Pe 11 februarie a început cel mai important eveniment muzical al Iranului. Festivalul Internațional de Muzică ”Fajr” se ține anual, de regulă în ianuarie sau în lunile Dey/Bahman potrivit calendarului Iranian. Pe lângă artiștii iranieni spectacolele vor aduce artiști din Italia, Olanda, Afganistan și Egipt.
Până pe 15 februarie sunt organizate 69 de concerte din mai multe categorii: instrumental, regional, clasică, internațională, orchestrală, pop și fuziune. Din Afganistan vine grupul Najmeddin care cântă qawwali, o formă de spectacol sufi. Egipteanul Mohamed Abozekryi și percuționistul macedonean Ersoj Kazimov vor susține un concert interesant de oud la Centrul Cultural Niavaran în această duminică.
Pianistul olandez Nicolas van Poucke va concerta tot pe 13 februarie iar luni în sala Vahdat este așteptat pianistul italian Giovanni Guidi. Toate evenimentele se vor ține în săli cu public cu respectarea regulilor sanitare adică prezentarea ”cardului de vaccinare”.
Mohammad al-Hayari, președintele acestei ediții, a 37-a, a transmis un mesaj publicului:
ریشههای هنر در ایران زمین گسترده و تنیده در تار و پود تاریخ این کشور است
Rădăcinile artei în Iran sunt vaste și împletite în țesutul istoriei acestei țări.