Spania a început implementarea infrastructurii 5G în 15 orașe cu ajutorul unui parteneriat între Vodafone Spania și Huawei alături de Ericsson. Știrea, care în alt context nu depășea sfera de interes a business-ului, capătă un rol important în contextul războiului comercial dintre SUA și China.

Această infrastructură este de 10 ori mai rapidă ca 4G, permițând viteze de descărcare de până la 2 Gbps, ceea ce oferă desigur posibilități imense pentru dezvoltarea autovehiculelor autonome, a telemedicinei, a ”internet-of-things” dar și a realității virtuale, cândva în viitor.

În același timp compania chineză încearcă să rămână pe piața germană pentru a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G din țara respectivă în vreme ce în Rusia deja se pun în aplicare planuri pentru a iniția un program pilot.

Motivul oficial pentru care Huawei este atacată de regimul american este pericolul spionării de către guvernul de la Beijing a rețelelor în care echipamentele lor sunt instalate. Desigur, nu e un motiv convingător având în vedere scandalul în care a fost implicată chiar Merkel care a avut telefonul monitorizat permanent de autoritățile de la Washington (ca între aliați).

SUA vede aici un competitor economic pe care încearcă să îl înlăture cu forța de pe piață dar vede și un pericol strategic. China este până la urmă într-o continuă creștere și asta periclitează deja șubrezita hegemonie americană, răspândirea tehnologiei/inovației chinezești (deja China în multe domenii a depășit rolul de ”copiator”) este un bun barometru al acestei tranziții.