Iran are sprijinul Qatarului în negocierile nucleare

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi a discutat în data de 1 iulie prin telefon cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani, despre situația ultimei runde de discuții nucleare din Doha. În timpul conversației, președintele Raisi a subliniat pozițiile clare ale Republicii Islamice Iran în discuțiile privind ridicarea sancțiunilor. El a făcut referire la numeroase rapoarte oficiale ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică potrivit cărora programul nuclear al Iranului este complet transparent și nu s-a abătut niciodată de la limitele legale.

Acuzațiile repetate împotriva Republicii Islamice Iran în timpul discuțiilor indică ținta lor politică în procesul de negociere”, a precizat Raisi. Președintele Raisi a continuat prin a spune că Iranul consideră sancțiunile unilaterale ca fiind crude, ilegale și nedrepte și este hotărât să apere drepturile țării sale.

Toate eforturile ar trebui îndreptate spre ridicarea totală a sancțiunilor și stabilirea unor garanții în acest sens.

Ebrahim Raisi

Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani a mulțumit Iranului pentru sprijinul său și a spus că: „Doha sprijină poziția Teheranului în redobândirea drepturilor sale și pentru continuarea discuțiilor, și este în favoarea consolidării relațiilor și a cooperării bilaterale”. După discuțiile de la Doha, partea iraniană a declarat că se vor coordona cu Uniunea Europeană în următoarea etapă a discuțiilor.

Latest from Știri