Wang Yi în Afganistan cu propuneri de Belt and Road

2022-03-25

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a fost joi într-o vizită în Afganistan și a devenit astfel cel mai important oficial chinez care a vizitat țara de când talibanii au revenit la putere.

Purtătorul de cuvânt adjunct al talibanilor afgani a scris pe Twitter despre sosirea lui Wang și a declarat că Wang se va întâlni cu ministrul interimar de Externe al Afganistanului, Amir Khan Muttaqi. China Central Television (CCTV) a raportat ulterior că vizita lui Wang a inclus și o întâlnire cu vicepremierul interimar al guvernului interimar al talibanilor afgani, mollahul Abdul Ghani Baradar.

Potrivit unei declarații pe site-ul ministerului chinez de externe, Wang a vorbit despre politica Chinei cu privire la problema afgană.

China respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Afganistanului, respectă alegerea independentă făcută de poporul afgan și respectă credințele și obiceiurile religioase ale Afganistanului. China nu intervine niciodată în afacerile interne ale Afganistanului, nu caută niciodată un interes propriu în Afganistan și nu caută niciodată așa-numita sferă de influență.”

Potrivit lui Abdul Qahar Balhki, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al afganistanului pe Twitter, s-a discutat despre comerțul cu fructe uscate, eliberarea vizelor și investiții în minerit precum și rolul Afganistanului în Inițiativa Belt and Road (BRI) propusă de China.

Observatorii chinezi cred că una dintre temele majore ale turneului regional al lui Wang este de a comunica cu părțile implicate pentru a se pregăti pentru a treia reuniune a miniștrilor de externe din țările vecine Afganistanului programată la sfârșitul acestei luni la Beijing. În calitate de gazdă, China va face schimb de opinii cu țările regionale pentru ca viitoarea întâlnire să fie eficientă și să conducă la rezultate substanțiale în îmbunătățirea situației din Afganistan.

Situația umanitară deja sumbră din Afganistan a fost agravată de confiscarea de către SUA a activelor țării. E vorba de 7 miliarde de dolari furați.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Diplomație

OCS a condamnat atacul terorist israelian

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), Zhang Ming, a condamnat atacul terorist al regimului israelian asupra locațiilor diplomatice iraniene din
Mergi la Sus

Nu rata