Întâlniri bilaterale pe marginea Summitului Mării Caspice | Oportunități economice și provocări culturale

2022-06-29

Serdar Berdimuhamedov și Ilhan Aliev au discutat azi 29 iunie, într-o conversație separată avută în contextul Summitului Mării Caspice, ”despre aspecte prioritare ale dezvoltării cooperării bilaterale”. De menționat că relațiile lor bilaterale sunt în plină dezvoltare mulțumită în parte și contribuției Iranului.

Printre vectorii prioritari au fost identificate domenii precum comerțul, economia, combustibilul și energia, transporturile și comunicarea, agricultura, industria textilă. industria chimică.

Președintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaiev, a avut și el o întâlnire separată cu Serdar Berdimuhamedov în cadrul căruia a subliniat interesul Kazahstanului pentru continuarea dezvoltării relațiilor bilaterale.

Liderul Iranului, Ebrahim Raisi, și-a exprimat satisfacția pentru modul în care evoluează relațiile dintre cele două state vecine. În cadrul discuției sale cu preșdintele Turkmenistanului au vorbit despre perspectivele parteneriatului tradițional și s-au exprimat în favoarea consolidării relațiilor bilaterale în toate domeniile.

Printre principalele direcții de cooperare interstatală au fost identificate domenii precum gazele și electricitatea, transporturile și comunicațiile, construcțiile, agricultura și turismul.

Președintele Vladimir Putin și președintele Berdimuhamedov au avut o discuție scurtă despre parteneriatul lor bazate pe principiile bunei vecinătăți și al înțelegerii reciproce și și-au manifestat interesul pentru consolidarea cooperării.

Printre domeniile prioritare de cooperare au fost precizate comerțul, energia, telecomunicațiile, construcțiile și industria materialelor de construcții, gospodărirea apelor, agricultura și turismul


Ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a declarat în cadrul Consiliul Miniștrilor de Externe din Țările Caspice ținut la Așgabat pe 28 iunie, că Teheranul e de acord cu propunerea de a se organiza cel de-al doilea Forum Economic Caspic în Astrahan, Rusia.

Au trecut patru ani de la semnarea Convenției privind statutul juridic al Mării Caspice și, deși am făcut un pas important în acest sens, problemele foarte importante (…) rămân în continuare.

Hossein Amir-Abdollahian

În cadrul discuției comune Serdar Berdimuhamedov s-a arătat în favoarea asigurării unei securități pe termen lung și indivizibile în regiune în vreme ce Vladimir Putin a cerut aprofundarea cooperării dintre cele cinci țări în toate domeniile, de la politică la protecția mediului. Președintele rus le-a oferit partenerilor mai multe idei concrete și ușor de implementat, de exemplu, organizarea unui festival comun de film și a unei expoziții de covoare. Evenimentele culturale având rolul să apropie națiunile între ele.

Importanța Mării Caspice pentru Rusia în situația actuală nu este de subestimat. Această regiune este esențială pentru realizarea rutei de tranzit nord-sud, rută pe care se pun mari speranțe în condițiile sancțiunilor grupului vestic. 

Există o problemă însă, nici porturile rusești și nici cele iraniene din Marea Caspică nu sunt pregătite în acest moment pentru o creștere a fluxurile de mărfuri. 

În ceea ce privește dezvoltarea turismului, rușii pot vizita cu ușurință o singură țară caspică, Kazahstan în timp ce accesul în Azerbaidjan nu este permis celor care au vizitat anterior Armenia. În Iran este necesară respectarea unui cod vestimentar strict și o serie de alte diferențe culturale, ca interzicerea consumului de alcool. Turkmenistan se încadrează în linii mari în același registru cu Iran în privința particularităților turistice. De fapt acesta este și unul din motivele pentru care Iran și Turkmenistan asistă la o dezvoltare a relațiilor lor bilaterale.

Surse: CASP-GEO.ru | IRNA | MK.ru

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Convergențe

Mergi la Sus

Nu rata