Stanislav Tkachenko este profesor al departamentului de studii europene al Universității de Stat din Sankt Peterburg și a publicat articolul ce urmează în contextul celei de a 4-a conferințe despre Asia Centrală găzduită de Clubul de Dezbateri ”Valdai”. Potrivit autorului, ”modelul european” de integrare regionale implementat de Rusia până în 2014 se va schimba în favoarea unui model ”economie fierbinte, politică rece”. Autorul recunoaște că după începerea ostilităților din 24 februarie 2022, Rusia a făcut un pas în spate în Asia Centrală pentru a se concentra pe război însă acum Moscova e hotărâtă să se reimplice în regiune. Din nefericire, nu toate statele din Asia Centrală au rămas loiale Rusiei iar măsurile restrictive impuse de Occident au fost adoptate și în aceste țări aliate.
Așteptările alarmante legate de Rusia din primăvara anului 2023, care au fost asociate cu potențiala întărire a sancțiunilor occidentale și pregătirile Kievului pentru o contraofensivă în regiunile Zaporojie și Herson, nu s-au materializat niciodată. Forțele Armate ale Ucrainei, deși au fost echipate și antrenate de țările NATO, și-au pierdut o parte semnificativă din capacitățile lor ofensive în luptele care au avut loc în stepele Azov în vara și toamna anului 2023. Drept urmare, conflictul armat în curs în Ucraina a căpătat o natură mai statică, forțele armate ruse câștigând tot mai mult avantajul.
În urmă cu un an, în mai 2023, Operația Militară Specială (SMO) a avut un efect de descurajare asupra inițiativei și resurselor Federației Ruse în regiunea Asiei Centrale. Acum, acest efect s-a diminuat în mare măsură. Diplomația rusă și-a reluat activitățile în regiune cu un accent reînnoit pe prioritățile tradiționale, inclusiv proiecte de integrare în domeniul economic, dezvoltarea rutelor de transport și logistică, eforturile de combatere a terorismului și ajutorul pentru dezvoltare. Deși problemele legate de SMO, cum ar fi amenințarea cu sancțiuni secundare împotriva companiilor din regiune care sunt interesate să organizeze importuri paralele, pot avea un impact negativ minor asupra unor aspecte ale afacerilor rusești, aceste aspecte nu împiedică în mod semnificativ cooperarea dintre Moscova și cele cinci țări din regiune.
De la sfârșitul secolului trecut, Federația Rusă încearcă să pună în practică în Asia Centrală modelele de integrare împrumutate de la Uniunea Europeană. În ultimii ani, unele dintre aceste modele au fost aplicate cu succes: o zonă de liber schimb, o uniune vamală, o piață unică pentru mărfuri, servicii, capital și muncă și o politică comună de transport. Dar este important de subliniat că doar în relație cu două state din regiune (Kazahstan și Kârgâzstan) aceste inițiative au fost implementate în paralel de către Federația Rusă. Restul de trei țări (Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan) au demonstrat de mai multe ori dorința de a evita proiectele comune promovate de Rusia cu celelalte două. În prezent, nu există nicio îndoială că politica de integrare universală nu mai funcționează în regiune și este puțin probabil să fie implementată în viitor.
Experții în afaceri asiatice, atunci când examinează relațiile bilaterale dintre China și Japonia, au remarcat abordarea unică a acestor două mari state asiatice din perspectivă politico-economică față de problemele de colaborare economică interstatală și securitate. Acum este obișnuit să descriem modelul asiatic de relații interstatale de la începutul secolului ca o dinamică „economie fierbinte și politică rece”, ceea ce înseamnă că națiunile asiatice nu consideră nimic greșit în angajamentul economic, mai ales dacă implică entități private de afaceri. În același timp, chestiunile legate de suveranitatea statului continuă să fie de cea mai mare importanță pentru ele, iar orice încercare a actorilor externi de a le încolți întâmpină rezistență. Aceste două abordări opuse coexistă și rareori se intersectează.
Astăzi, strategia „economie fierbinte, politică rece” este folosită din ce în ce mai mult de țările din Asia Centrală, atât în relațiile dintre ele, cât și cu țările vecine și îndepărtate. În viitor, este probabil să devină crucială pentru Federația Rusă. „Modelul european” se bazează pe prioritatea drepturilor individuale față de drepturile colective, protecția minorităților, precum și a grupurilor majoritare și integrarea internațională, inclusiv fuziunea suveranităților și înființarea de structuri de guvernare supranaționale. Rusia a fost dezamăgită de modelul european și acum caută și implementează alte valori și instituții în politica sa internă și externă.
Ni se pare că modelul european nu a fost niciodată strâns aliniat cu elita și grupurile principale ale societății din țările din Asia Centrală. Integrarea regiunii se datorează nu numai eforturilor active ale instituțiilor UE, ci și convingerii post-sovietice a Rusiei că actorii mai mari, în primul rând sub forma organizațiilor de integrare regională, ar trebui să înlocuiască statele suverane.
Escaladarea conflictului dintre Rusia și blocul occidental în 2014 a marcat sfârșitul perioadei „euro-optimiste” din istoria Rusiei. Această întorsătură a avut un impact asupra celor cinci țări din regiune. Astăzi, cooperarea economică pragmatică dintre statele din Asia Centrală se combină cu o abordare prudentă a suveranității și securității, care se realizează nu prin apartenența europeană tradițională la alianțe militare, ci prin participarea la „foruri internaționale” amorfe, acorduri bilaterale și parteneriate individuale.
Acum, cu participarea activă a Rusiei, se lucrează la construirea unui nou model de securitate regională în partea centrală a Eurasiei. La cel mai înalt nivel, problemele de securitate urmează să fie discutate la Conferința privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA), un forum internațional care reunește 28 de țări eurasiatice. CICA se concentrează pe consolidarea relațiilor și cooperării dintre statele eurasiatice pentru a asigura stabilitatea și securitatea în regiune. Acum forumul trece printr-o perioadă lentă și dificilă, o transformare politică și diplomatică într-o organizație interguvernamentală. Ținând cont de specificul asiatic (eurasiatic), nu există încă pericolul ca CICA să urmeze calea OSCE și, în loc de probleme de securitate, să se angajeze în activități non-core. De exemplu, ingerința în afacerile interne ale statelor membre prin monitorizarea alegerilor și practica „exportării instituțiilor democratice”, așa cum este cazul OSCE în cadrul AP OSCE și ODIHR (OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights).
La un nivel instituțional inferior, securitatea în Eurasia, în primul rând în Asia Centrală, poate fi asigurată prin acorduri bilaterale între statele sale, precum și cu actorii externi. În ultimul an au fost încheiate mai multe astfel de acorduri între statele din Asia Centrală, formând noi componente ale arhitecturii de securitate a regiunii. Permiteți-mi să citez câteva exemple recente.
Pe 19 aprilie 2023, președinții Uzbekistanului și Tadjikistanului au încheiat Tratatul privind relațiile atotcuprinzătoare.
Tot în aceeași zi, președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev și președintele Kârgâzului Sadyr Japarov au încheiat un acord privind aprofundarea și extinderea în continuare a legăturilor aliate dintre țările lor.
Nu cu mult timp în urmă, Republica Kârgâză a propus semnarea unui acord similar cu Uzbekistanul și există speranța că se va ajunge la un acord în această chestiune în curând. Cu toate acestea, relațiile dintre Kârgâzstan și Tadjikistan se confruntă cu mult mai multe provocări și probleme controversate. Am văzut recent un exemplu în transferul exclavei Barak din Kârgâzstan în Uzbekistan și relocarea pașnică a rezidenților săi într-o nouă așezare din apropiere, pe pământul Kârgâzului. Cooperarea dintre Tașkent și Bishkek oferă un exemplu pozitiv al modului în care chiar și cele mai presante probleme politice pot fi rezolvate prin delimitarea teritorială și recunoașterea de noi granițe de către toate părțile.
În acest proces, Rusia ar putea juca rolul de mediator în negocieri și de garant pentru implementarea oricăror acorduri încheiate. Are o rețea de ambasade și consulate în Asia Centrală și este și un stat membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) care și-a dovedit capacitatea și disponibilitatea de a îndeplini astfel de sarcini în timpul recentelor tulburări din Kazahstan din ianuarie 2022.
Astăzi, apartenența la organizații interguvernamentale multilaterale consacrate nu este singura opțiune pentru puterile regionale. O analiză a acordurilor semnate de Uzbekistan cu Rusia și alte țări arată că, în practică, nivelul de angajament dintre Tașkent și partenerii săi nu diferă semnificativ de stadiul actual de integrare în Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) în ceea ce privește asigurarea libertății de circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și oamenilor, precum și implementarea unor proiecte complexe de infrastructură, cum ar fi serviciul de tren AgroExpress care operează de-a lungul coridorului Rusia-Uzbekistan. Există indicii că Tadjikistanul ar putea urma un curs similar în dezvoltarea sa politică și economică prin extinderea cooperării în afara cadrului de integrare a UEEA.
Nu toate țările din Asia Centrală au trecut testul suveranității în timpul operațiunii militare din Ucraina, spre dezamăgirea Moscovei. În ultimii doi ani, unele dintre aceste țări au cedat presiunilor și șantajului din partea SUA și UE, devenind efectiv un front în războiul de sancțiuni al Occidentului împotriva Rusiei. În primul rând, vorbim despre sancțiuni financiare, interzicerea utilizării cardurilor de plată rusești MIR și refuzul de a procesa transferuri bancare către entități rusești din străinătate. Rămâne de văzut ce concluzii vor trage Kremlinul și ministerul de externe al Rusiei din aceste evenimente. Cu toate acestea, astfel de acțiuni neprietenoase față de Rusia nu ar trebui să rămână fără răspuns.
Miezul lumii multipolare emergente, pe care Rusia o modelează în prezent în colaborare cu China, India, Iran și o serie de alte țări, este format din națiuni cu adevărat suverane. Aceste țări vor determina pe bună dreptate regulile și standardele de conduită pentru statele într-un mediu post-hegemonic. Obiectivul central al discuțiilor privind noua ordine mondială se află în cadrul forumului BRICS+. Acum este momentul să inițiem un dialog cu privire la criteriile de aderare la acest forum și, eventual, cele două tipuri de participare la BRICS. Primul grup ar include cele mai mari națiuni ale majorității globale, pentru care BRICS ar servi ca punct focal pentru gestionarea noii ordini mondiale postcoloniale, excluzând Statele Unite, NATO și statele lor satelit din Asia (Japonia, Coreea de Sud și Australia). A doua categorie ar include câteva zeci de țări pentru care apartenența la BRICS reprezintă confirmarea politicii lor externe „multidirecționale”. Criteriile pentru includerea unor astfel de țări în BRICS+ ar putea fi pur procedurale. Pe cheltuiala lor, forumul s-ar putea extinde la câteva zeci de state. Cu toate acestea „entitățile semi-suverane” nu vor primi drepturi speciale de a lua decizii în cadrul BRICS sau de a determina structura noii ordini internaționale. În schimb, vor participa (și eventual vor media în caz de conflicte) sub conducerea marilor state civilizaționale.
Rusia ar putea servi ca un astfel de lider pentru țările din Asia Centrală. În iunie 2023, președinții Kazahstanului și Uzbekistanului au participat la dialogul la nivel înalt privind dezvoltarea globală în format BRICS plus și și-au exprimat sprijinul pentru apartenența țărilor lor la acest forum. Acum este timpul să alegem cel mai potrivit format pentru participarea Asiei Centrale la BRICS+. Aceasta este o sarcină crucială pentru liderii politici și diplomatici din aceste țări.
În primele luni de la începerea SMO, a existat o reducere a interesului autorităților și întreprinderilor ruse de a promova interesele naționale de afaceri în regiunea Asiei Centrale. Acest interes a fost reînviat de atunci, în parte datorită înființării a sute de reprezentanțe rusești sau a transferului complet de către companiile rusești al operațiunilor lor din Rusia către statele din Asia Centrală. Primele care au urmat această cale au fost marile companii străine interesate de piața rusă, dar incapabile să opereze sub sancțiuni, precum Honeywell, TikTok, InDriver și Alstom. Uzbekistanul și Kazahstanul au apărut ca centre pentru expatriații ruși din IT, programatorii ruși ajutând la înființarea unor sectoare întregi ale industriei tehnologiei informației în acele țări. Rusia a intrat acum în competiția pentru loialitatea expatriaților și un număr semnificativ dintre aceștia s-au întors deja acasă.
Cu toate acestea, este esențial pentru economia națională ca profesioniștii care nu s-au întors încă în țara lor să continue să facă parte din peisajul economic al țării și să contribuie la păstrarea și dezvoltarea competențelor unice care sunt la mare căutare pe piața rusă.
În prezent, întreprinderile rusești își măresc din nou investițiile în sectoarele industriale și de servicii din regiune, în special în producție, care necesită un număr semnificativ de muncitori, precum și întreprinderi miniere și metalurgice. Între 2021 și 2023, volumul total al comerțului dintre Rusia și cele cinci țări din Asia Centrală a fost aproximativ la același nivel (aproximativ 41-42 de miliarde de dolari anual), ceea ce poate fi considerat un succes în lumina sancțiunilor occidentale. Există un potențial semnificativ pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor noastre economice, iar eliminarea barierelor, inclusiv a celor care au fost create artificial ca parte a politicilor occidentale de sancțiuni, este o prioritate urgentă în viitorul apropiat pentru relațiile bilaterale cu țările din regiune.
Domeniul prioritar al cooperării noastre este industria transporturilor și logisticii. Coridorul China-Kârgâstan-Kazahstan-Rusia devine acum o rută importantă și excepțional de fiabilă pentru livrarea mărfurilor chinezești către piața rusă și către consumatorii europeni. Rusia încearcă să revigoreze ramura de est a Coridorului Internațional de Transport Nord-Sud (ITC), care trece prin Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan, spre Iran și Oceanul Indian. Implementarea acestor proiecte necesită investiții semnificative, încredere între părți și eforturi coordonate din partea guvernelor și a entităților de afaceri. Moscova nu susține rutele trans-caspice și alte rute de transport care ocolesc Rusia, care sunt promovate de Washington și Bruxelles. În schimb, este pregătită să concureze cu aceste rute oferind servicii de transport de înaltă calitate la tarife competitive.
Provocările cu care se confruntă relațiile dintre Rusia și țările din regiune astăzi pot fi abordate dacă sunt respectate anumite principii: respectul pentru suveranitatea statului, recunoașterea intereselor naționale ale tuturor părților implicate, creșterea încrederii și dezvoltarea instituțiilor bilaterale și multilaterale. cooperare.
Articol publicat de Stanislav Tkachenko pe Valdai Club în data de 15 mai 2024 în contextul celei de a 4-a conferință despre Asia Centrală a Clubului de Dezbatere Valdai.