
În Tașkent, Uzbekistan, a fost organizată pe 19 august cea de a 17-a reuniune a secretarilor consiliului de securitate din statele membre OCS.
În cadrul întâlnirii s-au discutat mai multe aspecte privind securitatea spațiului OCS. Părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la principalele aspecte ale dezvoltării în continuare a cooperării în domenii precum lupta împotriva terorismului, împotriva separatismului și a extremismului, a traficului ilegal de arme și droguri, împotriva crimei organizate transnaționale și pentru asigurarea securității informaționale globale.
Rezolvarea rapidă a situației afgane a fost remarcată ca unul dintre factorii cheie necesari pentru menținerea păcii și securității în regiunea SCO. Părțile și-au manifestat dorința pentru dezvoltarea Afganistanului ca stat independent, unificat, democratic și pașnic, fără terorism, război și droguri.
În urma reuniunii, a fost semnat un Protocol. S-a convenit organizarea următoarei ședințe a secretarilor consiliilor de securitate OCS în India.
Sursa foto: Kazinform
-
Rusia și China continuă lupta pentru noua eră multipolară | OCS va căpăta rolul de a ”proteja corectitudinea și justiția internațională”
Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, au reamintit joi 28 iulie prin întâlnirea lor de la Tașkent din cadrul reuniunii consiliului de miniștri de externe ai Organizației pentru Cooperare de la Șanghai că statele lor merg mai departe cu comunicarea strategică bilaterală și vor promova în…
-
Afganistanul acceptă asistența Chinei pentru securitate și reconstrucție | Dialog telefonic Wang Yi – Amir Muttaqi
Ministrul de externe al Chinei, #Wang Yi, a avut luni o conversație telefonică cu ministrul interimar de externe al guvernului interimar din Afganistan, Amir Khan Muttaqi. Wang a subliniat că politica Chinei față de Afganistan este clară și fermă și privește stabilitatea și continuitatea. ”China respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Afganistanului, respectă alegerile…
-
Dialog telefonic între Xi Jinping și Vladimir Putin | Avansarea cooperării tehnico-militară | Coordonare în organizațiile multilaterale
Pe 15 iunie a avut loc o discuție telefonică între președintele Vladimir Putin și președintele Xi Jinping. În cadrul acesteia au avut loc schimburi de opinii cu privire la o gamă largă de probleme de pe agenda bilaterală și internațională. Aceștia au menționat că ”relațiile ruso-chineze sunt la un nivel ridicat fără precedent și se…
