Apus de soare purpuriu (în chineză 紫日; pinyin Zǐrì) este un film de război chinezesc din 2001, regizat și cu scenariul scris de Feng Xiaoning, care a fost și directorul de imagine. Acțiunea acestui film anti-război se petrece în august 1945, în toiul invaziei sovietice a Manciuriei și a înfrângerii Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoscut pentru meritele sale tehnice și artistice, Apus de soare violet a obținut premiul pentru cele mai bune efecte speciale la Premiile Huabiao și premiul pentru cea mai bună imagine la Premiul Cocoșul de Aur, pe lângă faptul că a fost votat pentru cel mai bun film de către public la Festivalul Internațional de Film din Hawaii din 2001. Feng l-a considerat capitolul final al trilogiei sale „Război și pace”, o serie care include Valea Râului Roșu (1997) și Durerea unui îndrăgostit peste Râul Galben (1999).
Povestea se desfășoară prin amintirile unui bătrân chinez pe nume Yang în anul 2000, amintiri declanșate de o veche păpușă muzicală okiagari-koboshi. Memoriile lui ne transportă înapoi în august 1945, unde un Yang mai tânăr, un țăran din Hebei, scapă cu greu de la executarea de către soldații imperiali japonezi datorită unui atac al tancurilor sovietice. El ajunge sub responsabilitatea Nadjei, o tânără locotenent sovietică, însărcinată să-l escorteze la cartierul general. O întorsătură greșită, o ciocnire cu soldați japonezi și o întâlnire cu o elevă japoneză adolescentă, Akiyoko, transformă călătoria lor într-o luptă disperată pentru supraviețuire. După ce sora lui Akiyoko se sinucide, trioul o ia în captivitate pe vicleana Akiyoko, forțând-o să-i ghideze prin pădurea primejdioasă.
Filmul explorează cu măiestrie complexitățile morale ale războiului și limitele estompate dintre dușman și aliat. Inițial, Akiyoko îi conduce pe Yang și Nadja într-un câmp minat, rezultând în moartea camaradului lor, Shakov. Această trădare alimentează neîncrederea lor, dar un act puternic de milă îl determină pe Yang să se întoarcă să o elibereze pe Akiyoko după ce inițial o abandonase. Flashback-urile din film portretizează vivid atrocitățile brutale comise de japonezi, explicând instinctele inițiale de răzbunare ale lui Yang, dar în final evidențiind capacitatea lui de compasiune. Dependența trio-ului unul de celălalt pentru supraviețuire, în ciuda naționalităților conflictuale și a traumelor trecute, formează miezul emoțional al filmului.
Pe măsură ce călătoria lor primejdioasă continuă, personajele se confruntă atât cu pericole externe, cât și cu lupte interioare. O revelație surprinzătoare a lui Akiyoko că poate vorbi chineza și trecutul ei ca colonist japonez în Manciuria complică și mai mult dinamica dintre ei. În ciuda dorinței inițiale a Nadjei de a merge spre nord, Akiyoko îl convinge pe Yang că deplasarea spre sud este singura lor speranță. Tragerea accidentală a unei mitraliere de către Yang și stăpânirea ulterioară a armei prin autoînvățare servesc ca un simbol emoționant al transformării sale. Tensiunea escaladează când ei ajung din nou la punctul de plecare, descoperind încercarea disperată a lui Akiyoko de a se preda, doar pentru a auzi pe radio predarea necondiționată a împăratului Hirohito.
Climaxul filmului este tragic. Akiyoko, incapabilă să accepte înfrângerea Japoniei, încearcă să-i atace pe Yang și Nadja cu o armă dezarmată, subliniind impactul psihologic profund al războiului. Revelația că iubitul ei, Onishi, a murit ca pilot kamikaze adaugă un alt strat de durere. Într-o scenă devastatoare, Akiyoko este împușcată și ucisă din greșeală de un căpitan japonez în timp ce încearcă să prevină o sinucidere în masă a soldaților japonezi. Păpușa ei okiagari-koboshi, un simbol recurent al inocenței și speranței, îi scapă din mână în momentul morții.
Apus de soare purpuriu se încheie cu un mesaj puternic, deși sumbru, al păcii și reconcilierii. Copleșiți de durere și furie, Yang și Nadja se răzbună pe soldații japonezi rămași. În prezent, o Nadja bătrână așază flori la un memorial de război, comemorând-o pe Akiyoko. Filmul se încheie cu o imagine emoționantă a trupelor japoneze care își aruncă armele, în timp ce o voce de la radio declară pacea, iar Nadja arată spre un apus violet prețuit, simbol al speranței în mijlocul devastării. Acest film servește ca o remindere emoționantă a costului uman al conflictului și a potențialului de empatie și înțelegere care poate apărea chiar și din cele mai adânci tranșee ale urii.