Discuție telefonică între Xi Jinping și Yoon

2022-03-25

Președintele chinez Xi Jinping a vorbit vineri, 25 martie, la telefon cu președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol. Acesta a subliniat responsabilitatea Chinei și Coreei de Sud în apărarea păcii regionale și promovarea prosperității internaționale și a spus că China este dispusă să colaboreze cu Coreea de Sud în construirea unui sistem de guvernare globală mai echitabil.

Președintele Xi l-a felicitat din nou pe Yoon pentru câștigarea alegerilor și a subliniat că China și Coreea de Sud sunt vecini apropiați care nu se pot îndepărta și, de asemenea, parteneri inseparabili. China acordă importanță ridicată relațiilor sale cu Coreea de Sud iar considerând că anul acesta este a 30-a aniversare a relațiilor lor diplomatice, cele două state, conform lui Xi, ar trebui să profite de ocazie pentru a-și dezvolta legăturile.

Yoon a menționat că Coreea de Sud și China au o lungă istorie de prietenie și că de la stabilirea relațiilor diplomatice în urmă cu 30 de ani cooperarea bilaterală a dat mari rezultate. Coreea de Sud este dispusă să aibă schimburi strânse la nivel înalt cu China pentru a spori încrederea reciprocă, pentru a promova prietenia între popoare și pentru a propulsa relațiile bilaterale la un nivel superior.

Unele surse mass-media sud-coreene au spus că alegerea lui Yoon ar duce la mari influențe în zona politicii externe a Coreei de Sud deoarece Yoon va adopta o linie strictă privind securitatea națională și acesta deja a promis să consolideze alianța cu SUA. SUA au văzut victoria lui Yoon ca o oportunitate unică de a consolida în continuare un grup anti-China. La cinci ore după discursul de victorie al lui Yoon, la cererea SUA a avut loc o discuție telefonică cu Biden în care americanii au afirmat puterea Alianței SUA-Coreea de Sud. Important de menționat că Yoon a descris Coreea de Nord drept ”principalul inamic al țării”.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Diplomație

Mergi la Sus

Nu rata