
Uzbekistan a găzduit pe 18 august 2022 cea de a 4-a reuniune a miniștrilor afacerilor interne și securității publice din statele membre ale OCS. La reuniune au participat și reprezentanți ai statelor observator și ale organizațiilor internaționale ca INTERPOL, BCBOP și CSI ATC.
Participanții la reuniune au solicitat intensificarea a cooperării în cadrul oferit de OCS prin intermediul ministerelor afacerilor interne și securității publice ale statelor membre. Solicitarea este bazată pe situația instabilă și incertă de pe scena internațională.
Miniștrii au subliniat în unanimitate importanța dialogului deschis și a cooperării practice în combaterea criminalității organizate transnaționale, în conformitate cu principiile „spiritului Shanghai | шанхайского духа”.
Părțile au remarcat necesitatea de a pune în aplicare acordul de cooperare dintre guvernele statelor membre în lupta împotriva criminalității (Tașkent, 11 iunie 2010), precum și de a îmbunătăți cadrul juridic al OCS prin interacțiunea dintre ministerele afacerilor interne și securității publice.
Sursa foto: Akipress
-
O lume democratică și echitabilă în formare | Rolul central jucat de OCS în sistemul multipolar
Traducere și adaptare de pe: Global Times Președintele Chinei. Xi Jinping, va participa la cea de-a 22-a reuniune a Consiliului Șefilor de Stat ai Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS | SCO) din orașul Samarkand, Uzbekistan, în prima sa vizită externă de la începutul pandemiei de COVID-19. Participarea sa are drept scop păstrarea coerenței…
-
Iran: tranziție lină de la ordinea mondială unilaterală opresivă la cea multilaterală echitabilă
”Prezența Iranului în Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) și BRICS+ va promova multilateralismul în relațiile internaționale”, a declarat ministrul adjunct de externe din Iran, Ali Bagheri Kani. El a făcut remarcile într-o întâlnire la Teheran de luni 29 august cu Kenneth Nóbrega, secretar pentru Africa, Europa și Orientul Mijlociu al Ministerului de externe…
-
OCS – Reuniunea miniștrilor de interne | Intensificarea cooperării din cauza incertitudinii globale
Uzbekistan a găzduit pe 18 august 2022 cea de a 4-a reuniune a miniștrilor afacerilor interne și securității publice din statele membre ale OCS. La reuniune au participat și reprezentanți ai statelor observator și ale organizațiilor internaționale ca INTERPOL, BCBOP și CSI ATC. Participanții la reuniune au solicitat intensificarea a cooperării în cadrul oferit de…
