/

Iranul condamnă declarația japonezo-arabă cu privire la cele trei insule

Emblema ministerului de externe al Republicii Islamice Iran

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a criticat declarația comună de la reuniunea ministerială a dialogului politic arabo-japonez privind cele trei insule iraniene Abu Musa, Tunba Mare și Tunba Mică.

Ca răspuns la declarația comună a reuniunii ministeriale a dialogului politic arabo-japonez de la Cairo, Nasser Kan’ani a declarat că cele trei insule Abu Musa, Tunbul Mare și Tunbul Mic sunt parte inseparabilă și eternă a teritoriului Republicii Islamice Iran.

Potrivit lui Kan’ani, declarația este lipsită de orice valoare politică și juridică și încalcă principiul neamestecului în afacerile interne ale țărilor și respectarea integrității lor teritoriale.

Cea de-a treia sesiune a reuniunii ministeriale a Dialogului Politic Arabo-Japonez a avut loc în data de 5 septembrie 2023 la sediul Secretariatului General al Ligii Statelor Arabe din Cairo, Egipt.

În ceea ce privește cele trei insule iraniene din Golful Persic, miniștrii prezenți la eveniment au cerut eforturi „pentru a ajunge la o soluție pașnică prin negocieri bilaterale, în conformitate cu prevederile dreptului internațional și ale Cartei ONU”.

Iranul a respins categoric astfel de afirmații, spunând că cele trei insule au fost și vor rămâne părți integrante ale integrității sale teritoriale.

Lasă un răspuns

Latest from Diplomație