În Kazahstan a început duminică, 5 iunie, referendumul pentru modificarea constituției în intervalul 07:00 și 20:00, ora locală. Peste 10 000 de secții de votare au fost deschise la care se adaugă și secțiile de votare din afara țării, din cadrul misiunilor diplomatice.

Referendumul are nevoie de participarea a cel puțin 50% din populație pentru validare iar amendamentele vor fi adoptate doar dacă vor fi susținute de mai mult de jumătate din alegătorii din cel puțin 12 din 17 regiuni. Rezultatul trebuie publicat în termen de șapte zile de la vot.

La 29 aprilie, președintele kazah #Kassim-Jomart Tokaiev a propus acest referendum pentru modificări care vizează limitarea autorității șefului statului, extinderea puterii parlamentului și a organelor reprezentative locale; îmbunătățiri în privința drepturilor omului; restabilirea curții constituționale; abolirea pedepsei cu moartea și eliminarea clauzelor privind statutul primului președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev.