Glinka, Mihail

MIHAIL GLINKA (Михаил Глинка, 1 iunie 1804 – 15 februarie 1857), este considerat primul compozitor rus de mare reputație și întemeietorul școlii rusești de muzică clasică.

S-a născut la 1 iunie 1804 în satul Novospasskoie, provincia Smolensk, pe moșia tatălui său, căpitanul Ivan Nikolaevich Glinka. Străbunicul compozitorului a fost un nobil polonez din familia Glinka a stemei Trzaska (poloneză Trzaska) – Viktorin Vladislav Glinka (poloneză Wiktoryn Wladyslaw Glinka). După pierderea Smolenskului de către Polonia în 1654, V.V. Glinka a acceptat cetățenia rusă și s-a convertit la ortodoxie. Guvernul țarist i-a permis să-și păstreze posesiunile din regiunea Smolensk și privilegiile nobiliare, inclusiv stema.

Până la vârsta de șase ani Mihail a fost crescut de bunica sa (paternă) Fiokla Alexandrovna care a îndepărtat-o ​​complet pe mamă de la creșterea fiului ei. A crescut ca un copil nervos, suspicios și bolnăvicios. După moartea lui Fiokla Alexandrovna, Mihail a trecut din nou în îngrijirea mamei sale. De la vârsta de zece ani Mihail a început să învețe să cânte la pian și vioară. Prima profesoară a lui Glinka a fost o guvernantă invitată din Sankt Peterburg, Varvara Fedorovna Klammer.

În 1817 părinții săi l-au adus pe Glinka la Sankt Peterburg la Internatul Nobiliar de la Institutul Pedagogic Principal (în 1819 a fost redenumit Internatul Nobiliar de la Universitatea din Sankt Peterburg) unde poetul W. K. Kuchelbecker i-a fost tutore. Sora lui Kuchelbecker, Justina (1784-1871), s-a căsătorit cu Grigori Andreevici Glinka (1776-1818), care era văr cu tatăl compozitorului. În Sankt Peterburg ia lecții de la profesori de muzică proeminenți, inclusiv Karl Zeiner și John Field. În această perioadă Glinka îl întâlnește pe Pușkin care a venit acolo la fratele său mai mic, Lev, colegul de clasă al lui Glinka. Întâlnirile lor s-au reluat în vara anului 1828 și au continuat până la moartea poetului.

După ce și-a încheiat studiile în 1822 a continuat să aprofundeze muzica clasică din Europa de Vest. În această perioadă Glinka a început să încerce activitatea de compozitor, compunând variații pentru harpă sau pian pe o temă din opera The Swiss Family a compozitorului austriac Josef Weigl. A început să scrie cântece romance însă fără să-și descopere încă adevărata voce. Glinka caută constant modalități de a depăși formele și genurile muzicii din vremea respectivă. În 1823 a lucrat la un septet de coarde, un adagio și două uverturi orchestrale. În aceiași ani cercul de cunoștințe a lui s-a extins. Îi întâlnește pe Vasili Jukovski, Alexandr Griboiedov, Adam Mickiewicz, Anton Delvig, Vladimir Odoevski.

În vara anului 1823 Glinka a călătorit în Caucaz, vizitând Piatigorsk și Kislovodsk. Din 1824 până în 1828 a lucrat ca secretar asistent al Direcției Principale a Căilor Ferate. În 1829, M. Glinka și N. Pavlișev au publicat Albumul liric, unde piesele lui Glinka se numărau printre lucrările diverșilor autori.

La sfârșitul lunii aprilie 1830 a plecat în Italia, oprindu-se pe drum la Dresda. A vizitat Germania pe toată perioada de vară. Glinka a ajuns în Italia și s-a stabilit la Milano la începutul toamnei. În Italia i-a cunoscut pe compozitorii V. Bellini și G. Donizetti, a studiat stilul vocal de bel canto (bel canto italian) și a compus mult în „spiritul italian”. Glinka acordă o atenție deosebită ansamblurilor instrumentale, scriind două compoziții originale: Sextetul pentru pian, două viori, violă, violoncel și contrabas și Pathetic Trio pentru pian, clarinet și fagot. În aceste lucrări încep să se manifeste trăsăturile stilului său.

În iulie 1833, Glinka a plecat la Berlin, oprindu-se pentru o vreme la Viena. La Berlin, Glinka, lucrează în aprofundează compoziția, polifonia și instrumentația sub îndrumarea teoreticianului german Siegfried Dehn. După ce a primit vestea morții tatălui său în 1834 Glinka a decis să se întoarcă imediat în Rusia.

Glinka s-a întors cu planuri ample pentru o operă națională rusă. După o lungă căutare a unui scenariu pentru operă, la sfatul lui V. Jukovski, s-a hotărât asupra legendei lui Ivan Susanin. La sfârșitul lunii aprilie 1835, Glinka s-a căsătorit cu Maria Petrovna Ivanova, o rudă îndepărtată.

În 1836 opera O viață pentru țar a fost finalizată însă cu mare dificultate a reușit Mihail Glinka să asigure premiera pe scena Teatrului Bolșoi din Sankt Peterburg. Premiera a avut loc pe 27 noiembrie 1836 iar succesul a fost uriaș, opera a fost acceptată cu entuziasm de societate.

La scurt timp după producția O viață pentru țar, Glinka a fost numit director de trupă al Corului Curții, pe care l-a condus timp de doi ani. Glinka și-a petrecut primăvara și vara anului 1838 în Ucraina. Acolo a ales coriști pentru capelă. Printre nou-veniți s-a numărat Semyon Gulak-Artemovsky, care mai târziu a devenit nu numai un cântăreț celebru ci și un compozitor.

În 1837 Mihail Glinka, neavând încă un libret pregătit, a început să lucreze la o nouă operă bazată pe intriga poeziei Ruslan și Lyudmila a lui A. S. Pușkin. Ideea operei i-a venit compozitorului în timpul vieții poetului. Spera să elaboreze un plan conform instrucțiunilor sale, dar moartea lui Pușkin a forțat-o pe Glinka să se adreseze poeților și iubitorilor minori dintre prieteni și cunoștințe. Prima reprezentație a lui Ruslan și Lyudmila a avut loc pe 27 noiembrie (9 decembrie), 1842, la exact șase ani după premiera lui Ivan Susanin. În comparație cu „Ivan Susanin”, noua operă a lui M. Glinka a stârnit critici mai puternice. Cel mai aprig critic al compozitorului a fost F. Bulgarin, pe atunci încăundefined jurnalist foarte influent. undefined

La mijlocul anului 1844 a pornit din spre străinătate, de data aceasta în Franța și apoi în Spania. La Paris, Glinka l-a cunoscut pe compozitorul francez Hector Berlioz, care a devenit un mare admirator al talentului său. În primăvara anului 1845, Berlioz a interpretat câteva din lucrările lui Glinka la concertul său: Lezginka din Ruslan și Lyudmila și aria Antonidei din Ivan Susanin. Succesul acestor lucrări l-a determinat pe Glinka să susțină un concert caritabil la Paris. Pe 10 aprilie 1845, marele concert al compozitorului rus a avut loc cu succes în sala de concerte Hertz.

Pe 13 mai 1845 Glinka a ajubs în Spania unde a studiat cultura și obiceiurile. Rezultatul creativ al acestei călătorii a fost realizarea a două uverturi simfonice scrise pe teme populare spaniole. În toamna anului 1845, a creat uvertura Jota din Aragon, iar în 1848, după întoarcerea sa în Rusia, a creat Noaptea la Madrid.

În vara anului 1847 Glinka a pornit spre satul său strămoșesc Novospasskoie. Şederea lui Glinka în locurile natale a fost scurtă. În 1848 a ajuns în Varșovia iar aici compozitorul a scris o fantezie simfonică „Kamarinskaia” pe temele a două cântece rusești: un vers de nuntă „Din cauza munților, munții înalți” și un cântec de dans. Referitor la simfonie, Glinka a adus ceva nou și a pus bazele a ceva mai mare. Piotr Ilici Ceaikovski a spus:

În 1851, Glinka s-a întors la Sankt Petersburg însă nu pentru mult timp fiindcă în 1852 a pornit într-o nouă călătorie. Plănuia să ajungă în Spania însă s-a oprit la Paris unde a locuit puțin peste doi ani. Aici Glinka a început să lucreze la simfonia Taras Bulba, care nu a fost niciodată finalizată. Începutul războiului Crimeei, în care Franța s-a opus Rusiei, a fost evenimentul care a pus problema reîntoarcerii lui acasă. În drum spre Rusia, Glinka a petrecut două săptămâni la Berlin.

În mai 1854 Glinka a ajuns în Rusia însă în 1856 pleacă iar, la Berlin. Acolo s-a apucat de studiul vechilor melodii bisericești rusești însă o boală a întrerupt aceste studii.

Mihail Ivanovici Glinka a murit la 15 februarie 1857 la Berlin și a fost înmormântat în cimitirul luteran. În luna mai a aceluiași an, la insistențele surorii mai mici, Ludmila Ivanovna Șestakova, cenușa compozitorului a fost transportată la Sankt Petersburg și reîngropată la cimitirul Tihvin. Pe mormântul lui Glinka a fost ridicat un monument, realizat de arhitectul I. I. Gornostaev. La Berlin, la cimitirul ortodox rus, se află un monument memorial inclusiv o piatră funerară din locul inițial în care a fost înmormântat precum și un monument sub forma unei coloane cu un bust al compozitorului, ridicat în 1947 de către Comandantul Militar al Sectorului Sovietic din Berlin.