Atacul SUA asupra Iranului: o schimbare de paradigmă în geopolitica Orientului Mijlociu și implicațiile asupra BRICS, SCO și CSTO

Pe 21 iunie 2025, președintele Donald Trump a anunțat că forțele Statelor Unite au desfășurat ceea ce el a descris drept „atacuri foarte reușite” asupra a trei mari instalații nucleare iraniene: Fordow, Natanz și Esfahan. Această acțiune militară directă, fără precedent, a SUA împotriva Iranului reprezintă o escaladare istorică în geopolitica Orientului Mijlociu și are implicații profunde pentru organizațiile multilaterale din care Iranul face parte, în special BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Atacurile marchează prima dată când Statele Unite au lovit direct infrastructura nucleară iraniană, modificând fundamental peisajul strategic din Orientul Mijlociu și provocând ordinea internațională existentă. Pe măsură ce Iranul s-a aliniat tot mai mult cu cadrele internaționale alternative conduse de China și Rusia, această acțiune militară ridică întrebări esențiale cu privire la eficacitatea acestor organizații multilaterale în a-și proteja membrii și capacitatea lor de a contesta hegemonia SUA.

Contextul imediat: escaladarea conflictului Israel-Iran

Atacurile SUA au avut loc pe fondul intensificării conflictului dintre Israel și Iran, care escaladase pe parcursul lunii iunie 2025. Conflictul a intrat într-o nouă fază când Israelul a lansat lovituri militare unilaterale împotriva pozițiilor iraniene pe 13 iunie, ceea ce a determinat represalii din partea Iranului, inclusiv atacuri asupra orașului israelian Haifa, soldate cu 33 de răniți. Președintele Trump deliberase timp de câteva zile asupra unei intervenții directe în conflict, hotărând în cele din urmă să acționeze înainte de termenul-limită de două săptămâni impus de el însuși.

Alegerea țintelor a fost deosebit de semnificativă. Cele trei instalații vizate – Fordow, Natanz și Esfahan – reprezintă nucleul programului nuclear iranian. Fordow, construită adânc sub pământ și considerată una dintre cele mai securizate instalații nucleare din lume, a fost descrisă de Trump ca fiind lovită cu „o încărcătură completă de BOMBARDAMENTE”. Utilizarea bombelor penetrante livrate de bombardiere invizibile B-2, singurele aeronave capabile să pătrundă în astfel de poziții fortificate, demonstrează amploarea și sofisticarea operațiunii.

Această intervenție directă a Statelor Unite reprezintă o ruptură dramatică față de abordările anterioare față de programul nuclear iranian, care s-au bazat în principal pe sancțiuni economice, presiuni diplomatice și conflicte prin intermediari. Decizia de a viza direct infrastructura nucleară iraniană semnalează o schimbare fundamentală în strategia SUA și are implicații imediate pentru relațiile Iranului cu aliații săi din BRICS, OCS și OTSC.

Aderarea Iranului la organizațiile internaționale alternative

Aderarea la BRICS și integrarea economică

Iranul a devenit oficial membru cu drepturi depline al BRICS la 1 ianuarie 2024, alăturându-se Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud într-un bloc economic și politic din ce în ce mai influent. Aderarea Iranului a fost văzută ca o victorie semnificativă pentru eforturile Teheranului de a depăși impactul sancțiunilor SUA și de a ieși din izolarea internațională. Organizația, care reprezintă aproximativ 40% din populația lumii și o parte semnificativă a PIB-ului global, a oferit Iranului acces la sisteme financiare și rețele comerciale alternative.

Pentru Iran, apartenența la BRICS promitea mai multe avantaje cheie: legitimitate sporită pe scena internațională în ciuda tulburărilor interne și a criticilor, acces la economii în creștere pentru comerț și investiții și participarea la mecanisme financiare alternative care puteau ocoli sistemele dominate de SUA, cum ar fi SWIFT. Accentul BRICS pe contestarea sancțiunilor unilaterale și pe promovarea multipolarității era perfect aliniat cu obiectivele strategice ale Iranului.

Implicarea în Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS)

Iranul s-a implicat profund și în OCS, din care fac parte China, Rusia, India, Pakistan și mai multe state din Asia Centrală. Inițial axată pe cooperare în domeniul securității și combaterea terorismului, OCS s-a extins pentru a include cooperarea economică și reprezintă o altă cale pentru integrarea Iranului în sisteme internaționale non-occidentale.

Orientarea OCS pe securitate mutuală și neintervenție în afacerile interne a oferit Iranului un forum pentru dezvoltarea relațiilor cu puterile regionale și pentru obținerea de sprijin în pozițiile sale internaționale. Participarea Iranului la activitățile OCS face parte dintr-o strategie mai largă de a construi ceea ce oficialii iranieni descriu drept o nouă ordine internațională care contestă hegemonia SUA.

OTSC și considerații de securitate

Deși Iranul nu este membru cu drepturi depline al OTSC – organizație dominată de Rusia și care include mai multe state ex-sovietice – a dezvoltat relații de securitate semnificative cu membrii acesteia, în special cu Rusia. Aceste relații au inclus cooperare militară, vânzări de armament și coordonare în probleme de securitate regională.

Dispozițiile de apărare mutuală ale OTSC și rolul său de contrabalansare a NATO în spațiul post-sovietic fac din această organizație un punct de referință important în înțelegerea modului în care ar putea reacționa aranjamentele de securitate colectivă în fața unor atacuri asupra statelor aliniate cu Rusia și China.

Reacții imediate din partea BRICS, OCS și OTSC

Urmările imediate ale atacurilor SUA au scos la iveală atât limitele, cât și complexitatea acestor organizații internaționale alternative în fața unei acțiuni militare directe împotriva unui membru.

Rusia, ca lider-cheie în toate cele trei organizații, avertizase anterior SUA împotriva unui atac asupra Iranului. Adjunctul ministrului de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat că astfel de acțiuni ar „destabiliza radical Orientul Mijlociu” și a avertizat cu privire la un posibil dezastru nuclear. Răspunsul Rusiei reflectă competiția strategică mai largă cu Statele Unite și interesul de a menține Iranul ca aliat.

Cu toate acestea, răspunsul real al Rusiei a fost mai prudent decât s-ar fi așteptat. Deși a condamnat atacurile pe canale diplomatice, Rusia nu a indicat vreo intenție de a oferi sprijin militar direct Iranului sau de a escalada conflictul cu SUA. Această reacție calculată reflectă realitatea că, în ciuda parteneriatului strategic, Rusia nu este pregătită să riște o confruntare directă cu SUA pentru Iran.

China, pe de altă parte, a pus accentul, în mod caracteristic, pe soluții diplomatice și stabilitate. Oficialii chinezi au subliniat că „dacă Orientul Mijlociu este instabil, lumea nu va fi în pace,” reflectând preocupările Beijingului față de stabilitatea economică și politică globală. China încearcă să mențină Iranul ca partener strategic, evitând în același timp o confruntare directă cu SUA.

Poziția Chinei este complicată de interesele sale economice semnificative în Orientul Mijlociu și de relațiile comerciale continue cu Statele Unite. Deși sprijină Iranul în cadrul BRICS și OCS, China a evitat să ofere un sprijin militar direct care ar putea escalada tensiunile cu Washingtonul.

India și provocările unității în BRICS

Răspunsul Indiei a evidențiat una dintre provocările-cheie ale acestor organizații alternative: interesele naționale divergente ale membrilor. Presa relatează că India „nu a participat la discuțiile” privind conflictul Israel-Iran în cadrul OCS, demonstrând reticența New Delhi-ului de a se implica în conflicte care nu îi servesc interesele.

Poziția Indiei reflectă relațiile sale complexe în cadrul acestor organizații. Deși India valorizează apartenența la BRICS și OCS din motive economice și strategice, menține relații importante cu SUA și Israel, ceea ce complică disponibilitatea sa de a susține necondiționat Iranul. Această divergență arată că unitatea BRICS în fața crizelor internaționale nu poate fi considerată implicită.

Implicații strategice pentru organizațiile internaționale alternative

Atacurile SUA asupra Iranului și reacțiile membrilor BRICS, OCS și OTSC scot în evidență limitele și provocările critice ale acestor organizații ca alternative la instituțiile internaționale dominate de Occident.

Una dintre cele mai importante revelații este natura limitată a garanțiilor de securitate colectivă în cadrul acestor organizații. Spre deosebire de articolul 5 al NATO, nici BRICS, nici OCS nu includ angajamente obligatorii care să impună membrilor apărarea reciprocă în caz de atac extern. Deși OTSC are astfel de prevederi, Iranul nu este membru, iar chiar și membrii OTSC au manifestat reticență în a le activa în conflicte ce ar putea escalada cu marile puteri.

Această limitare reflectă o provocare fundamentală pentru aceste organizații: lipsa unor mecanisme reale de securitate colectivă care să le transforme în alternative viabile la aranjamentele occidentale. Fără astfel de garanții, membrii rămân vulnerabili la presiuni și atacuri individuale din partea marilor puteri, cum ar fi SUA.

Criza a mai evidențiat tensiuni între solidaritatea declarată și interesele naționale reale. Deși membrii BRICS și OCS exprimă sprijin general pentru multipolaritate și opoziție față de sancțiuni unilaterale, disponibilitatea lor de a suporta costuri economice sau politice pentru a sprijini Iranul a fost limitată. În fața costurilor reale ale confruntării cu puterea americană, membrii tind să-și prioritizeze propriile interese naționale.

Implicații pe termen lung pentru ordinea globală

Atacurile SUA asupra Iranului și reacțiile organizațiilor internaționale alternative au implicații importante pentru evoluția sistemului internațional și competiția continuă dintre instituțiile conduse de Occident și alternativele acestora.

O consecință probabilă a crizei este accelerarea eforturilor de întărire a organizațiilor internaționale alternative și reducerea dependenței de sistemele occidentale. Atacurile demonstrează vulnerabilitatea statelor care contestă hegemonia SUA, dar rămân integrate în sisteme dominate de aceasta.

Acest lucru ar putea conduce la intensificarea eforturilor de a dezvolta sisteme financiare independente, mecanisme alternative de comerț și aranjamente de securitate colectivă mai solide în cadrul BRICS, OCS și al organizațiilor similare. Criza ar putea servi drept semnal de alarmă privind nevoia de angajamente concrete și obligatorii pentru sprijin reciproc.

Criza reprezintă un test esențial pentru conceptul de multipolaritate, central în discursul BRICS și OCS. Răspunsul limitat la atacurile SUA sugerează că multipolaritatea autentică – în care mai multe centre de putere se pot contrabalansa eficient – rămâne iluzorie. Statele Unite și-au demonstrat capacitatea de a acționa unilateral împotriva unor puteri regionale majore fără a întâmpina o opoziție eficientă.

Această realitate poate duce la o reevaluare a strategiilor din cadrul acestor organizații și, eventual, la eforturi mai agresive pentru dezvoltarea unor capacități care să poată limita acțiunile SUA. Alternativ, s-ar putea ajunge la recunoașterea faptului că o confruntare directă cu hegemonia americană implică costuri pe care majoritatea statelor nu sunt dispuse să le suporte.

Arhitectura regională de securitate

În Orientul Mijlociu, în mod specific, atacurile SUA ar putea accelera eforturile de dezvoltare a unor aranjamente regionale de securitate în afara cadrelor occidentale. Relațiile Iranului cu membrii BRICS și OCS s-ar putea transforma în parteneriate de securitate mai concrete, în special cu Rusia și China.

Totuși, criza a demonstrat și limitele acestor relații. Puterile regionale vor trebui să decidă dacă sunt dispuse să riște o confruntare cu Statele Unite pentru a sprijini Iranul sau să accepte dominația SUA în afacerile de securitate regională. Răspunsurile la aceste întrebări vor modela în mod semnificativ arhitectura viitoare de securitate a Orientului Mijlociu.