Macron a prezentat strategia pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale în Franța (și Europa) în cadrul conferinței ”AI for humanity” în data de 29.03.2018

Fonduri de aproximativ 1.5 miliarde de euro în următorii 4 ani pentru cercetare
Nevoia ”deschiderii accesului” la algoritmi față de consumatori/cetățeni
Se dorește ca Franța (Europa) să ajungă din urmă China și SUA în cercetarea Inteligenței Artificiale

Raportul Villani a fost realizat de o echipă condusă de Cedric Villani, un matematician francez, parlamentar și membru al partidului lui Macron. Conferința și prezentarea ce a urmat au facilitat stabilirea de legături între principalele companii și cercetători în domeniul Inteligenței Arficiciale pentru a lucra și a investi în Franța.

Conform strategiei, companiile comerciale care desfășoară activități de cercetare în domeniul Inteligenței Artificiale sunt îndemnate să-și ”deschidă” algoritmele față de consumatori/cetățeni. În așa fel se pot evita atât pericolul unor puteri prea mari în mâinile companiilor dar și pericolul apariției unor regimuri despotice. În prezent SUA și China sunt principalele state în această ramură de cercetare însă Europa este diferită față de ambele. Modelul american este axat pe zona privată (deși există implicare federală) în timp ce sistemul Chinez este centralizat (deși strategia lor implică de curând și implicarea companiilor) și expus presiunilor politice.

Strategia franceză de a ajunge din urmă cei doi ”adversari” capătă un caracter european fiindcă au fost anunțate colaborări cu eforturile germane în domeniu, o parte din finanțarea de 1.5 miliarde de euro fiind destinate proiectelor comune. Rămâne de văzut modul în care statele membre, cu capabilități reale, vor reuși să-și coordoneze proiectele pentru a rezulta ceva cu adevărat comparabil cu demersurile din China și SUA.

Macron și-a exprimat dorința de a readuce în țară persoanele cheie care acum lucrează pentru companii străine în SUA, Japonia și Coreea de Sud dar și intenția de a motiva companiile străine să investească în Franța.

Samsung a deschis de curând o divizie axată pe Inteligența Artificială în Franța și are în jur de 100 de angajați, IBM a recrutat în jur de 400 de specialiști iar Google și-a deschis primul birou al ”DeepMind” din Europa continentală în Paris. Mai mult, Facebook a anunțat propriile planuri de investiție în Franța.

Un program național de cercetare se va organiza în jurul INRIA (Institutul Național al Franței pentru Informatică și Matematică Aplicată) la care se vor alătura alte 4 sau 5 institute dedicate. Finanțarea promisă de 1.5 miliarde de euro va veni în parte din investiție directă a statului, fonduri europene și fonduri private.