Pe 27 aprilie ministrul apărării al Chinei, Wei Fenghe, a efectuat o vizită în Iran într-un moment descris de presa celor două țări drept critic. Președintele Raeisi spune că oficialii de vârf din Iran și China au voința să extindă relațiile strategice pe termen lung, indiferent de evoluțiile internaționale.
Unilateralismul și hegemonia au apărut cu scopul de a controla țările și de a preveni creșterea economică sustenabilă a lumii. Combaterea unilateralismului și crearea stabilității și ordinii este posibilă numai prin cooperarea puterilor independente.
Ebrahim Raeisi
Afirmând că există motive întemeiate pentru investiții în Iran, președintele Raeisi a spus: „potențialul unic al Iranului în domeniile transportului interregional, în securitatea energetică, precum și cooperarea regională în infrastructură, sunt platforme serioase de cooperare și investiții”. Tot el a subliniat retragerea unilaterală a Statelor Unite din JCPOA, spunând că: „americanii au vrut să pună mare presiune pe Iran prin încălcarea JCPOA însă azi recunosc oficial că au eșuat lamentabil în exercitarea acestei presiuni maxime asupra Iranului. Națiunea iraniană a arătat că drepturile sale pot fi obținute prin rezistență”.
Consolidarea relațiilor dintre Iran și China a fost întotdeauna o sursă de securitate pentru regiune și lume, în special în lumea critică și turbulentă actuală.
Wei Fenghe
„Iranul și China pot coopera în toate problemele globale și pot contribui la dezvoltarea păcii și liniștii mondiale”, a mai declarat ministrul, după care a adăugat că „unilateralismul împiedică creșterea economică durabilă a lumii”.
Înainte de întâlnire Wei Fenghe s-a întâlnit cu omologul său Iranian, generalul de brigadă Mohammad Reza Ashtiani însă a mai purtat discuții cu șeful Statului Major al Forțelor Armate Iraniene, general maior Mohammad Bagheri. Printre subiectele abordate s-au aflat teme internaționale și regionale, extinderea relațiilor strategice, de apărare și securitate și modalitățile de îmbunătățire a nivelului de interacțiune dintre forțele armate ale celor două țări.
Criticând faptul că acțiunile unilaterale ale SUA au răspândit insecuritate și instabilitate în întreaga lume, miniștrii apărării iranieni și chinezi au cerut dezvoltarea cooperării bilaterale pentru consolidarea stabilității și securității.
Ashtiani și-a exprimat îngrijorarea cu privire la escaladarea crizelor de securitate din lume, spunând că aceste crize sunt înrădăcinate în politicile hegemonice ale Occidentului și ale SUA. Subliniind necesitatea de a contracara hegemonia SUA în lume prin consolidarea multilateralismului, el a adăugat că, odată cu cooperarea dintre țările independente, provocările și amenințările comune de securitate pot fi abordate.
Istoria arată că prezența militară a SUA în orice parte a lumii nu a adus decât un val de nesiguranță, instabilitate, război și distrugere, a subliniat el.
Cooperarea între forțele armate ale Iranului și Chinei va juca un rol important în contracararea unor astfel de mișcări (acțiunile hegemonice și unilaterale ale SUA).
Wei Fenghe