a cerut de către puterile occidentale și nici nu a permis o condamnarea unanimă a Rusiei în cadrul declarației comune G20 de la Bali din 2022 însă nici nu a adoptat o poziție clară pro-Rusia. Textul respectiv e următorul:
Ne-am reiterat pozițiile naționale exprimate în alte foruri, inclusiv în Consiliul de Securitate al ONU și Adunarea Generală a ONU, care, în Rezoluția nr. ES-11/1 din 2 martie 2022, adoptată cu majoritate de voturi (141 de voturi pentru, 5 împotrivă), 35 abțineri, 12 absenți) deplângând în cei mai puternici termeni agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și cerem retragerea completă și necondiționată a acesteia de pe teritoriul Ucrainei. Majoritatea membrilor au condamnat ferm războiul din Ucraina și au subliniat că provoacă suferințe umane imense și exacerbează fragilitățile existente în economia globală – constrângerea creșterii, creșterea inflației, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, creșterea insecurității energetice și alimentare și creșterea riscurilor pentru stabilitatea financiară. Au existat alte puncte de vedere și diferite evaluări ale situației și sancțiunilor. Recunoscând că G20 nu este forumul pentru rezolvarea problemelor de securitate, recunoaștem că problemele de securitate pot avea consecințe semnificative pentru economia globală.
Declarația comună a G20 de la Bali, 2022
Motivul pentru care am ales această introducere este pentru a îndrepta o serie de neînțelegeri în privința Indoneziei, care au dus la așteptări nerealiste. Până nu demult se discuta de Indonezia ca un înlocuitor al Indiei în BRICS (potrivit unor analiști ca David Oualaalou) și ca un viitor membru al OCS, în rândul presei alt-media și potrivit analiștilor și comentatorilor anti-imperialiști.
O participare activă a Indoneziei, ca membru în BRICS și OCS, putea să schimbe din temelie echilibrul de putere în regiunea Asiei de Sud-Est și era un pas benefic și necesar pentru îndepărtarea forțelor non-regionale și non-eurasianiste. China și Rusia au viziuni comune asupra regiunii și în anumite situații pot acționa ca factori de stabilizare unul pentru celălalt. Ca de exemplu în cazul Vietnamului, pentru care Rusia reprezenta (din nefericire în prezent nu mai este cazul în așa mare măsură) un garantor de securitatea în contextul unor rivalități cu Republica Populară Chineză.
Neimplicarea mai hotărâtă a Indoneziei în proiectul multipolar i-a făcut pe unii analiști, ca Pepe Escobar, să vorbească despre un „joc de echilibru” între toate puterile implicate și o dorință de a păstra neutralitatea. Acest tratat de apărare cu Australia anulează orice pretenție de neutralitate pe care Indonezia o putea lansa.
Harta determină cu adevărat ca Australia și Indonezia, ca fiind cei mai apropiați dintre vecini, să aibă un destin comun. Din acest moment, acest destin este foarte mult definit de încredere strategică profundă.
Richard Marles
Conceptul acesta de „destin comun” este, din punctul meu de vedere, o referire la „comunitatea cu destin comun”, termen utilizat de China în relație cu țările prietene, în raport cu care există o anumită cooperare strategică și convergență de valori și perspective.
După cum se poate vedea pe hartă, aderarea Indoneziei (țară cu 270 milioane de locuitori și o economie dinamică, variată și în dezvoltare) la sistemul propus de SUA (dacă nu direct prin AUKUS cel puțin prin relații bilaterale cu state membre AUKUS, Quad sau NATO) vine în completarea încercuirii, alături de Filipine, a Asiei de Sud-Est.
Încercuirea are mai mult sens dacă luăm în calcul participarea Japoniei, Coreei de Sud și a regiunii separatiste Taiwan. Acest lanț de state reprezintă o amenințare reală la adresa securității Chinei și a Rusiei.
În cadrul unei întâlniri între Wang Yi și Serghei Lavrov, din 25 iulie 2024, în contextul summitului ASEAN din Vientiane, a fost raportat că:
Miniștrii au discutat despre cooperarea în cadrul ASEAN, având în vedere faptul că anumite țări au devenit din ce în ce mai proactive în crearea unor mecanisme militare și politice restrictive bazate pe blocuri, care sunt menite să submineze cadrul de securitate și stabilitate centrat pe ASEAN, din regiunea Asia-Pacific.
Ministerul de externe al Rusiei