„Мишень” (în traducere „Ținta”) este un film rusesc regizat de Aleksandr Zeldovici, lansat în 2011. Acțiunea are loc în anul 2020, într-o Rusie prosperă și stabilă, unde personajele principale, membri ai elitei societății, se confruntă cu dorința de a-și recăpăta tinerețea și pasiunea pierdute. Pentru a realiza acest lucru, ei călătoresc în Munții Altai, la un complex astrofizic abandonat din perioada sovietică, cunoscut sub numele de „Mishen” („Ținta”). Se spune că cei care petrec timp în centrul acestui loc își recapătă tinerețea și intensitatea simțurilor. După experiența lor acolo, revin la Moscova transformați, însă noile lor trăiri duc la amplificarea trăsăturilor de caracter și a pasiunilor ascunse, fiecare confruntându-se cu propriul „eu” rebel.
”Ținta | Мишень” este un film complex, cu elemente științifico-fantastice, de dragoste, aspecte filosofice și de acțiune. A fost descris drept un kinoroman | кинороманами, adică film-roman. Regizorul, Aleksandr Zeldovici, a colaborat cu scenaristul Vladimir Sorokin și compozitorul Leonid Desiatnikov, în a concepe o lume în viitorul apropiat al anului 2020 (în 2011 era un viitor apropiat) în care Rusia a început să pășească pe calea echității și al progresului colectiv.
Elementele științifico-fantastice nu sunt sunt mai mult decât un context estetic, cu excepția unei invenții care are un rol în substratul filosofic. Această invenție constă dintr-o pereche de ochelari care măsoară gradul de bunătate sau de răutate în orice persoană, dar și în obiecte.
Povestea este construită în jurul unui grup de elite sociale și politice. Maxim Suhanov îl joacă pe Viktor, un oficial guvernamental direct implicat în dezvoltarea ochelarilor dar și în extragerea și procesarea unui material foarte rar. Acesta este căsătorit de 8 ani cu Zoe, jucată de actrița britanică Justin Waddell. Căsătoria lor a ajuns, de mai mulți ani, într-un impas care contrastează cu intensitatea iubirii de la început. Zoe este obsedată de ideea de tinerețe și încearcă să oprească îmbătrânirea prin folosirea unei măști speciale a cărei eficiență nu este însă foarte clară.
Viktor dorește să o ducă într-un loc special despre care se spune că oferă nemurire și reface intensitatea emoțiilor. În această călătorie au să plece cei doi alături de Nikolai, un oficial vamal, și Mitia, realizatorul unui popular spectacol de televiziune.
Grupul ajunge până în pustietatea din mulții Altai cu ajutorul unui elicopter iar de acolo sunt preluați de unul din puținii locuitori ai unui sat denumit Bombay. Locuitorii din Bombay doresc să folosească o unitate de cercetare astro-fizică construită pe vremea sovietică însă abandonată de mai multe decenii, pentru a atrage turiștii aflați în căutarea vieții veșnice. Această unitate de cercetare este ”ținta” care atrage un anumit tip de particule din univers despre care se spune că au efecte benefice asupra corpului uman.

În timpul acestei călătorii se vor alătura grupului încă două femei, Ana, jucată de actrița sârboaică Daniela Stoianovici, care realizează podcasturi pentru învățarea limbii chineze și care a ajuns cu puțin mai devreme și Taia, jucată de Nina Loșinina, o localnică cu o vârstă înaintată însă ca fizionomie rămasă pe la 20 de ani.
Energiile care trec prin ei în ”țintă” nu doar că le afectează procesul de îmbătrânire însă se dovedește că le accentuează trăsăturile de caracter, indiferent de natura lor etică. După o noapte petrecută în ”țintă”, toți cei 5 revin în Bombay pentru a pleca ulterior spre Moscova, luând-o cu ei și pe Ana.
Vedem astfel că unul din pilonii filmului, ”bine versus rău”, se dezvoltă pornind de la perechea de ochelari care măsoară ”bunătatea” și continuă cu faptul că, după expunerea la radiații, personajele încep să șteargă din reținerile pe care le aveau până atunci și ajung să se manifeste în moduri din ce în ce mai negative, ajungând până la omor.
Referitor la pilonul futuristic, care e compus din anumite detalii necesare pentru înrămarea temporală a acțiunii, un alt aspect, nu de natură tehnologică, este mult mai important. Prezența limbii și culturii chineze este covârșitoare. Viktor și Nikolai, cei doi care aparțin aparatului de stat, vorbesc fluent limba chineză iar prezentatorul Mitia ascultă podcasturile realizate de Ana. Pe lângă desele referiri la cultura chineză și folosirea limbii chineze, coloana sonoră realizată de Leonid Desiatnikov contribuie mult la atmosfera futuristă a unui viitor în care cooperarea ruso-chineză dă naștere unei stări de ”aproape utopie”.

Pilonul romantic este principalul câmp de bătălie. Mitia și Ana ajung să formeze un cuplu și pentru o vreme lasă impresia că pentru ei ”ținta” a funcționat. Relația lor este însă încheiată de Ana care, fiindcă se temea de intensitatea emoțiilor și simțind că li se pot accentua anumite trăsături care le-ar face rău, a dorit să pună o pauză de două decenii, timp în care să se adapteze noii realități.
Zoe nu reușește să se reapropie de Viktor și alege în schimb să pornească o aventură cu ofițerul vamal Nikolai. Finalul fiecăruia din acest trio este unul tragic. Viktor este concediat înainte să fie omorât de unul din cei care, în cadrul unei petreceri cu ”scursururile societății”, participă la violarea lui Zoe. Nikolai, după o răbufnire care duce la uciderea a doi oameni, este forțat să fugă din țară și astfel pierde tot ce a construit. Zoe alege să se sinucidă.

Există și un pilon sexual foarte puternic, realizat cu o mare intensitate carnală prin multiple scene erotice. Accentul în aceste scene nu cade atât de mult pe corp, deși inevitabil o face, ci mai mult pe context, pe fantezii. De exemplu prima scenă erotică dintre Zoe și Viktor implică un soi de strangulare. O altă scenă între Zoe și Nikolai îi arată pe ei făcând pentru prima dată sex în interiorul unui camion care transporta migranți ilegali, aceștia fiind încă prezenți și încă legați. De fapt și scena violului lui Zoe este concretizarea fanteziei acesteia.
Ana și Taia sunt singurele câștigătoare, sau mai bine zis singurele supraviețuitoare, ale acestei aventuri. Despre Ana se știe doar că s-a reîntors la iubitul ei din urmă cu 30 de ani, stabilit acum la Moscova, rămas la fel de tânăr ca ea. Taia a ales să revină în Bombay și să-și înceapă o nouă viață acolo.
Vă întrebați poate de ce Ana și iubitul ei au avut nevoie de o pauză de 3 decenii. Răspunsul este că lor au început să li se accentueze trăsăturile de violență și gelozie, ajungând foarte aproape de omor. De fapt scena revederii lor nu este una încărcată de emoțiile revederii persoanei dragi ci mai mult prezintă tensiunea si apăsarea unei situații nesigure, o revenire la ceva întunecat sau un pas pe un drum noi si însorit? Dacă reanalizez, pot spune că nici Ana nu este, într-o manieră certă, o supraviețuitoare.
