Întâlnirea dintre Amirabdollahian și Zardari de la Davos 2022 deschide uși dar există neîncredere

2022-05-26

Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, s-a întâlnit joi 26 mai cu omologul său pakistanez, Bilawal Bhutto Zardari, în contextul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția.

Ce trebuie avut în vedere este faptul că Pakistan joacă un rol important în arhitectura Eurasiatică, prin poziția geografică dar și ca un potențial centru industrial și piață de desfacere. Înlăturarea de la putere a lui Imran Khan și al partidului său printr-o acțiune sprijinită din exterior de forțe non-Eurasiatice este însă o provocare.

Noul guvern pakistanez încearcă să se spele de stigmata unui presupus sprijin american de care ar beneficia însă toate strădaniile lor sunt primite pentru moment cu neîncredere.

Cei doi oficiali au discutat despre comerțul bilateral, piețele de frontieră și situația din Afganistan, potrivit unui comunicat de presă al ministerului de externe al Pakistanului. Tot potrivit comunicatului, în cadrul întâlnirii Zardari a reafirmat dorința Pakistanului de a consolida legăturile fraterne Pakistan-Iran în toate domeniile de interes reciproc.

Zardari a apreciat sprijinul ferm al Iranului pentru cauza Kashmirului, în special la nivelul liderului suprem, potrivit ministrului de externe al Pakistanului. Trebuie menționat că Iran și India au relații tradiționale apropiate iar New Delhi vedea în Iran un important partener strategic, perspectivă care a dus la investițiile indiene în Chabahar. DIn nefericire India a cedat presiunilor SUA și a acceptat o diminuare a relațiilor lor bilaterale. Kashmir este un subiect sensibil și tensionat între Pakistan și India. Din punct de vedere religios sprijinul Iranian este de așteptat însă acest sprijin este riscant.

Diplomatul pakistanez a mulțumit Iranului pentru trimiterea unei aeronave în Pakistan care a ajutat la stingerea unui incendiu forestier în provincia Balochistan din Pakistan. Legat de acest eveniment primul ministrul al Pakistanului, Shehbaz Sharif i-a trimis un mesaj de mulțumire președintelui Raisi pentru trimiterea avionului Ilyushin Il-76.

Ministrul de externe Amirabdollahian a adresat o invitație omologului său pakistanez de a efectua o vizită în Iran.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Diplomație

Mergi la Sus

Nu rata