Summitul șefilor de stat al țărilor membre BRICS din 2022 a avut loc în formal virtual sub președinția Chinei. Tema întâlnirii a fost „consolidarea parteneriatului de nivel înalt BRICS în contextul intrării într-o nouă eră a dezvoltării globale„. La summit au participat președintele Brazilian, Jair Bolsonaro, prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. A fost semnată declarația de la Beijing a celui de-al XIV-lea Summit BRICS (link extern | en.).
Evenimentul acesta e doar momentul de cel mai înalt nivel fiindcă pe parcursul mai multor zile au loc discuții și întâlniri pe mai multe sectoare de activitate și domenii.
Citatele de mai jos sunt din cadrul discursurilor de deschidere, nu din cadrul discuțiilor. Pentru rezultatul discuțiilor a fost publicată declarația comună. Sunt prezentate doar mesajele statelor Eurasiatice, pentru discursul președinților Bolsonaro și Ramaphosa puteți intra aici (portugheză) și aici (engleză).
Mesajul președintelui Vladimir Putin
- ”Țările asociației noastre aprofundează cooperarea pe întregul spectru de probleme de pe agenda globală și regională iar în fiecare an autoritatea și influența BRICS pe scena mondială cresc constant”.
- ”Complexitatea și caracterul transnațional al provocărilor și amenințărilor cu care se confruntă comunitatea internațională necesită căutarea unor răspunsuri colective cu participarea activă a organizației noastre”.
- ”(…) putem conta pe sprijinul multor țări din Asia, Africa și America Latină care încearcă să urmeze o politică independentă”.
- ”Rusia este pregătită să dezvolte în continuare o cooperare strânsă și multilaterală cu toți partenerii săi din asociație și să contribuie la consolidarea rolului său în afacerile internaționale”.
Mesajul președintelui Xi Jinping
- ”lumea noastră se confruntă cu schimbări dramatice și cu o pandemie ce apare o dată la un secol. Diverse provocări de securitate continuă să apară. Economia mondială încă întâlnește vânturi puternice în calea sa spre redresare iar dezvoltarea globală a suferit eșecuri majore. Unde se îndreaptă lumea: pace sau război? Progres sau regres? Deschidere sau izolare? Cooperare sau confruntare? Acestea sunt alegerile vremurilor cu care ne confruntăm.
- ”istoria umană, ca un râu, continuă să curgă avânt atât momente de ape calme cât și de valuri uriașe. (…) tendința de deschidere și dezvoltare nu-și va inversa cursul în ciuda contextului global în dezvoltare, iar dorința noastră de a face față provocărilor împreună și prin cooperare va rămâne la fel de puternică.
- ”Ar trebui să ne ridicăm și să nu ne lăsăm distrași de norii trecători și ar trebui să avem o înțelegere fermă a legii care guvernează progresul istoriei. Ar trebui să refuzăm să ne rătăcim în orice întorsătură a evenimentelor sau să ne lăsăm intimidați”.
- ”Ar trebui să ne ridicăm la nivelul provocării și să mergem mai departe, cu hotărâre, spre obiectivul de a construi o comunitate cu un viitor comun pentru omenire”.
- ”În primul rând, ar trebui să îmbrățișăm solidaritatea și coordonarea și să menținem împreună pacea și stabilitatea mondială”.
- ”Politica de grup și confruntarea între blocuri nu aduc pace sau securitate; ele duc doar la războaie și conflicte. Credința oarbă în așa-numita „poziție de forță” și încercările de a extinde alianțele militare și de a căuta propria securitate în detrimentul altora vor duce spre o dilemă de securitate”.
- ”Numai atunci când noi toți prețuim și susținem pacea și nu uităm niciodată lecțiile dureroase ale războiului poate exista speranță de pace. Ar trebui să rămânem fideli angajamentului Cartei ONU și să îndeplinim misiunea de menținere a păcii”.
- Nu cu mult timp în urmă am prezentat Inițiativa pentru Securitate Globală, solicitând tuturor țărilor să rămână angajate în viziunea unei securități comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile; să rămână angajate în respectarea suveranității și integrității teritoriale a tuturor țărilor; să rămână angajate în respectarea scopurilor și principiilor Cartei ONU; să rămână angajate în luarea în serios a preocupărilor legitime de securitate ale tuturor țărilor”
- ”Noi, cei din comunitatea internațională, ar trebui să respingem jocurile cu sumă zero și să ne opunem împreună hegemonismului și politicii de putere. Ar trebui să construim un nou tip de relații internaționale bazate pe respect reciproc, corectitudine, justiție și cooperare reciproc avantajoasă”.
- ”În al doilea rând, ar trebui să ne apropiem unul de celălalt și să promovăm împreună dezvoltarea globală durabilă”.
- ”Ar trebui să aprofundăm cooperarea pentru a asigura securitatea alimentară și energetică. Ar trebui să profităm de oportunitățile oferite de noua revoluție științifică și tehnologică și de transformarea industrială (…). Ar trebui să ajutăm țările în curs de dezvoltare să accelereze dezvoltarea economiei digitale și transformarea ecologică”.
- ”În al treilea rând ar trebui să trecem împreună peste dificultăți și să urmărim o cooperare cu câștiguri reciproce”.
- ”Ar trebui să consolidăm coordonarea politicilor macroeconomice. Principalele țări dezvoltate ar trebui să adopte politici economice responsabile și să evite efectele negative ale politicilor care ar putea avea un impact puternic asupra țărilor în curs de dezvoltare. S-a dovedit de nenumărate ori că sancțiunile sunt un bumerang și o sabie cu două tăișuri. A politiza economia globală și a o transforma în instrument sau armă și a impune în mod voit sancțiuni prin utilizarea poziției primare a cuiva în sistemele financiare și monetare internaționale nu va face decât să rănească propriile interese, precum și pe cele ale altora și să provoace suferință tuturor”.
- ”În al patrulea rând ar trebui să fim incluzivi și să extindem împreună deschiderea și integrarea”.
- ”Globalizarea economică este un răspuns la dezvoltarea productivității și, ca atare, reprezintă o tendință istorică de neoprit. Oricine încearcă să întoarcă această tendință și să blocheze calea altora [n.r. spre dezvoltare] va avea doar propria cale blocată. Ar trebui să rămânem dedicați deschiderii și incluziunii, să eliminăm toate barierele din calea dezvoltării productivității și să direcționăm globalizarea în direcția corectă”.
- ”Ar trebui să susținem sistemul comercial multilateral centrat pe OMC, să eliminăm barierele din calea comerțului, investițiilor și tehnologiei și să menținem economia globală deschisă”.
- ”mecanismul BRICS este o platformă importantă de cooperare pentru piețele emergente și țările în curs de dezvoltare. Cooperarea BRICS a intrat acum într-o nouă etapă de dezvoltare”.
Mesajul primului ministru Narendra Modi
- ”Chiar dacă amploarea epidemiei s-a redus la nivel global decât înainte, totuși multe dintre efectele sale negative sunt încă vizibile în economia globală”.
- ”Noi, țările membre BRICS, am avut o viziune foarte apropiată asupra guvernanței economiei globale. Astfel, cooperarea noastră poate aduce o contribuție benefică la redresarea globală Post-Covid”.
- ”De-a lungul anilor, am făcut o serie de reforme instituționale în BRICS, care au sporit eficiența acestei organizații”.
- ”este un lucru îmbucurător că a crescut numărul membrilor Noii Bănci pentru Dezvoltare”.
- ”Există multe domenii în care viața cetățenilor noștri beneficiază în mod direct de cooperarea noastră reciprocă. De exemplu înființarea Centrului de Cercetare și Dezvoltare a Vaccinurilor, coordonarea între departamentele vamale, stabilirea comună a constelațiilor de sateliți, recunoașterea reciprocă a produselor farmaceutice, etc”.
- ”Astfel de pași practici fac din BRICS o organizație internațională unică cu un obiectiv care nu se limitează doar la dialog”.
- ”Summitul Tinerilor BRICS, summitul sporturile BRICS și creșterea schimburilor între organizațiile societății civile și grupurile de analiză au consolidat contactul dintre oameni”.