Anul acesta funcția de Secretar General al ONU a fost preluată de Antonio Guterres, un politician și diplomat portughez, comisar al ONU pentru refugiați între 2005 și 2015, prim-ministru al Portugaliei între 1995 și 2002, secretar general al Partidului Socialist între 1992 și 2002 și președinte al Internaționalei Socialiste între 1999 și 2005. A primit onoruri din partea a peste zece state, o serie întreagă de titluri onorifice și este membru în mai multe organizații printre care Clubul de la Madrid, Consiliul European de Relații Externe și Prieteni ai Europei. Guterres a adus cu el hotărârea de reformare a ONU și își asumă să facă organizația mai implicată în problemele lumii și mai eficientă în soluționarea lor.
Președintele celei de a 72-a sesiuni a Adunării Generale este Miroslav Lajcak, un diplomat slovak, actual ministru de externe al Slovaciei. Până la căderea comunismului a fost membru al Partidului Comunist, în 1988 intrând în ministerul de externe. Între 1991 și 1993 a fost ambasador la Moscova, ulterior în Japonia. Între 2001 și 2005 a fost ambasador în Iugoslavia (ulterior Serbia). Atât Guterres cât și Lajcak au prin urmare viziuni clare de stânga. Tema dezbaterilor propusă în acest an este dezvoltarea sustenabilă, asigurarea păcii și a securității și Protejarea drepturilor omului.
Conform președintelui Coreei de Sud (Moon Jae-in), ”Organizația Națiunilor Unite este poate una din cele mai bune invenții instituționale ale inteligenței umane”. Posibilitatea acestor întâlniri între reprezentanții tuturor țărilor lumii este cu certitudine o realizare măreață însă pălește în raport cu potențialul încă neatins pe care un asemenea concept îl poartă. Este foarte important ca toate țările să-și expună punctele de vedere, realizările și temerile, însă trebuie să existe și cineva care să asculte iar în prezent vocile sunt puternice și hotărâte însă urechile nu sunt deschise la dialog și înțelegere fiindcă de multe ori compromisul e ignorat pe calea calculelor de forțe unde, de cele mai multe ori, se dictează acțiuni în favoarea celor puternici.
În prezent lumea trece printr-o perioadă dificilă cu pericole multiple și diferite, o tranziție în care lipsa de securitate bântuie pe planetă ca o umbră rece și amenințătoare. Prințul Iordaniei e de părere că ne aflăm la o intersecție ”epică” îndrumați de confluența unei globalizări ”adâncite” și de tehnologii brizante iar președintele Serbiei consideră că lumea se află într-o situație mai proastă ca anul trecut. Unele discursuri seamănă cu răspunsuri la întrebări de examen și sunt enumerate reușitele țării, altele sunt expuneri emoționante a unor situații, unele sunt defensive, altele ofensive, o parte cer reforme (Consiliul de Securitate, sistemul financiar internațional), unele sunt optimiste, altele pesimiste și altele pur și simplu anoste.
Mesajul care a răzbit cel mai puternic în presa mondială vine de la președintele Statelor Unite, celebra afirmație cu ”distrugerea în totalitate a Coreei de Nord” în cazul unei amenințări asupra SUA și a aliaților acesteia. În a cincea zi de dezbatere, pe 23 septembrie, ministrul de externe al Republicii Democrate Populare Coreea (Ri Yong Ho) a răspuns: ”în cazul în care vieți nevinovate din SUA vor pieri din cauza acestui atac sinucigaș (un atac asupra Coreei de Nord), Trump va fi responsabil în totalitate” și ”Trump poate că nu a fost conștient ce i-a ieșit pe gură însă noi îl asigurăm că va suporta consecințele pentru aceste cuvinte, cu mult peste puterea lui de a duce chiar dacă se va pregăti în acest sens”.
Majoritatea statelor au declarat în privința acestei criză că RDPC trebuie să respecte deciziile luate în Consiliul de Securitate al ONU și că armele nucleare trebuie abandonate, o poziționare generică. Alte state au ales însă poziționări mult mai clar delimitate. Franța rămâne deschisă unui dialog alături de toți partenerii ei (inclusiv China și Rusia) însă nu vede din partea RDPC nicio dorință de a negocia. Probabil lipsa acestei dorințe vine de la însăși motivația pentru care Phenianul a demarat cercetarea și construcția de arme nucleare, amenințarea pe care o percepe din partea Washingtonului și care după venirea la putere a administrației Trump a devenit o amenințare mult mai vocală.
Germania
Reprezentantul Germaniei, ministrul de externe Sigmar Gabriel, a declarat că trebuie să existe o ”condamnare internațională a provocărilor nucleare Nord Coreene” fiindcă în lipsa unei soluționări și alții se vor simți încurajați să-i copieze pe nord coreeni. În privința Acordului Nuclear (cu Iran) acesta a precizat că tratatele și acordurile existente nu trebuie puse sub semnul întrebării, Germania va lucra în cadrul formatului E3+3 pentru a se asigura că acest acord este implementat și respectat. Nemții au, alături de francezi, puternice interese economice ca urmare a redeschiderii Republicii Islamice Iran la comerțul mondial. Germania este principalul cap de pod în comercializarea covoarelor persane în UE cu o comunitate unită de afaceriști iranieni iar Franța are deja un istoric de investiții in promițătoarea industrie auto din Iran.
Cuba
Cuba a fost reprezentată prin ministrul de externe Bruno Rodriguez Parrilla. Acest stat a reușit să rămână unul din cele mai importante simboluri anti-imperialiste de pe planetă chiar și în condițiile în care America de Sud, care începea să capete o voce omogenă în timpul epocii lui Chavez, a coborât într-un fel de anonimat diplomatic cauzat de diverse conflicte interne și de pierderea liderilor cu autoritate, mesajele președintelui Braziliei au fost, de exemplu, mediocre având în vedere că țara sa este principala putere economică și militară din regiune și este desigur membră a BRICS.
Discursul lui Parrilla a fost puternic, unul din cele mai bune pe care le-am citit în cadrul acestei ediții a Adunării Generale. A venit în fața lumii cu statistici cutremurătoare despre adevărata situație în care se află civilizația umană mondială, dintr-o perspectivă socialistă desigur. ”Bogăția deținută de 8 oameni este mai mare decât cea împărțită de 3.6 miliarde, cea mai săracă jumătate a umanității”, ”în privința cifrei de afaceri 69 din primele 100 de entități sunt companiile transnaționale nu statele”, ”700 de milioane trăiesc în sărăcie extremă în vreme ce 21 de milioane sunt victime ale muncii forțate, 758 de milioane de adulți sunt analfabeți”.
”Agenda 2030 pentru o dezvoltare sustenabilă nu beneficiază, din perspectiva Cubei, de mijloace pentru implementare din cauza egoismului și a lipsei de voință politică din partea Statelor Unite și a țărilor industrializate”. În privința acestui aspect este loc destul pentru dezbatere, deși nu s-au făcut și nu se fac eforturi suficiente, ce s-a realizat și se află în desfășurare nu trebuie ignorat ci trebuie încurajat. Mesajul lui Trump, reprezentant al celei mai criticate țări în rândul statelor în curs de dezvoltare a venit să rezolve această problemă prin reamintirea liderilor acestor state că responsabilitatea pentru progres și prosperitate le revine în mare măsură lor.
În privința conflictului din Orientul Mijlociu trebuie găsită urgent o rezolvare, aceasta este în viziunea Havanei un stat independent Palestinian cu granițele pre-1967 și capitala în Ierusalimul de Est iar în privința războiului din Siria trebuie negociată o soluționare pașnică, fără intervenții externe și respectându-le suveranitatea și integritatea teritorială. Cuba este una din puținele țări care au criticat sancțiunile împotriva Rusiei și le consideră nedrepte, cu siguranță și fiindcă la rândul ei Cuba e supusă unor sancțiuni vechi de câteva decenii.
Iordania
În discursul prințului Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a văzut clar rezultatul participării liderilor acestei țări la prima conferință islamică de știință și tehnologie ce a avut loc în Astana (capitala Kazakhstanului) în zilele de 10-11 septembrie 2017. ”Ours is a world at an epic intersection, driven by the confluence of deepened globalization and disruptive technologies. We are at the brink of a fourth industrial revolution, which is redefining how we function as societies and how we relate to one another as human beings” în vreme ce mesajele summitului sună în felul următor ”this is an exciting time for science, technology and innovation. Its influence on the way we live and work and communicate with one anther is enormous (…) science is disruptive and flourishes in an environment of irreverence”. Tema celei de a patra revoluții industriale este unul din subiectele preferate ale președintelui Kazakhstanului, Nursultan, care însă nu și-a găsit loc în discursul de la ONU (susținut de ministrul de externe).
Iordania este cămin temporar pentru milioane de refugiați printre care 1.3 milioane sunt din Siria iar acest ajutor consumă o pătrime din bugetul țării. Deși țara este ”împovărată de datorii masive” ei aleg să stea drepți și mândri fiindcă soldații lor ”eschivează gloanțele pentru a-i ajuta pe refugiați să intre în țară nu să-i lase în afară”. Mai departe în discurs avem următoarea întrebare ”cum se poate că o țară ca Iordania să ofere o casă pentru milioane de oameni disperați în vreme ce state mai bogate se ceartă pentru acceptarea a câtorva mii”. Mulți lideri au reamintit în această sesiune a Adunării Generale de suma de 1.7 trilioane de dolari destinate armelor (numai în anul acesta) însă acum aflăm că ONU a avut o lipsă de 1.7 miliarde de dolari în proiectul său de a ajuta refugiații din Siria și statele ce le-au devenit gazde.
Spre final următorul mesaj mi s-a părut memorabil: ”Mesajul pentru tineretul Iordaniei și al regiunii este unul singur, mereu se găsesc bani pentru a lupta cu răul însă aplecarea spre a recompensa virtutea este aproape inexistentă; vocea celor care apără și construiesc este înecată de cei care atacă și distrug”.
Turcia
Președintele Turciei a venit cu o serie de mesaje clare și directe, în prima parte și-a prezentat țara ca unul din principalele state ce oferă azil refugiaților, 3 milioane de sirieni și peste 200 de mii de irakieni. Până acum au fost cheltuite peste 30 de miliarde de dolari pentru asigurarea unor condiții minime de trai celor nepăstuiți în vreme ce Uniunea Europeană a alocat numai 820 de milioane de euro iar ajutorul din partea ONU a fost în jur de 520 de milioane de dolari. Statul său ar trebui să primească ajutoare financiare din exterior însă acestea nu sunt la nivelul sumelor promise.
Erdogan cere ridicarea sancțiunilor impuse Qatarului, sprijinirea palestinienilor pentru a avea „un stat unificat”, edificarea integrității teritoriale a Georgiei și Azerbaidjanului (ca o cheie pentru pacea în regiune) și reformarea Consiliului de Securitate unde propune o organizație de 20 de membri cu aceleași drepturi și competențe aleși pentru doi ani, o jumătate fiind înlocuită în fiecare an.
Uganda
O lectură interesantă mi s-a părut scurta declarație a președintelui Ugandei, Yoweri Kaguta Museveni în care am regăsit un mesaj al neputinței amestecat cu resemnarea, nu diferit de ce ar spune unii din cei mai săraci oameni ai planetei. Acesta începe prin a pune o întrebare ”elitelor din mai multe țări”, ”Cine ar avea de pierdut dacă toți oamenii de pe glob ar duce o viață decentă și: a) ar consuma 2000-2500 de calorii pe persoană adultă pe zi, b) ar fi imunizați împotriva bolilor tratabile, c) ar avea acces la educație, cel puțin pentru a putea citi și număra, d) ar avea o unitate medicală într-o rază de 5 kilometri de casă, e) ar avea acces la energie curată, departe de cărbune, lemne de foc și murdarul kerosen, f)ar avea acces la un loc de muncă bine plătit, g) ar avea o casă decentă cu 3 dormitoare pe familie, h) ar avea acces la apă, I) nu ar trebui să se teamă de război, terorism și crime, j) toți producătorii de bunuri și servicii ar avea acces la piețe, k) toate țările ar avea o infrastructură bună, l) cu toții am insista pe protejarea naturii pentru ca ea să ne protejeze pe noi.
Conform lui Museveni singurul obstacol în calea prosperității și a păcii este parazitismul iar criza nord coreană este rapid tranșată. Uganda e recunoscătoare RDPC-ului pentru ajutorul acordat în consolidarea unei forțe de tancuri și sprijină reunificarea fiindcă o Coree unificată ar fi puternică și se întreabă de ce unii se tem de state puternice în lume. Mă întreb acum dacă prietenii lui nord coreeni acordă 2000-2500 de calorii zilnic pe adult.
Situația Balcanilor
Fosta Iugoslavie intră în Uniunea Europeană pe bucăți, foștii prieteni transformați în dușmani sunt sortiți reunificării sub un nou, unic steag. Procesul este însă unul cu mult mai temperat, uniunea are încă porțile deschise însă trecerea lor va trebui să aștepte finalizarea reformelor din interior.
Aleksandar Vocic, președintele Serbiei, a declarat pe 21 septembrie că țara sa nu va abandona ideea unei Zone Economice Regionale care ar urma să recreeze piața comună a fostei Iugoslavii. ”Iugoslavia a fost respectată ca piață și pentru succesul ei în atragerea de investitori și a atenției internaționale. Astăzi suntem prea mici ca piețe individuale pentru a avea performanțe mai bune și mai prospere și prin urmare cred cu fermitate că o zonă cu vamă comună și un sistem unic de taxare este viitorul regiunii.
Cu toate acestea drumul european rămâne ținta principală: „drumul spre integrarea în UE, cel mai important partener comercial si investitor al nostru, este perceput ca un drum spre o mai mare stabilitate, către progres economic și întărirea democrației”. Ce se întâmplă însă cu statutul Rusiei, țară care de-a lungul istoriei a arătat o anumită atenție față de sârbi și care în perioada Războiului Rece i-a încredințat Iugoslaviei, conform unor cercetări nu tocmai recente, un rol de rebel în regiune. Cele două state au o anumită relație însă politica nu se face după afinități și simpatii, oricum, Vocic declară că vor continua să păstreze cele mai bune relații cu Federația Rusă și cu Republica Populară Chineză.
Recent a fost restaurat un monument al păcii în ansamblul ONU, operă a sculptorului Antun Augustincic oferind președintelui Croației (Andrej Plenkovic) motivul ideal pentru a-și prezenta națiunea drept iubitoare a păcii și a unei ordini internaționale bazată pe reguli. Plenkovic consideră că „numai prin cetățeni activi și informați guvernele pot fi trase la răspundere și se pot crea instituții credibile”.
Croația s-a declarat în favoarea reformării ONU în special în privința activităților de menținere a păcii si a celor legate de dezvoltare. „Elementul central în reformarea ONU este reformarea Consiliului de Securitate (…) este vital ca membrii acestuia, atât cei permanenți cât și cei temporari, să fie aleși in mod echilibrat din punct de vedere regional și să reflecte mai bine lumea așa cum este ea la 70 de ani de la inființarea organizației.
Dragan Covic, președinte a statului Bosnia și Herțegovina, a ales o poziționare interesantă în privința situației din Palestina declarând că „nu este necesar să repet ca nu se poate vorbi despre pace și prosperitate pentru poporul israelian atâta timp cât palestinienii nu vor avea și ei parte de acestea”.
„Bosnia și Herțegovina a învățat din trecutul ei dificil și a ales să urmeze pentru viitor principiile trasate de fondatorii Uniunii Europene în urmă cu 60 de ani. Noi am ales drumul european și dintre cooperare și confruntare vom alege mereu cooperarea și căutarea unor compromise comune. (…) Bosnia și Herțegovina face tot ce poate pentru a grăbi procesul prin care să ajungem acolo unde ne este locul, în cadrul unei familii europene puternice a cărei valori le împărtășim”.
Filip Vujanoviÿ, președinte al Muntenegru a declarat cu mândrie că statul său a devenit al 29-lea membru NATO și că s-a dovedit un partener de încredere pentru Uniunea Europeană iar negocierile de aderare au adus deja importante beneficii economice. Muntenegru s-a angajat să lupte împotriva discriminării comunităților LGBTI, probabil singurul reprezentant care a discutat acest aspect în cadrul Adunării Generale de anul acesta.
SUA
Donald Trump a ales să orbiteze în jurul ideilor de suveranitate și de întărire a statului național, încurajând toți oamenii de stat să acționeze înainte de toate în interesul popoarelor lor pentru că ”nu putem aștepta pe altcineva, alte țări sau birocrați străini. (…) Trebuie să ne rezolvăm singuri problemele, să ne construim prosperitatea, să ne asigurăm viitorul altfel vom ajunge vulnerabili la decădere, dominație și învinși. In timp ce anumite state dau vina pe SUA și pe țările vestice pentru problemele lor și din lume, liderul american aruncă vina în esență pe cei care au început să căpușeze SUA prin acorduri interstatale păguboase.
Discutând problema Venezuelei a identificat un vinovat ideologic. Socialismul și comunismul sunt în opinia sa o sursă de eșec și devastare și le califică drept ideologii discreditate și sisteme crude. Întâmplător atât secretarul general ONU cât și președintele celei de a 72-a Adunări Generale sunt de orientare socialistă, majoritatea celor 193 de state membre manifestând o astfel de orientare.
Uniunea Europeană
Donald Tusk a reprezentat UE însă discursul său nu s-a axat pe uniune (mai mult a vorbit reprezentantul Germaniei despre asta) ci a gravitat în jurul terorismului, a crizei nord coreene și a necesității unei reforme în ONU fiindcă e nevoie de „mai multă ambiție”. Nimic despre reformele UE și espre eventuale extinderi ale organizației, cum de exemplu își doresc statele din balcani.