Conferința ”Apă pentru Dezvoltare Durabilă” în Dușanbe | Creșterea comerțului regional, plan propus de OCS

2022-06-11

Secretarul general al ^Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (#OCS), Zhang Ming, s-a întâlnit cu secretarul general al Organizației pentru Dezvoltare Economică, Khusrav Noziri, în contextul celei de a doua conferințe internaționale la nivel înalt „Apa pentru Dezvoltare Durabilă” ținută la Dușanbe între 6-9 iunie (^link extern).

Ei au făcut schimb de opinii cu privire la modalitățile de consolidare a cooperării comerciale, pe aspecte de mediu, de transport și turism. Au convenit să desemneze comisari care să mențintă contact permanent între secretariatele celor două organizații.

Zhang Ming s-a întâlnit și cu secretarul comisiei economice a ONU pentru Europa, Olga Algaierova. Aceștia au discutat despre un proiect de memorandum de înțelegere între cele două organizații.

Uzbekistan a prezidat pe 7 iunie prima reuniune (în format virtual) de experți cu scopul de a coordona un plan de acțiune comun pentru extinderea comerțului regional în cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (^link extern). Documentul urmează să fie înaintat spre semnare la ședința consiliului șefilor de stat ai OCS din septembrie 2022. Există planuri de a-l analiza și la o reuniune a comisiei înalților funcționari responsabili pentru comerțul exterior care va avea loc în perioada 15-16 iunie 2022.

Președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirzioiev, a precizat anul trecut în septembrie în cadrul ședinței consiliului șefilor de stat ai OCS că dorește ca în cadrul organizației să se construiască un plan de dezvoltare intraregional.

Buy Me a Coffee

Arhivă știri

Cele mai noi articole din Convergențe

Mergi la Sus

Nu rata