/

Iranul și Vietnamul, dialog pe aspecte de interes reciproc

Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian și omologul său vietnamez, Bui Thanh Son, au discutat probleme de interes reciproc în marja celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York, a informat vineri IRNA.

Amirabdollahian a descris relațiile dintre Iran și Vietnam ca fiind adânc înrădăcinate, prietenoase și în dezvoltare. Republica Islamică Iran este pregătită să organizeze o comisie interguvernamentală între cele două țări, a adăugat acesta.

Oficialul a mai subliniat sprijinul pentru sectorul privat și camerele de comerț în vederea consolidării relațiilor comerciale și creșterii volumului schimburilor bilaterale.

Este necesar să se semneze documente pentru a facilita cooperarea comercială dintre cele două țări, a reiterat el. Thanh Son și-a exprimat disponibilitatea de a organiza o comisie interguvernamentală, și a anunțat continuarea consultărilor.

Lasă un răspuns

Latest from Diplomație