Seyyed Rouhollah Latifi, purtătorul de cuvânt al IRICA, a declarat că în privința comerțului exterior non-petrolier al Iranului în perioada noiembrie-decembrie s-a înregistrat o cantitate de 11.184.000 de tone. Evaluate la 8,153 miliarde de dolari, aceste exporturi au înregistrat o creștere de 19% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Exporturile petroliere ale Iranului dintre 21 noiembrie până pe 22 decembrie au fost de 8.092.000 de tone, evaluate la 3.622 miliarde de dolari. Se notează astfel o creștere de 18% față de perioada corespunzătoare a anului 2020.

Latifi a subliniat destinația produselor iraniene în această perioadă ca fiind țări precum China, Irak, Turcia, Emiratele Arabe Unite și Afganistan. El a continuat să spună că China a importat 2.315.000 de tone de produse non-petroliere, evaluate la 1.250 miliarde de dolari, în a noua lună a anului iranian curent (noiembrie-decembrie 2021) și reprezintă prima piață țintă de export a Iranului.

În ceea ce privește volumul de produse străine care au tranzitat țara în această perioadă purtătorul de cuvânt al IRICA a precizat că 1.070.000 de tone de mărfuri au fost transportate pe teritoriul Iranului, înregistrându-se o majorare de 61% față de perioada corespunzătoare a anului precedent.

*IRICA este serviciul vamal al Republicii Islamice Iran.