Ce înseamnă colaborarea dintre UE și China? Este această legătură economică portița spre o viitoare cooperare strategică? Va reuși China să-și impună voința politică în Europa? Care este rolul Americii?
Pe 9 aprilie anul curent a avut loc cel de al 21-lea Sumit UE-China care a generat o delcarație comună și pași evidenți spre dezvoltarea unei cooperări strategice (cooperări în cadrul a mai multe forumuri). Anterior, în martie, președintele Chinei a efectuat un mic turneu prin Europa ce a cuprins Italia 22-24 martie, Monaco (24 martie) și Franța (24-26 martie).Atragerea Italiei în proiectul de interconectare eurasiatic ”Belt and Road” este principala reușită a respectivului turneu diplomatic chiar dacă memorandumul de înțelegere (îl găsiți la secțiunea ”Documente”) nu are valoare juridica.
The Parties will work together within the Belt and Road Initiative (BRI) totranslate mutual complementary strengths into advantages for practical cooperation and sustainable growth, supporting synergies between the Belt and Road Initiative and priorities identified in the Investment Plan for Europe and the Trans-European Networks,bearing in minddiscussionsin the EU China Connectivity Platform. This will also enable the Parties to enhance their political relations, economic ties and people-to-people exchanges
Vizita de 3 zile din Franța i-a adus lui Xi Jinping întâlniri și discuții nu numai cu Macron ci și cu Merkel și Juncker. Între Franța și China au fost semnate contracte noi în valoare de 40 de miliarde de euro printre care o comandă din partea Chinei pentru 300 de avioane Airbus și un contract de un miliard de dolari pentru construirea unui complex de eoliene în Franța.Ceea ce UE încearcă este să construiască o relație bilaterală cu China negociată la nivelul comunității europene și astfel să prevină statele membre să ajungă la înțelegeri separate care ar risca să genereze tensiuni în uniune. Principala teamă a europeneilor este că investițiile chinezești se vor traduce în cele din urmă în răspândirea orbitei de influență a Chinei. Este desigur evident faptul că anumite state europene caută cu toate acestea să încurajeze investițiile chineze din motive pragmatice ca necesitatea unor dezvoltări în infrastructură. În contextul în care partenerii europeni sau SUA nu fac eforturi sufieciente în stimularea propriilor intervenții economice țări ca Italia, Ungaria, Croația și Serbia îmbrățișează mai ușor colaborarea cu Beijingul.Chiar și România a avut propriile negoieri în cadrul ”16+1” însă instabilitatea noastră politică nu a dus la concretizarea proiectelor. La drept vorbind, deși România nu a reușit să utilizeze mâna întinsă de China, nici nu a primit vreun sprijin serios din partea aliatului SUA (citește despre Inițiativa celor 3 mări) iar fondurile europene din cadrul planului Juncker nu au reușit să-și croiască drum în economie.
Conform Parității Puterii de Cumpărare (Purchasing Power Parity), China ocupă primul loc în lume, urmată de Uniunea Europeană. Statele Unite ale Americii se află pe locul 3 cu un PIB de puțin peste 19 mii de miliarde de euro.
Declarația Comună din 09.04.2019 UE-China
În ce privește investițiile și comerțul discuțiile s-au axat pe reciprocitate și un set de reguli care să ducă la generarea unui mediu predictibil, just și transparent pentru companiile europene din China. Ambele părți vor merge mai departe spre negocierea unui Acord Comprehensiv de Investitii.Cele două părți au căzut de acord să continue colaborarea în materie de gestionare a situațiilor externe, vor sprijini în continuare Acordul Nuclear cu Iranul și au perspective comune în privința Coreei de Nord și a Ucrainei. De asemeni vor lucra împreună în cadrul organismelor internațioanale ca ONU și WTO.
China – CEEC
Un important mecanism de cooperare între China și Europa se referă la summiturile anuale dintre China și statele din centrul și estul Europei. Din această organizație face parte și România iar la întâlnirea din 11-12 aprilie anul curent țara noastră a fost reprezentată de primul ministru.Anul acesta s-au hotărât acceptarea Greciei în cadrul 16+1 care astfel ar urma să devină 17+1, astfel asigurându-se reprezentarea întregului spațiu balcanic și făcând, cel puțin teoretic, posibilă realizarea unei rute feroviare de mare viteză Budapesta-Atena. Tot anul acesta s–a deschis și Centrul pentru Parteneriat Global China-CEEC în Bulgaria, s-au scris ”orientările de la Dubrovnik”, un fel de declarații comune semnate la finalul discuțiilor și s-a stabilit ca summitul din 2020 să fie găzduit de China.Acest organism de cooperare interstatală a fost construit pentru a ușura schimburile comerciale și investițiile, preponderent investițiile chinezești în infrastructura țărilor din estul și centrul Europei. În concepția Beijingului ei încearcă astfel să asigure o ”echilibrare” a situației economice din Europa, intervenind fără îndoială acolo unde țările din vest nu o fac și bucurându-se, teoretic, de recunoaștere politică.
Confluente
Perspectiva unor avantaje pe termen scurt (investiții Chinezești în infrastructurp, energie, etc) și pe termen lung (generarea unor legături comerciale și strategice robuste și flexibile în același timp) fac din colaborarea UE-China un catalizator pentru nașterea Eurasiei ca spațiu unitar. Deși China a avut inițiativa economică și culturală, această forță a Beijingului trebuie să-și găsească un corespondent în toate capitalele eurasiei sau cel puțin în majoritatea acestora. Între China și Europa se află o întreagă lume care va beneficia de cooperarea acestor doi jucători.
Divergente
În cadrul UE există diferențe de opinie în privința cooperării cu China. Uniunea Europeană nu are unitatea politică necesară să joace la nivel global ca un singur jucător chiar dacă de cele mai multe ori se reușește găsirea unui consens în cadrul uniunii în privința unui anumit subiect, acest proces durează timp iar statele membre au încă un important cuvânt de spus pe planul relațiilor cu statele non-UE. Asta se traduce desigur printr-un pericol al colapsului (principalul coșmar al Germaniei). Un alt nivel de divergențe este reprezentat de mecanismele Beijingului de a lua tehnologie din vest prin achizițioanrea de companii Europene, cum se întâmplă în Germania dar și de implementarea tehnologiei 5G de către Huawei.
Interferente
Statele Unite ale Americii au identificat în China potențialul lor inamic. China în acest moment are o implicare globală limitată (sunt mai puțini vizibili ca Rusia) însă la nivel eurasiatic sunt lideri prin proiectul de interconectare ”Belt and Road”. America este cel mai puternic factor de interferență în privința parteneriatului strategic EU – China. Pe planul doi putem considera Rusia ca fiind un factor de interferență fiindcă propriile sale interese de relansare ca putere globală privesc în Beijing un potențial competitor pe termen lung deși în prezent cele două state se bucură de un parteneriat strategic însă puternic limitat ca impact economic.