Cine sunt kurzii și de ce nu au un stat independent deși ca număr se apropie de 40 de milioane? A venit acum momentul să-și declare independența sau este doar un joc strategic început într-un moment nepotrivit?
Din punct de vedere lingvistic kurzii vorbesc o limbă ce face parte din familia indo-iraniană, înrudită astfel cu Persana, Dari (dialect persan vorbit în Afganistan) și Tajik (dialect persan vorbit în Tajikistan), din punct de vedere etnic lucrurile nu sunt însă la fel de bine stabilite. Kurzii nu au avut niciodată un stat cu granițe bine stabilite și o cultură kurdă clar delimitat. Au participat însă la guvernarea mai multor imperii fie prin lideri locali și regionali fie prin dinastii cum a fost dinastia Zand (în Persia), un trib Lak considerat de Vladimir Minorsky cel mai sudic trib kurd din Persia. Lupte pentru un stat Kurd au început ca urmare a destrămării Imperiului Otoman și continuă până în ziua de azi în special în Turcia și Irak (referendumul din septembrie 2017).
Guvernul Regional al Kurdistanului (parte a statului federal Irak) a desfășurat în data de 25 septembrie 2017 un referendum cu întrebarea: ” Dorești ca Regiunea Kurdistan și zonele kurde din afara administrației acestei regiuni să devină un stat independent? ”. Aproape 92% din cei care au participat la vot și-au exprimat acordul pentru independență. În paralel Iranul a închis traficul aerian pentru avioanele care zboară din/spre aeroporturile din cadrul Kurdistanului Irakian iar guvernul de la Bagdad a inițiat exerciții militare alături de Turcia în zona de graniță, fără îndoială ca o măsură preventivă și de a ușura intervenția armată în caz de nevoie.
Cine îi sprijină?
Benjamin Netaniahu, primul ministru al Israelului, este singurul lider de stat care a declarat că sprijină ”efortul legitim al poporului kurd de a avea un stat al lor” (1) în acest moment. Din punct de vedere etic are dreptate însă motivația din spatele acestei declarații are puțină legătură cu lupta kurzilor pentru o țară a lor. Poziționarea Israelului este datorată propriilor lor nevoi de a-și consolida poziția și a-și motiva acțiunile din Palestina.
Cine nu îi sprinijă?
Majoritatea comunității globale a adoptat una din următoarele două poziții: 1. nu acum este momentul pentru astfel de cereri, ar rezulta noi tulburări în regiune; 2. se sprijină integritatea teritorială a statului Irak fiindcă altfel ar rezulta noi tulburări în regiune. Un caz interesant îl reprezintă cel al Organizației pentru Eliberarea Palestinei care se opune, prin declarația lui Saeb Erekat, unui stat independent Kurd despre care spune că ar reprezenta o sabie otrăvită îndreptat spre arabi (2, declarație din 2015). Turcia, Siria și Iran se opun apariției unui Kurdistan independent fiindcă ar reprezenta un factor de destabilizare în regiune și în mod special pentru statele lor, toate trei având importante regiuni cu populație majoritar kurdă.
Ce ar însemna independența kurzilor?
Nu referendumul în sine și nici rezultatul lui covârșitor și previzibil sunt în mintea liderilor lumii ci implicații pe care o declarație de independență le-ar avea. Tentative pentru realizarea unui Kurdistan independent la nordul Irakului au mai existat însă toate au eșuat fiindcă principală motivație era destabilizarea regimului lui Saddam (și în cele din urmă se ajungea la o înțelegere), acum însă regiunea e deja puternic destabilizată de un număr mare de conflicte, pe lângă Israel-Palestina se numără și Statul Islamic, Siria, Iran, Qatar iar Turcii, ca membri NATO, sunt vehement împotriva unor mișcări separatiste care ar genera un efect de domino.
Europa este și ea precaută, au existat cazurile din Crimea (și Donbas) și Scoția (care e departe să se încheie), Catalonia își caută propria independență și chiar în România avem motiv de îngrijorare în privința Ținutului Secuiesc. Sârbii au propria lor experiență în legătură cu Kosovo, Rușii cu zona Caucazului, Georgienii cu Abhazia și Oseția de Sud și desigur disputa ”Nagorno-Karabah”. Lista poate continua iar spiritele dornice să retraseze granițele în diverse părți ale planetei pot privi un deznodământ favorabil ca pe un exemplu că se poate. Pe plan regional vor apărea cu siguranță mișcări unioniste care să urmărească o realizare a unui Kurdistan ”mare” iar această desfășurare a evenimentelor nu este una agreată de părțile implicate.