
سهیل نفیسی | n. 1967, Teheran, Imperiul Persan | cântăreț, chitarist și compozitor iranian de muzică pop-tradițională cu influențe regionale din provincia Hormozgan.
1. Copilăria și Familia
La vârsta de 5 ani a primit de la tatăl său o melodică iar după ce a mai crescut a început să cânte și la acordeon.
2. Educație și activitate
La 14 ani a început să învețe să cânte la chitară de la câțiva cântăreți și profesori de muzică din Teheran. Pentru 23 de ani a locuit în Bandar Abbas, perioadă în care s-a împrietenit cu Ebrahim Monsafi, cântăreț și poet. Cei doi au păstrat legătura până în 1997 când Ebrahim s-a sinucis. În prezent, Soheil a revenit să locuiască în Iran.
În 2004 își publică primul album denumit ”ریرا | Reira” la casa de discuri Hermes din Teheran. Pentru versuri a ales lucrări ale: Nima Youshij, Ahmed Shamlou, Ebrahim Monsafi și Mehdi Akhavan-Sales.
În 2008 albumul ”ترانههای جنوب | Cântecele sudului”, lansat la casa de discuri Mahreez, a fost în întregime cu versuri scrise de Ebrahim Monsafi.
Al treilea album, din 2011, este intitulat ”چنگ و سرود | Harpa și imnul” a fost lansat la casa de discuri Hermes iar versurile sunt ale mai multor poeți: Ahmad Shamlou, Fereidoun Moșiri, Ebrahim Monsafi, Nima Youshij, Bahman Farsi și Sohrab Sepehri.
În 2016 a lansat al 4-lea album, ”Design nou”.
3. Context istoric
Iranul a cunoscut o rapidă modernizare și occidentalizare sub conducerea Shahului Mohammad Reza Pahlavi. Planul său de dezvoltare, cunoscut sub numele de Revoluția Albă, a inclus reforme economice și sociale. Artiștii și scriitorii au beneficiat de o relativă libertate de creație și de susținere guvernamentală însă regimul a menținut un control strict asupra libertății de exprimare și a cenzurat operele considerate subversive sau critice la adresa guvernului. Poliția secretă, SAVAK, a reprimat opoziția politică și intelectuală. Au fost organizate festivaluri culturale și artistice majore, cum ar fi Festivalul de Arte de la Shiraz, care a atras artiști din întreaga lume.
Revoluția Islamică din 1979 a adus schimbări majore în toate aspectele vieții iraniene, inclusiv în cultură și artă. Noua conducere a impus un regim teocratic bazat pe legile islamice (Sharia). Au început să fie aplicate restricții severe asupra expresiei artistice. Artiștii, muzicienii și poeții au fost obligați să respecte liniile directoare islamice iar multe forme de artă occidentală au fost interzise.
În timpul președinției lui Khatami (1997 – 2005), a existat o relaxare a cenzurii și o deschidere către dialog cultural. Artiștii și intelectualii au beneficiat de o mai mare libertate de exprimare, iar filmele, muzica și literatura au cunoscut o perioadă de renaștere. În această perioadă mai multe reviste literare și culturale au apărut, iar Festivalul Internațional de Film ”Fajr” a devenit un eveniment de prestigiu.
Ascensiunea lui Ahmadinejad a marcat o întoarcere la politici mai stricte și la o represiune intensificată asupra culturii și artelor. Artiștii iranieni au început să folosească platformele de social media și internetul pentru a-și exprima opiniile și pentru a-și distribui lucrările. Platformele online au devenit importante pentru diseminarea culturii și pentru organizarea opoziției politice.
4. Realizări și impact
Soheil este foarte interesat de poeții contemporani iranieni și în acest sens a optat să folosească poezii contemporane pentru cântecele sale, cu excepția albumului ”طرح نو | Design nou” din 2016 care e format din 17 cântece cu versuri scrise de Hafez. A contribuit la popularizarea poeziei contemporane iraniene și a melodiilor din sudul Iranului, aducând în același timp și elemente muzicale moderne.
