/

Siria dorește cooperare în educație și cercetare cu EAU

Ministrul sirian al învățământului superior și a cercetării științifice, Dr.Bassam Ibrahim, a discutat cu însărcinatului cu afaceri al ambasadei Emiratelor Arabe Unite la Damasc, consilierul Abdul Hakeem Al-Nuaimi, despre cooperare în domeniile științifice și de cercetare.

Ministrul Ibrahim a subliniat disponibilitatea Siriei de a stimula cooperarea între universități și instituțiile de învățământ din ambele țări și posibilitatea semnării unui acord de cercetare științifică între universitățile siriene și cele din Emirate alături de organizarea de conferințe științifice și schimbul de cercetări științifice care servesc dezvoltării economice și sociale.

Al-Nuaimi a afirmat că Siria este o țară cu o istorie bogată, din antichitate și cu o mare civilizație și că relațiile dintre cele două țări frățești sunt puternice și distinse. Acesta a exprimat dorința EAU de a dezvolta o cooperare comună în toate domeniile și așteaptă cu nerăbdare o astfel de dezvoltare între instituțiile de învățământ superior și de cercetare științifică dintre cele două țări.

Latest from Știință și Tehnologie