Piesa „Nebun de alb”, interpretată de Emeric Imre și scrisă de renumitul poet român Adrian Păunescu, este o explorare profundă a dualității iubirii – capacitatea ei de a înălța și de a chinui atât pe cineva. Versurile explorează frământarea emoțională a naratorului, unde sentimentele de dezolare coexistă cu un profund sentiment de îmbogățire derivat din iubire.
Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine
Și-mi stau pe tâmple soarele și luna
Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine
Și uite n-are cine să ne-ajute
Abia-și mai ține lumea ale sale
Și-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Prin gări descreierate accidente
Marfare triste vin în miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii și ca să te sperii
Jur împrejur privelisti aberante
Copii fragili ducând părinți în spate
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Și albastroși venind spre zări uscate
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Mi-e dor de tine și îți caut chipul
În fiecare margine a firii
În podul palmei dacă iau nisipul
Simt un inel jucându-se de-a mirii
Te-aud în bătălii din vreme-n vreme
Ostașii gărzii tale ți se-nchină
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon și nume de regină
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Акум сунт май пустиу ка тотдеауна
Де кîнд мă симт тот май богат де тине
Ши-мь стау пе тîмпле соареле ши луна
Акум ми-е чел май рăу ши чел май бине
Ши уйте н-аре чине сă не-аjуте
Абя-ши май цине лумеа але сале
Ши-нтрун перете альб де музе муте
Небуний негри каутă о кале
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Прин гăри дескреерате ациденте
Марфаре тристе вин ын миезул верий
Иар еу сунт плин де жестурь импруденте
Кa сă те апропий ши кa сă те сперий
Жур ынпрежур привелишть аберанте
Копий фражили дукîнд пăринць ын спате
Бăтрîни ку сăний гpи де ос пе панте
Ши албастрош венинд спре зăри ускате
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Ми-е дор де тине ши ыць каут чипул
Ын фекаре марджине а фирий
Ын подул палмей дакă иау нисипул
Симт ун инел жукîнду-се де-а мирий
Те-ауд ын бăтăлий дин време-н време
Осташий гăрзий тале ци се-нчинă
Иубита меа ку фоарте марь проблеме
Ку чип славон ши нуме де реджинă
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Ши те юбеск ку милă ши ку гроазă
Тот че-и ал тăу ми се ку’вине мие
Кa ун небун де альб че каптуреază
Реджина неaгрă пентру вешничие
Acest paradox este surprins în versul: „Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine”. Metafora recurentă a nebunului alb care o capturează pe regina neagră simbolizează o iubire intensă, posibil obsesivă, sugerând o cucerire strategică asemănătoare unui joc de șah, unde iubirea este atât o mișcare calculată, cât și o pasiune mistuitoare.
Imagistica vie a cântecului pictează o lume în dezordine – gări haotice, muzee mute și peisaje suprarealiste unde copiii poartă greutatea părinților lor. Aceste scene reflectă haosul intern al naratorului și dezintegrarea societală din jurul său. Pe acest fundal, iubitul este portretizat ca o figură regală, aproape mitică, cu o „față slavă și un nume de regină”, intensificând și mai mult sentimentul de dor și reverență. Repetarea refrenului subliniază natura inevitabilă a acestei iubiri, portretizând-o atât ca un sanctuar, cât și ca o sursă de angoasă. Prin bogatul său simbolism și profunzimea emoțională, „Nebun de alb” se prezintă ca o mărturie emoționantă a complexității iubirii și a condiției umane.
Scris de: Redacția