Discuție telefonică între Putin și Raisi | Rusia sprijină implicarea regională și internațională a Iranului

2022-06-08

Astăzi, 8 iunie, președintele Rusiei, Vladimir Putin și președintele Iranului, Ebrahim Raisi, au purtat o discuție telefonică în jurul unor probleme presante pentru ambele state.

S-au făcut progrese semnificative în relațiile dintre cele două țări, iar urmărirea acordurilor și deplasarea delegațiilor de rang înalt între cele două țări au oferit terenul pentru dezvoltarea cooperării și coordonării în diferite domenii bilaterale, regionale și internaționale.

Ebrahim Raisi

Conflictul din Ucraina a generat un val de reacții în Iran unde presa scrisă și siteurile au criticat războiul. Autoritățile iraniene de altfel s-au declarat mereu împotriva războiului însă nu au mers până la învinovățirea Rusiei. În cele mai multe din cazuri s-au exprimat critici la adresa grupului vestic (SUA, UE, NATO).

Exprimându-și speranța că luptele din Ucraina se vor încheia cât mai curând, președintele Raisi a subliniat importanța unei soluții diplomatice și a declarat că Republica Islamică Iran este gata să-și folosească capacitățile în acest sens

În privința ”discuțiilor nucleare” dintre Iran, troica europeană (Germania, Franța, Marea Britanie) și SUA, Raisi a declarat că:

Ne-am îndeplinit obligațiile în temeiul acordului nuclear și acum este momentul ca Statele Unite să ia o decizie.

Referindu-se la evoluțiile regionale, președintele a menționat terorismul și diferitele forme de ocupație ca două fețe ale unei singure monede. În acest sens cei doi președinți au subliniat succesul modelului de cooperare strategică dintre Rusia și Iran în lupta împotriva terorismului și au anunțat continuarea cooperării și coordonarea sporită a activităților în regiunea Asiei de vest și Caucaz.

Vladimir Putin a menționat că cele două țări lucrează activ la dezvoltarea cooperării economice și comerciale adăugând că: „suntem interesați să sporim cooperarea în domeniu bancar, în transport, energie și agricultură„.

Referindu-se la importanța prezenței și rolului Iranului în organizațiile regionale și internaționale de cooperare, inclusiv #Uniunea Economică Eurasiatică și #Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, președintele Putin a adăugat: „prezența și rolul Iranului în organizațiile regionale și internaționale este în interesul tuturor țărilor și îl susținem„.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Diplomație

Mergi la Sus

Nu rata