Cercetătorii chinezi au dezvoltat baterii calciu-oxigen mai ieftine ca cele litiu-ion | Au făcut baterii textile flexibile

2024-02-23

Oamenii de știință din Shanghai au dezvoltat o baterie reîncărcabilă pe bază de calciu, despre care spun că poate reprezenta o alternativă mai ieftină și mai durabilă la cele litiu-ion.

Fabricate din calciu, un metal de aproximativ 2.700 de ori mai abundent în scoarța terestră decât litiul, bateriile se pot încărca și descărca de 700 de ori la temperatura camerei.

Cercetarea realizată de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Fudan din Shanghai a fost publicată într-un articol pe site-ul revistei Nature pe 7 februarie anul acesta.

„Materialele catodice pentru bateriile noastre cu calciu-oxigen provin din carbon și nu conțin metale mai scumpe cum sunt nichelul, cobaltul și manganul, utilizate în mod obișnuit în bateriile litiu-ion. Prin urmare, bateriile cu calciu-oxigen vor avea avantajul unui cost redus”, a declarat Ye Lei, autorul principal al lucrării.

Bateriile cu calciu-oxigen au cea mai mare densitate teoretică de energie, sau capacitate de stocare a energiei, în raport cu greutatea și dimensiunea, dintre toate bateriile pe bază de calciu, deoarece combustibilul pentru baterie provine din oxigenul din aer în loc să fie un alt material stocat în interiorul bateriei.

Deși rămâne un anumit decalaj între cele 700 de cicluri de încărcare ale bateriilor calciu-oxigen și cele până la 3000 de cicluri de încărcări ale bateriilor comercial liriu-ion, performanțele bateriilor noastre calciu-oxigen arată un potențial practic.

Ye Lei

În cercetarea lor, bateriile pe bază de calciu au fost transformate în baterii textile flexibile, oferind noi perspective asupra dezvoltării bateriilor flexibile.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Știință și Tehnologie

Mergi la Sus

Nu rata