Nu am nicio intenție de a convinge pe cineva de ceva în articolul care urmează. Încerc doar să mă folosesc de libertatea (firavă) pe care (încă) o mai avem în România pentru a vorbi despre ”problemă”. Da, e vorba de Ucraina și e vorba de tranziția spre multipolaritate și ce cred eu că înseamnă asta pentru noi, cei simpli și mulți care își caută un loc în noua eră.
Înainte să înceapă ”operațiunea militară specială” erau deja adunate forțe ucrainene la granița cu republicile separatiste iar forțele rusești își începeau exercițiile militare nu departe de granița cu aceleași republici separatiste. În mai multe articole din 2021 scrise pe siteul personal (florincosma.ro) am adus în discuție manifestarea ostilităților dintre Rusia și Occident (NATO-UE-SUA, numit de acum ”grupul vestic”) pe teritoriile altor state și între state apropiate sau aliate celor două tabere.
Înaintea ofensivei din februarie au existat două momente importante. În primul rând presiunea colosală exercitată asupra Belarusului prin mișcări de stradă, ostilitate externă, amenințări și deteriorarea relațiilor cu Polonia, țările Baltice și Ucraina. În al doilea rând au fost mișcările de stradă transformate în acțiuni teroriste care au zguduit Kazahstanul. Reacția Rusiei în ambele cazuri a fost din câte se pare suficientă pentru a opri orice derapaje de nedorit.
Aceste situații apărute în Belarus și Kazahstan au fost o manifestare a ofensivei grupului vestic asupra Rusiei. Putem spune că nici Federația nu a stat cu mâinile în sân și a reușit atragerea de partea ei a mai multor state cheie ca Turcia, Arabia Saudită, Algeria și Ungaria. Lucrurile nu sunt însă clare iar statele respective, cu anumite excepții, sunt încă reticente în a adopta poziții direct ostile grupului vestic. Până la urmă Ungaria și Turcia fac parte din sistemul occidental, Arabia Saudită are încă o relație preferențială cu SUA iar Algeria nu are încă o prezență puternică în ordinea mondială.
Este incert cât timp va trece până când Turcia va ieși din NATO pentru a intra în OCS, până când Ungaria va ieși din UE pentru a se alătura UEEA, până când Algeria va deveni membru cu drepturi depline BRICS și până când Arabia Saudită va intra și aceasta în OCS și va renunța la dolar în schimbul monedei BRICS. Schimbările nu se rezumă doar la aceste țări ci se întâmplă în zeci de state pe tot globul, pe fundalul conflictului din Ucraina.
Tranziția spre multipolaritate este un proces recunoscut de toți, chiar și de cei care nu îl doresc fiindcă ei caută politici pentru a îl combate. Rusia a spus că operațiunea militară specială a grăbit procesul (privitor la tranziția spre multipolaritate) și că acum era singurul moment oportun pentru a iniția acest conflict pentru binele statului rus (am să revin asupra acestui lucru).
SUA, prin vocea președintelui Biden și ai liderilor politici, a spus clar că nu va accepta ca RPC (China) să devină prima țară din lume (economic, militar, etc) și că în lumea multipolară SUA trebuie să conducă. Desigur, faptul că SUA se dorește liderul lumii multipolare înseamnă că își dorește o lume unipolară. O lume de acest tip născută de pe urma unui tranziții de asemenea anvergură (mondială) ar duce la formarea unui sistem unipolar diferit, mai centralizat, față de cel care a existat până în prezent.
Revenind la situația din Ucraina pe care o putem numi fie un ”război cu Ucraina”, fie un ”război pentru Ucraina” fie un ”război din Ucraina”. În prima variantă Federația Rusă este într-un război de agresiune cu un stat vecin. În a doua variantă Federația Rusă se află în război cu grupul vestic pentru resursele din Ucraina și poziția geostrategică a acesteia. În a treia variantă războiul este unul între Rusia și grupul vestic pentru alte scopuri decât resursele ucrainene.
Consider că toate cele trei variante sunt valabile, orice război e o agresiune iar Rusia a spus clar că a ales să tragă prima, prin urmare și-a asumat rolul de inițiator. Putem spune că nu este inițiatorul, desigur însă ordinul pentru intrarea în Ucraina datează din 24 februarie 2022. Trebuie în același timp să ținem cont că acest război este doar o etapă a conflictului început în 2014 printr-o lovitură de stat susținută și finanțată de grupul vestic și de persoane cheie din aparatul de stat al SUA. Ce s-a întâmplat în 2014 cu Ucraina putea să se întâmple și cu Belarus și Kazahstan.
O schimbare de 180 de grade într-un stat se realizează printr-o revoluție dar și printr-o intervenție externă. Să nu uităm că Ucraina a fost și este probabil cel mai corupt stat din Europa iar la momentul loviturii de stat un număr important de oligarhi au ales să susțină financiar schimbarea de putere. Anii care au urmat până în 2022 nu au adus însă bunăstarea visată sau declarată de ”revoluționari” cu au adus tabere pentru grupări ca Azov. În cadrul acestor tabere tinerii au fost expuși la idei extremiste, cele necesare pentru purtarea unui viitor război.
Apariția rusofobiei sau mai degrabă a atitudinilor anti-rusești în Ucraina s-a realizat mai mult sau mai puțin în ritmul unor transformări similare în toată Europa de Est. Tactica a fost mereu aceeași, s-a apelat la trecut. În Ucraina Holodomor, în România cu tezaurul și ruperea Basarabiei și Bucovinei de Nord, și tot așa în restul statelor din zona Baltică și în Polonia.
Mi se pare stupidă ideea de a urâ o persoană doar fiindcă e de o naționalitate sau etnie care în urmă cu mai mulți ani, decenii sau secole, a făcut ceva strămoșilor de aceeași naționalitate/etnie cu mine. ”Pandemia” a adus în discursul public termeni ca ”noul normal” și ”noua eră”, ce nou normal și nouă eră sunt acestea în care începem războaie din motive ”vechi”? A lăsa securea războiului îngropată și a alege să cooperăm pentru un viitor comun mai bun este o opțiune pragmatică.
Dar de ce a dorit Rusia să ia Crimea și de ce a ales să sprijine republicile separatiste? Rusia are o poziție geografică excelentă, ea controlează sau cel puțin are capacitatea să controleze inima Eurasiei. Comerțul dintre China și Uniunea Europeană trece (sau trecea) într-o măsură importantă pe cale feroviară prin Rusia. Alte rute sunt valabile ca cea prin Kazahstan și după pe Marea Caspică, prin Iran, prin Oceanul Indian și poate chiar prin Oceanul Arcitc (cu ajutorul flotei rusești de spărgătoare de gheață).
În ”noua eră” Rusia ar putea să genereze mulți bani prin rolul acesta de intermediere. Este rolul similar jucat de iranieni în vremurile antice când Imperiul Chinez și Imperiul Roman făceau schimburi comerciale.
Legat de Crimea și de statele majoritar ruse din Ucraina cred că este de așteptat ca în contextul unor schimbări drastice de genul unei revoluții / lovituri de stat, să existe schimbări de granițe. Anumite grupuri care nu sunt de acord cu direcția nouă pot alege să se rupă și să-și declare independența, folosind astfel situația haotică existentă. Crimea și Donbassul sunt două regiuni rusofone și rusofile. De ce ar dori un stat care își trasează ca obiective intrarea în NATO și UE să readucă cu forța populații care sunt ostile acestor obiective? E ca și cum Rusia, dacă ar avea o atitudine ofensivă în Ucraina, s-ar lupta pentru zona Lvov.
Motivul pentru care Ucraina dorește realipirea peninsulei Crimea și a regiunii Donbas (și mai nou al sudului reîntors la Rusia) nu ține de populație (sau doar puțin) ci de resurse și de poziția strategică. Crimea locație valorează însă mult mai mult pentru NATO. Poate vă întrebați de ce nu a putut Rusia pur și simplu să respecte integritatea teritorială a Ucrainei așa cum era ea după dizolvarea URSS și cu asta se încheia povestea. Ce a fost pe vremea imperiului s-a dus și nu se mai întoarce, trebuie să privim spre viitor.
Dar oare ce urma să facă NATO în Ucraina? Până la urmă lovitura de stat din 2014, finanțată și organizată de grupul vestic, a adus la putere exact personajele care au început să ceară intrarea în NATO și UE. Prin urmare nu Ucraina dorea în NATO ci NATO dorea în Ucraina iar pentru asta au schimbat regimul de acolo folosindu-se de ceea ce țara are din plin, corupție.
Nu sunt militar însă consider că peninsula Crimea joacă un rol important în Marea Neagră și în zona Caucazului. În această zonă NATO și SUA au o prezență mai mult sau mai puțin consecventă în Georgia și Azerbaidjan și posibil în Armenia. Georgia a trecut printr-un eveniment similar cu cel prin care trece în prezent Ucraina, Azerbaidjan are relații apropiate cu Turcia (NATO) dar și cu SUA iar în Armenia există grupuri pro-americane și pro-UE.
E clar vorba de o încercuire, nu e nevoie de pregătire de specialitate pentru a observa asta. Cel care face încercuirea este totuși în ofensivă iar cel încercuit caută metode de apărare. Din acest punct de vedere putem considera că Rusia încearcă să se apere și într-adevăr, asta și declară. Potrivit unor declarații ale președintelui Putin, dacă Rusia nu acționa acum și lăsa pentru mai târziu atunci era un risc real de război mondial.
Putea oare Ucraina să intre în NATO? Întrebarea aceasta este ciudată având în vedere volumul de ajutoare financiare și militare care curge dinspre grupul vestic spre Ucraina, la care adăugăm numărul ridicat de mercenari. În esență Ucraina acționează ca fiind parte din NATO cu singura diferență că celelalte țări nu au intervenit (încă) direct și oficial. Faptul că Ucraina nu face parte din NATO nu înseamă că nu a ajuns în 2022 să beneficieze de un buget pentru apărare mai mare ca cel al Rusiei.
Prin urmare vine întrebarea dacă operațiunea militară specială a fost cea mai bună decizie. Într-un articol publicat pe Eurasia Baike am încercat să pun această situație în lumina tranziției spre multipolaritate și al formării unei eurasii unite. Fără să-mi doresc război am spus de mai multe ori de atunci, în diferite contexte, că dacă Rusia nu a luat această decizie pregătită să meargă până la capăt (voi explica imediat) atunci nu doar ea pierde ci și ideea de multipolaritate și tot visul de pace și prosperitate în Eurasia (și în lume).
Prin a merge până la capăt nu mă refer la a merge până în Washington ci la ideea de a acționa fără compromisuri. Trebuiesc obiective clare și să se facă orice pentru a le realiza sau cel puțin a lăsa impresia adversarului că poți face orice. Dacă adversarul simte ezitare atunci știe clar că te poate domina. Dacă Rusia arată ezitare arată că poate să fie dominată. După prima etapă a atacului, când a fost înconjurat Kievul, Rusia a ales să se retragă din multe zone și în special din nord. Acțiunea a fost clar percepută ca o slăbiciune și exact după acest pas a apărut povestea genocidului de la Bucea. Tot atunci aveau loc negocierile iar povestea cu Bucea au dus la anularea oricăror negocieri. Acele retrageri au arătat slăbiciune nu bunăvoință.
Declarațiile repetate ale liderilor ruși, că orice stat care trimite arme Ucrainei riscă să devină parte implicată în conflict și va primi răspunsuri dure, nu au fost urmate de răspunsuri dure. Asta în contextul în care Ucraina are, datorită ajutoarelor, un buget militar mai mare ca al Rusiei. Asasinarea Dariei Dughina, distrugerea conductelor Nord Stream și atacurile asupra pensinsulei Crimea (nu doar podul) nu au adus reacții serioase din partea Rusiei, cu excepția atacului asupra podului din Crimea. Reacțiile însă trebuiau să înceapă cu primul metru de pămân rusesc atacat, nu? Toate rutele prin care Ucraina primește ajutoare militare trebuiau atacate din oră în oră, nu?
Ori Rusia nu dorește să rezolve conflictul ori nu poate. Dacă nu dorește trebuie să aflăm de ce nu dorește iar dacă nu poate trebuie să aflăm ce urmări generează. Se vorbește despre faptul că Rusia nu dorește să intervină în forță fiindcă de fapt dorește dezarmarea statelor care sprijină Ucraina și ca acestea să-și genereze probleme financiare. Ulterior problemele financiare ar degenera în probleme sociale și ulterior în probleme politice.
Probleme vedem că deja au început să apară, mai ales în Germania. Curios este că aceste probleme sunt și în beneficiul SUA. Multe companii încep să se mute în SUA, companii de producție, fiindcă acolo energia este mai ieftină și produsele pot rămâne competitive. O asemenea reindustrializare a SUA, generată pe spinarea deindustrializării Germaniei, ar trebuie teoretic să readucă anumite avantaje Americii în rivalitatea ei cu China.
Dar de ce ar dori Rusia să sprijine reindustrializarea SUA? Probabil că nu asta e intenția fiindcă nu Rusia a distrus conductele Nord Stream. Putem considera oare că SUA a dorit inițierea acestui război între Rusia și Ucraina pentru a genera contextul unei reindustrializări pe seama Uniunii Europene? Dacă asta a dorit SUA atunci de ce a acționat Rusia în favoarea SUA? Probabil nu a avut de ales, cum de altfel și spun liderii Rusiei, că nu au avut o alternativă la operațiunea militară specială.
Războiul acesta oferă grupului vestic motivul perfect pentru a forța statele lumii să se alieze ordinii lor mondiale unipolare în numele luptei cu un agresor ca Rusia. Până și pe China au încercat să o forțeze să se distanțeze de Rusia. Cu adevărat straniu că le-a trecut așa ceva prin minte. Acum lumea ar intra într-o nouă fază, a instabilității generalizate. Statele care nu aderă la noua ordine unipolară americană vor avea parte de tentative de lovituri de stat sau cel puțin mișcări de stradă, violență și terorism. Pe modelul Ucraina 2014, Belarus, Kazahstan, Hong Kong, Iran, etc.
Dacă Rusia ar adopta o atitudine ofensivă și ar elimina Ucraina ca stat, ce s-ar putea întâmpla? Ar urma China? Dacă Rusia pierde, oricum urmează China, nu? Rusia nu are capacitatea să piardă, cu o singură excepție, pericolul din interior. NATO visează la dezmembrarea Rusiei încă de când s-a dezmembrat URSS-ul, atunci erau sprijiniți separatiștii ceceni. Acum grupul vestic urmărește ruperea Federației în mai multe bucăți însă nu au reușit să creeze condițiile pentru un asemenea eveniment. Se spera, cred, că sancțiunile economice urmau să ducă la asta dar ele s-au întors ca un bumerang… doar că privitor la Germania constatăm că e spre folosul SUA. Deci am putea considera că intenția sancțiunilor nu a fost să distrugă economia Rusiei ci să distrugă economia Europei? O acțiune îngrozitoare, fără îndoială, dar cineva tot a distrus conductele acelea iar aceia nu au fost rușii.