China are acum motivul pentru a grăbi reunificarea cu Taiwanul | Colapsul economic e de așteptat în SUA

2022-08-03

Vizita purtătorului de cuvânt al camerei reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a pus pe jar întreaga planetă. Statele Unite în mod oficial nu recunosc Taiwan ca țară independentă (la fel ca marea majoritate a țărilor lumii) și tot în mod oficial urmează politica ”unei singure Chine”, Republica Populară Chineză. Cu toate acestea în situații punctuale Washington nu a dat înapoi de la a încerca să agreseze China prin intermediul Taiwanului.

În 1997 Newt Gingrich a făcut și el o vizită în Taiwan dar și o vizită la Beijing, important de punctat. La acea vreme China și-a manifestat opoziția însă nu a avut prea multe opțiuni. De asemeni în acei ani în Taiwan partidul majoritar era Komintangul care deși tinde spre independență nu este o marionetă americană ca Partidul Democrat Progresiv care este în acest moment principalul partid din parlament. Mai mut, președintele Tsai Ing-wen este, potrivit declarațiilor de-a lungul timpului, un fanatic pro-american.

Evenimentul în sine a generat reacții foarte complexe și în anumite cazuri contradictorii. Inițial presa chineză a pus sub semnul întrebării această vizită spunând că nu era asumată oficial. După cum știm ea a avut loc însă prin faptul că nu a fost asumată oficial de stateul american putem considera că este o concesie.

Anumiți comentatori cosnideră că prin acest eveniment SUA au reușit să umilească China. Este adevărat că Beijin a lansat avertismente dure împotriva vizitei și s-a creat chiar impresia că ar putea să urmeze o acțiune militară. Niciu clipă însă China nu a anunțat că va doborâ avionul lui Nancy Pelosy sau că ar risca un război potențial nuclear cu SUA din această pricină. China are mijloace mult mai bune pentru a riposta împotriva Washingtonului și s-ar putea ca acțiunile din viitorul apropiat să agraveze și mai mult situația economică a fostului hegemon.

Un mare număr de state au reacționat până acum împotriva acestei încălcări a suveranității Chinei printre care Rusia, Siria, Coreea de Nord și Iran și multe altele vor reacționa în următoarele zile. Republica Populară a reușit astfel să-și crească poziția în rândul oamenilor chiar și din Occident. Un număr considerabil de comentatori și unități de presă chiar și de mainstream au ridicat pericolul unui război nuclear pornit din pricina vizitei (!) purtătorului de cuvânt.

Revenind la ideea că aparent China nu a reacționat așa de dur pe cât s-a lăsat impresia vom înțelege că de fapt dorința era alta, să se creeze teama unui conflict astfel încât vizita lui Pelosi să înceapă să fie criticată. Reacția administrației Biden a contribuit la acest scenariu fiindcă declarativ s-au dezis de acțiunile purtătorului de cuvânt. Aici s-au împușcat doi iepuri dintr-un foc. S-a creat impresia că Pelosi a acționat anarhic și că Biden nu are capacitatea să țină sistemul de stat sub control.

Ce va urma este un război economic silențios prin care China va genera și mai multă instabilitate socială și economică în SUA. Inevitabil structura politică și militară internațională a Washingtonului va ceda.

Trebuie menționat că această femeie de 82 ani alături de soțul ei Paul Pelosi, sunt două personaje percepute de către americani ca fiind extraordinar de corupte și într-adevăr există o serie de cercetări în desfșurare.

  • Poeta siriană Dana Abu Mahmoud a ajuns în semifinala concursului ”Prințul poeților” din Emiratele Arabe Unite

  • Emiratele Arabe Unite își oferă experiența Uzbekistanului | Parteneriat strategic pentru modernizarea guvernului

  • Belarus e interesat de sporirea cooperării comerciale cu Emiratele Arabe Unite

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Conflicte

Mergi la Sus

Nu rata