În timpul unei convorbiri telefonice care a avut loc luni, 14 octombrie, între președintele Chinei, Xi Jinping și Joko Widodo, președintele Indoneziei, liderul chinez a declarat că RPC este dispusă să colaboreze cu Indonezia pentru a promova în comun cooperarea Belt and Road de înaltă calitate, pentru a asigura funcționarea durabilă a Căii Ferate de mare viteză Jakarta-Bandung și pentru a crea mai multe ocazii de cooperare de pe urma cărora să beneficiezii oamenii din ambele țări.
În cei 10 ani în care a fost președinte al Indoneziei, Widodo a vizitat China de opt ori și s-a întâlnit cu Xi de 12 ori. Aceste întâlniri au ajutat cele două țări să deschidă un nou capitol în „construirea în comun a unei comunități cu un viitor comun, precum și construirea unui nou model de cooperare strategică globală”, a spus Xi.
Widodo a spus că în ultimul deceniu a creat o prietenie profundă cu președintele Xi, ceea ce a dus la realizări semnificative în parteneriatul strategic cuprinzător și cooperarea reciproc avantajoasă între cele două țări.
El a exprimat recunoștința față de China pentru contribuția sa la dezvoltarea economică a Indoneziei, menționând că calea ferată de mare viteză Jakarta-Bandung a devenit un model pentru cooperarea între cele două părți.
Widodo și-a exprimat încrederea că, sub conducerea noului guvern al Indoneziei, relația Indonezia-China își va continua ritmul puternic de creștere. El își încheie mandatul pe 20 octombrie, fiind înlocuit de Prabowo Subianto.
Liked this? Get the next one by email
New posts in your inbox. No spam, unsubscribe with one click.
