Xi Jinping despre ”renaștere” în articolul din Rosiskaia Gazeta

2023-03-20

Președintețe Chinei, Xi Jinping, ajunge în Moscova pe 20 martie pentru o vizită de trei zile unde va urma să aibă discuții ample cu omologul său Vladimir Putin. Evenimentul are o mare încărcătură nu doar la nivel bilateral, în care context vine cu o întărire a legăturilor strategice, ci și la nivel internațional. Cele două țări sunt reprezentarea simbolică a pilonilor principali ai Eurasiei și ai lumii multipolare, alături de care alte state non-Occidentale își găsesc locul pentru dezvoltare.

Articolul scris de Xi pentru cotidianul rusesc Rosiskaia Gazeta | Российская Газета (pe care îl puteți citi integral în rusă aici) reamintește poziția deja tradițională a Chinei în privința cooperării cu Federația Rusă dar și în privința viitoarei forme de organizare mondială, cea multipolară.

Relațiile Rusia – China au fost descrise în multiple feluri în ultimii ani însă în articolul respectiv scrie că:

Cele două țări se sprijină ferm reciproc în urmărirea căii de dezvoltare în conformitate cu realitățile naționale, în implementarea dezvoltării și a renașterii.
Две страны твердо друг друга поддерживают в следовании по пути развития согласно национальным реалиям, в осуществлении развития и возрождения

XI Jinping în articolul din Rosiskaia Gazeta

Возрождения | vazrajdenia înseamnă renaștere și este cel mai probabil traducerea în rusă al unui termen folosit de Xi Jinping când se referă la revigorarea națională sau întinerirea națională. Ideea de remarcat este că RPC vine cu o viziune a viitorului în care civilizațiile să renască și să înflorească. Asta împlică desigur o conștientizare a prezentului și o remodelare a lui. Fix ceea ce reprezintă ”noua eră” multipolară, democratică și echitabilă.

În timp ce Occidentul se confruntă cu incapacități de ordin militar, economic, demografic și politic, cu o degradare constantă a instituțiilor democratice care au conturat imaginea de lider al umanității și exemplu de urmat pentru alte state, restul planetei, nu doar Eurasia ci și Africa, America de Sud și Mexicul, fac planuri pentru a păși într-un nou capitol al istoriei. Parteneriatul Rusia – China este, în cuvintele celor doi lideri, un exemplu și pentru restul.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Diplomație

Transnistria cere ajutorul Federației Ruse

Deputații transnistreni au cerut ajutorul Federației Ruse pe fondul presiunii crescânde din partea Republicii Moldova. Rezoluția adoptată la congresul inițiat de liderul transnistrean Vadim
Mergi la Sus

Nu rata