Participarea președintelui Chinei, Xi Jinping, la summitul China – Consiliul pentru Cooperare în Golful Persic / ”lumea arabă” și întâlnirea bilaterale China – Arabia Saudită (link) de săptămâna trecută au generat multe discuții în presa iraniană. Până și oficialii statului au ales să își exprime dezaprobarea în ce privește comportamentul Chinei, în mod deosebit privind problema unor insule din Golful Persic pe care Iranul le controlează dar care sunt revendicate și de Emiratele Arabe Unite.
În primul rând este util de precizat că Iranul nu este o dictatură în care statul (aici mulți pot înțelege clericii) controlează orice mesaj, opinie sau acțiune și că nimic nu iese din logica dictată. Această preconcepție este total eronată și pentru a înțelege Iranul este nevoie să renunțați la ea. Televiziunea și radioul sunt într-adevăr monopolul statului însă presa scrisă este foarte diversă și activă. Spre deosebire de presa ”mainstream” Occidentală în care orice subiect este abordat într-o manieră similară, în presa ”mainstream” iraniană există multiple perspective.
Marți, 13 decembrie, vicepremierul Chinei, Hu Chunhua, a venit în Iran împreună cu o delegație pentru a negocia și semna 16 memorandumuri de înțelegere din cadrul foii de parcurs pentru acordul de cooperare strategică pe 25 de ani. Cu această ocazie a fost repetată dorința Chinei de a spori cooperarea pe toate planurile. O parte din presa iraniană a fost însă de altă părere.
”Acordul nuclear” a fost readus în discuție lucru care mi se pare hilar și îngrijorător. Când noul guvern și președinte au preluat frâiele țării, mesajul transmis lumii a fost că Iranul se va reorienta spre est, că nu va mai plasa așa mare importanță pe acordul nuclear și că va căuta să dezvolte acorduri de cooperare cu toate statele regionale și cele vecine. În acest moment șansele pentru reluarea acordului nuclear, și astfel eliberarea de sub sancțiuni, sunt inexistente. O parte din presă spune că acest lucru se datorează Rusiei și Chinei care doresc, prin sancțiunile impuse Iranului de SUA, să atragă Iranul de partea lor.
Trebuie precizat că iranienii nu au în general o prărere extraordinar de bună față de ruși. Aceștia, în istoria recentă, le-au făcut și probleme. Poate nu așa de multe cum a fost cazul SUA sau a Marii Britanii însă suficiente pentru a rămâne într-o memorie colectivă. De mai multe decenii lucrurile evident că s-au schimbat însă în presă aceste aspecte sunt din timp în timp readuse în discuție sub diferite forme. Privitor la China este vorba de frici noi și s-a lansat ideea că prin acest acord strategic Beijingul dorește subordonarea Iranului.
Dacă această atitudine era verbalizată doar de o parte din presă era un anumit fel de problemă însă oficiali iranieni și-au arătat și ei dezaprobarea față de China. E mai exact vorba de faptul că aceștia au semnat o declarație comună după summitul cu OCGP în care se vorbește despre folosirea diplomației pentru soluționarea situației din jurul insulelor Marele Tonb și Micul Tonb. Un purtător de cuvânt al Iranului a ieșit și a spus că acele insule fac parte din teritoriul Iranian și nu au cum să fie negociate și de acolo lucrurile au escaladat.
În acest moment situația pare că s-a calmat însă a adus la suprafață complexitatea politicii iraniene. Pe această cale reamintesc ciudățenia reprezentată de declarațiile fostului președinte iranian, Ahmadinejad, declarativ unul dintre cei mai anti-SUA și anti-Israel politicieni iranieni. Acesta a ieșit la începutul conflictului din Ucraina cu mesaje de susținere pentru Zelenski. De asemeni el i-a trimis un mesaj de felicitare lui Trump când acesta a preluat mandatul și a condamnat decizia de a încheia acordul de cooperare strategică cu China, spunând că India este o alegere mai bună. El are mulți admiratori iar perspectivele lui sunt, în proporții diferite, împărtășite și de alții. El nu este un cleric și nu este apropiat clericilor.
Aceste neînțelegeri între parteneri strategici se vor rezolva fără îndoială însă ridică necesitatea aprofundării cooperării culturale și educaționale între Iran și China, pentru a pregăti generațiile viitoare unei atitudini mai deschise pentru cooperare.
