A 11-a misiune a companiei Galactic Energy s-a încheiat cu succes

2023-12-05

Galactic Energy, o companie privată din industria aero-spațială din China, a finalizat cu succes a 11-a misiune a rachetei CERES 1. Marți dimineață această rachetă a lansat de la cosmodromul Jiuquan doi sateliți, Tianyan 16 și Starpool 1A .

Tianyan 16, proiectat și construit de compania privată Cultivate Space din Beijing, este un satelit meteorologic echipat cu echipamente pasive de detectare cu microunde. Datele obținute vor ajuta la avertizarea timpurie a taifunurilor, ploilor torențiale și a altor evenimente meteorologice extreme.

Starpool 1A, realizat de Ellipspace, un alt producător privat de sateliți din Beijing, este un satelit de teledetecție.

Propulsorul solid Ceres 1 are o înălțime de aproximativ 20 de metri și un diametru de 1,4 metri. Este capabil să trimită un satelit de 300 de kilograme sau mai mulți sateliți cu o greutate totală de 300 kg, pe o orbită sincronă cu soarele la 500 km distanță de Pământ sau 350 kg pe o orbită joasă a Pământului la o altitudine de 200 km.

9 din cele 10 misiuni anterioare au fost cu succes și în total compania a plasat în spațiu, cu ajutorul sistemului de lansare CERES 1, 35 de sateliți comerciali.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Știință și Tehnologie

Mergi la Sus

Nu rata