Eurasianism

Eurasianism

Eurasianismul are mai multe definiții și interpretări în funcție de perspectivele socio-culturale, politice și filosofice din care alegem să privim. În linii general cuprinde o mișcare intelectuală extinsă ce își propune identificarea esenței ”eurasianiste”.

Filosofie
eurasia

1. Perspectiva rusă

евразийство

1.2. Eurasianismul clasic

Linia de gândire eurasiatică a fost creată de membrii elitei emigrației ruse și este privită drept o continuare a teoriei slavofilismului. La fel ca eurasiaștii moderni, reprezentanții eurasianismului timpuriu au dezvoltat critica la adresa modelului occidental de progres și a ideii de individualism, pe care l-au egalat cu noțiunile puternic romantizate ale libertății individuale. (…) Eurasianiștii s-au bazat pe idei de „unicitate culturală”, că fiecare națiune, popor sau unitate socială, are propriile coduri unice de existență.

Ivliane Dzneladze – COUNTER-HEGEMONIC VISIONS OF NEO-EURASIANISM | Katehon (link)

A pornit de la o ideologie a emigranților ruși care apoi s-a transformat într-o mișcare socio-politică care a stat la baza conceptului de Eurasia ca „lume geografică și istorică” distinctă (Savitski, 1927 în Континент Евразия). Ca poziționare e vorba de o regiune situată între Europa și Asia.

Ca mișcare organizată, eurasianismul a apărut în 1921 din rândul tinerilor intelectuali ai emigrației ruse.

În mod public aceste idei eurasianiste s-au auzit public în Sofia pe 3 iunie 1921 în cadrul unei reuniuni al grupului filosofic condus de Никола́й Трубецко́й | Nikolai Trubețkoi (1890-1938) și Георгий Флоровский | Georgii Florovski (1893-1979).

În luna august acest grup a publicat ”Исход к Востоку: Предчувствия и свершения (Утверждение евразийцев; Кн. 1)” ‌| Exodul spre vest | Declarația eurasianiștilor vol. 1. În acest val al eurasianismului au participat și Пётр Николаевич Савицкий | Piotr Nikolaevici Savințkii (1895-1968), Александр Андреевич Ливен | Aleksandr Andreevici Liven (1912-1987) și Пётр Сувчинский | Piotr Suvcinski (1892-1985).

La scurt timp lor li s-au alăturat alți eurasianiști: Дмитрий Петрович Святополк-Мирский | D. P. Sviatopolk-Mirski (1890-1939), istoricul și filosof Лев Платонович Карсавин | L. P. Karsavin (1882-1952), istoricul Георгий Владимирович Вернадский | G. V. Vernadski (1887-1973), juristul și filosoful Николай Николаевич Алексеев | N. N. Alekseev (1879-1964), istoricul Шахматов Мстислав Вячеславович | M. V. Șahmatov (1888-1943), culturologul Пётр Михайлович Бицилли | P. M. Bițilli (1879-1953) și alții.

1.2. Neo-eurasianismul

Reînvierea ideii eurasiatice a avut loc în timpul schimbărilor politice, reflectate în politica externă a Rusiei, de la începutul anilor 1990. Administrația lui Elțin a condus forțele liberale interesate de o strânsă cooperare cu Alianța Nord-Atlantică și cu instituțiile occidentale. Aspirațiile guvernului liberal al lui Elțin către vest au eșuat și a dus la o reorientare. Relația eșuată cu țările occidentale a schimbat semnificativ politica internațională a rușilor. Această schimbare a fost însoțită de un parteneriat sporit cu țările asiatice (China, India, parțial Japonia) și Orientul Mijlociu (în special Iran).

Ivliane Dzneladze – COUNTER-HEGEMONIC VISIONS OF NEO-EURASIANISM | Katehon

Pornind din Rusia ca element central al concepției eurasianiste rusești, se urmărește conectarea punctelor extreme ale continentului și astfel evitarea unei izolări a lumii ruse. În acest sens filosoful Dughin este cel mai cunoscut promotor public al Eurasiei (forță terestră) ca element de negare al forțelor Nord-Atlantice (forță maritimă).

Perspectiva lui Dughin asupra neo-eurasianismului este considerată, în divizarea abitrară stânga-dreapta a politicii, una de dreapta. Asta însă nu transformă neo-eurasianismul într-o ideologie de dreapta. Vocea lui este doar una din mai multe voci ale eurasianiștilor ruși și din comunitatea în creștere a eurasianiștilor de pe întreg continentul. Din alte perspective însăși ideea unei poziționări anti-Occidentale este o atitudine profund de stânga, împotriva controlului hegemonic și deci al imperialismului.

Eurasianismul rusesc se manifestă prin organizații ca Uniunea Economică Eurasiatică, Comunitatea Statelor Independente și alianța militară OTSC, toate acestea având drept scop păstrarea unei unități post-sovietice.

Categorii:
Cuvinte Cheie: , ,

suplimentar

2. Perspectiva chineză

2.1. Istoric

Din punct de vedere istoric, rădăcinile eurasianismului chinez nu se mai pot afla în slavofilism ci se află în modul de relaționare a Imperiului Chinez cu lumea exterioară. La modul general relațiile externe ale dinastiilor, anterior venirii europenilor, sunt caracterizate printr-o convingere (observabilă) asupra supremației culturale și tehnologice în regiune.

Lumea culturală chineză cuprinde China în sine și se extinde la est până în Japonia și la sud până în Indonezia (cuprinde Vietnam, Singapore, etc.). Lanțul Muntos Himalaia și terenul dificil de parcurs din Asia de Sud-Est a îngreunat pătrunderea masivă a culturii chineze spre sudul Asiei. Din sud însă au reușit să vină influențe budiste și ulterior musulmane.

Ultima mare infuzie de influențe externe a venit ca urmare a interacțiunii cu europenii. De regulă aceste interacțiuni s-au dovedit conflictuale și bazate pe un raport dominator-dominat. Diferit de natura anterioară a interacțiilor, în care comerțul și curiozitatea culturală erau prevalente, raportul cu statele europene a generat percepții fracturate și contrare una alteia. Această situație a dus la conflicte interne sub forma de războie civile sau mișcări pentru independență dar a generat și apariția unor ideologii conflictuale europene ca cele naționaliste, etnocentriste și comuniste.

China a absorbit într-o formă sau alta, și în volume diferite, influențele externe. RPC de azi este bazată pe o ideologie conflictuală dezvoltată în Europa de Vest la care au fost adăugate ”caracteristici chinezești” cum este Confucianismul.

2.2. Prezentul pragmatic

În discursul public, perspectiva chineză asupra Eurasianismului a apărut întâi prin manifestările sale practice. E vorba mai exact despre procesul de integrare multilaterală realizat prin instituții și inițiative ca Inițiativa Belt and Road, Organizația pentru Cooperare de la Șanghai, Inițiativa pentru Securitate Globală și Inițiativa pentru Dezvoltare Globală, etc.

Prin activitățile diplomatice, culturale și economice, China urmărește nu să domnile statele Asiei ci să le elibereze de sub influențele fracturante ale modeului european. În același timp caută să creeze o punte de legătură cu Europa. Această punte economică este BRI-ul care promite investiții in infrastructura statelor din Asia Centrală, Asia de Sud, Asia de Vest, Europa Centrală și de Est, Balcanii și Europa de Sud.

Motivul pentru care China nu poate să calce pe calea dominației este datorită costurilor ridicate asociate acesteia și din cauza instabilității structurale a modelelor imperialiste. Natura în dezvoltare a economiei și societății chineze prezintă în acest moment aspecte de tranziție de la o societate industrială la una bazată pe cunoaștere și inovare.

China caută să încurajeze consumul intern și dorește să investească în statele aflate în proiectul BRI pentru a-și muta, treptate, o parte din baza industrială care nu este esențială (ca producerea de globuri de Crăciun). Prin dezvoltarea statelor Eurasiatice, China va reuși astfel să dezvolte piața de desfacere pentru viitoarele sale produse de înaltă tehnologie.

3. Alte Perspective

Acest capitol este în acest moment (2022) încă într-o fază incipientă datorită naturii de noutate a ideilor eurasianiste în respectivele contexte.

3.1.1 Lumea musulmană

Lumea musulmană cuprinde trei regiuni cheie: 1. Lumea turcică centrată în jurul Turciei și cu extindere spre Asia Centrală, prin Azerbaidjan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kazahstan; 2. lumea arabă centrată în zona peninsulei Arabe și în special în mâinile Arabiei Saudite într-un tandem cu Egiptul; 3. lumea persană care se centrează pe Iran cu posibilități de extindere spre Afganistan, Irak, Siria, Turkmenistan și regiunea caucazului.

Lumea musulmană nu a generat o idee similară cu vreo înțelegere, chiar și extinsă, a eurasianismului. Centralitatea religiei a făcut dificilă orice altă perspectivă asupra lumii iar contactul cu statele non-musulmane nu a fost în general de dorit.

Noua eră aduce însă puternice transformări asupra acestor perspective religioase și/sau etnice. Putem considera că aceste trei regiuni au o formă de eurasianism fragmentar dependent de unul sau două din tipurile principale anterioare (cel rus și cel chinez).

3.1.2. Lumea Turcică

Un potențial obiectiv pentru dezvoltarea Turciei este refacerea, prin influențe culturale, politice și economice, a Imperiului Otoman. Acest proces i-ar asigura posibilitățile de supraviețuire în viitoarea lume multipolară.

Lumea turcică și cea musulmană au o importanță deosebită atât în concepția clasică a eurasianismului cât și în neo-eurasianismul rusesc și noul eurasianism de tip chinezesc. În centrul Eurasiei (ca entitate geografică) se află statele Asiei Centrale preponderent turcice și musulmane.

Ankara poate astfel să stea la masă cu Moscova și Beijing în ce privește influența directă asupra centrului. Puterea ei poate să contribuit atât la pacea și stabilitatea din regiune cât și la deteriorarea acestora iar asta îi oferă forță de negociere în dezvoltarea viitoarelor mecanisme interstatale din Eurasia.

3.1.3. Lumea Arabă

Lumea arabă nu a avut legături unanime și consecvente cu restul lumilor eurasiatice și este chiar ea supusă unor tensiuni interne. Influențele non-eurasiatice dar și cele eurasiatice conflictuale (coloniale) au dus la dezvoltarea unui sistem dezechilibrat de forțe iar reechilibrarea lui în viitoarea lume multipolară va necesita fie negociere, fie conflict.

Acastă regiune vine în sprijinul eurasianismului cu perspectivele vizionare pentru viitor, posibile datorită imenselor bogății energetice. Aceste capacități financiare pot deveni un motor pentru dezvoltarea continentului, în paralel cu alte motoare financiare cum este cel chinez.

3.1.4. Lumea Persană

Persia a controlat regiuni vaste iar Iranul de azi reprezintă aproape o jumătate din maximul de intindere teritorială istorică a Persiei. Poziția geografică a Republicii Islamice o face esențială în înaintarea planurilor de unificare eurasiatică. Asigură legătura Rusiei și a Asiei Centrale cu Oceanul Indian și lumea arabă și asigură legătura Asiei de Est, de Sud-Est și a Indiei+Pakistanului cu vestul Asiei și peninsula Europeană.

La nivel filosofic, cultural și instituțional, conceptul de eurasianism este în stadiu incipient. Se bucură însă de atenție sporită în ultimii ani, pe măsură ce prezența Iranului în organizații ca OCS se consolidează iar necesitatea uneo noi concepții pentru dezvoltare devine vizibilă.

3.3. Lumea Indiană

India este o țară cu un imens potențial datorită poziției geografice, al resurselor, al moștenirii culturale și al populației. Ce a acționat ca o frână până în acest moment este sistemul socio-economic Occidental adoptat care se dovedește unul defectuos. Acesta este incapabil să asigure o dezvoltare economică stabilă și echitabilă pentru cetățeni.

Lumea indiană a fost, din perspectivă istorică, centrată pe sine și pe conflictele interne. Anterior colonizării britanice, India nu a existat ca stat unificat, spre deosebire de China însă în mod similar cu peninsula Europeană. Această lipsă de unitate a și contribuit la preluarea treptate de către englezi a teritoriilor din peninsula Indiană și subjugarea populațiilor locale.

În mod inevitabil, conflictele inerente în orice tip de imperiu au dus la mișcări de independență și în final la independență Indiei și fracturarea acesteia pe criterii religioase între Pakistanul musulman și India hindusă. Nu există o concepție propriuzis eurasiatică în rândul elitei politice indiene însă există o conștientizare a rolului pe care India îl poate juca în regiune și la nivel mondial.

Parteneriatul cu Federația Rusă este unul strategic și esențial pentru supraviețuirea Indiei. Concepția eurasianistă a Rusiei (ca termen general) este în procesul de a infuza germenii unei viitoarei școli eurasianiste în India. Pe măsură ce cooperarea economică, militară și culturală dintre cei doi poli va continua, va exista o mai mare înțelegere în New Delhi pentru politici ce cooperare cu restul Eurasiei (incluzând și peninsula Europeană).

3.4. Peninsula Europeană

Peninsula Europeană este în mod obiectiv, geografic, parte a Eurasiei însă la modul politic se distanțează de mecanismele de integrare eurasiatice iar la nivel cultural se consideră superioară. Atașamentul obsesiv față de creațiile coloniale (SUA, Canada, Australia, Japonia*, Coreea de Sud*) arată o atenție îndreptată spre un trecut al forței de dominație, nu spre un viitor al cooperării echitabile.

În acest moment Uniunea Europeană (ca principală parte a peninsulei Europene) se izolează de restul Eurasiei sau caută, din nou, relaționări pe modelul dominator-dominat. Această abordare generează fricțiuni în societăți și riscă apariția de conflicte locale.

3.5. Alte perspective

O perspectivă culturală a Eurasiei se formează, care păstrează din eurasianismul clasic deschiderea față de diversitate însă se distanțează de limitarea acestuia pentru spațiul slavon. Din punct de vedere politic nu există antagonismul față de Occident, inerent în eurasianismul clasic cât și în neo-eurasianism. Putem astfel să considerăm că această formă incipientă de eurasianism cultural (ca domeniu de studiu) se alătură eforturilor economice și pragmatice ale noului eurasianism promovat de China. Această formă ar avea capacitatea să readucă în lumea eurasiatică partea europeană rătăcită.

India și Eurasia