Context Istoric
Saddam Hussein a început o invazie pe scară largă a Republicii Islamice pe 22 septembrie 1980. Cei 8 ani care au urmat au dus la moartea a 400.000 de oameni și rănirea a 1.5 milioane. Iranienii încă se confruntă cu urmările acestei confruntări devastatoare. Motivul pentru care este considerat ”războiul impus” este că la scurt timp după succesul Revoluției Islamice, atât SUA cât și URSS-ul au căzut de acord pentru sprijinirea invaziei. Iranul a primit ajutor din partea Pakistanului, Siriei, Chinei, a Coreei de Nord și, surprinzător, din partea Israelului.
Scopul nu era ocupara în întregime a Iranului, lucru imposibil de realizat, ci șubrezirea conducerii lui Khomeini până la punctul în care iranienii s-ar fi ridicat în revoltă. În realitate, răspunsul populației nu a fost nici pe departe unul de revoltă ci unul de sprijin și solidaritate. În perioada ante-conflict existau zvonuri că ceva se pune la cale, că liderii irakieni planificau invazia însă autoritățile iraniene, o parte dintre ele, excludeau posibilitatea unui conflict.
Între 26 august și 22 septembrie au avut loc diverse incidente la graniță și în spațiul aerian care au culminat cu un atac asupra elicopterului în care se afla președintele iranian de atunci, Abolhassan Banisadr. Acesta era convins de iminența unui război însă nu avea autoritatea necesară pentru a își impune ideile, dovadă stă și faptul că în plin război (22 iunie 1981) este demis de forțele religioase. Atunci când trupele irakiene au inițiat atacul asupra graniței, forțele iraniene erau mult mai puține numeric și nu aveau nici echipament necesar.
Filmul
Abadan este un oraș situat la graniță cu Irakul și are acces la Golful Persic. În nord-estul acestuia se află localitatea Khoramșahr unde mare parte din conflict s-a desfășurat. Atmosfera războiului este redată în principal prin referirile vizuale, în depărtare, la orașul care se afla în flăcări, din care ieșeau nori de fum și de unde se auzeau explozii și focuri de armă. Locuitorii orașului Abadan și muncitorii din stația radio a orașului nu sunt însă imuni la focurile de armă și în timp se vor afla în prima linie de conflict.
Bahrman, jucat de علیرضا کمالی (Alireza Kamali), este directorul unei stații radio deosebit de importante pentru informarea și protejarea civililor cât și pentru moralul și organizarea soldaților. El și ceilalți angajați refuză să evacueze și rămân pentru a-și duce mai departe munca, cât timp se poate. Aceștia monitorizează avansul irakienilor și asistă la neputința și lipsa de echipamente a soldaților iranieni însă îndeamnă la rezistență prin orice mijloace.
Aspecte care se pot analiza în detaliu sunt rolul femeilor în acel război și modul în care acestea sunt redate în cinematografia iraniană. Cele două personaje feminine principale, Nargess, jucată de ویدا جوان (Vida Javan) și Maryam, jucată de شبنم گودرزی (Șabnam Gudarzi), au roluri importante în punerea pe picioare a rezistenței pe calea undelor și a ducerii până la capăt a ultimei lor misiuni.
حسن معجونی (Hasan Majuni) aduce la viață cu mare măiestrie și profunzime personajul Musiu Edik, tehnicianul și sunetistul stației. Acesta revine în țară din cauza conflictului, dornic să ajute, și este o punte de legătură cu trecutul pre-revoluționar. Din acest motiv sunt referirile la muzica lui Vigen și tot din acest motiv este singurul care poartă cravată.
Regizor: Mehrdad Choșbacht | مهرداد خوشبخت