Ministrul de externe al Chinei, #Wang Yi, a avut luni o conversație telefonică cu ministrul interimar de externe al guvernului interimar din Afganistan, Amir Khan Muttaqi.
Wang a subliniat că politica Chinei față de Afganistan este clară și fermă și privește stabilitatea și continuitatea. ”China respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Afganistanului, respectă alegerile independente făcute de poporul afgan și îi respectă credințele religioase și obiceiurile etnice”, a spus el.
Wang a mai spus că ”se va organiza cea de a doua reuniune la nivel de lucru privind asistența umanitară și reconstrucția economică”. Și-a exprimat speranța că ambele părți vor avansa cooperarea pragmatică în domenii precum economia, comerțul, agricultura, mineritul, interconectivitatea.
Oficialul chinez a cerut măsuri concrete în combaterea tuturor grupărilor teroriste, inclusiv Mișcarea Islamică din Turkestanul de Est. Măsurile de securitate ar trebui să includă și protecția cetățenilor și instituțiilor chineze din Afganistan.
Guvernul chinez este dispus să sprijine Afganistanul în efortul de a construi un guvern incluziv cu o conducere moderată și prudentă, să susțină justiția pentru Afganistan în sferele multilaterale precum Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (^OCS), să facă demersuri pentru implementarea deciziilor celei de-a treia reuniuni a miniștrilor de externe a țărilor vecine cu Afganistan și să construiască un consens între țările regionale pentru stabilitatea și reconstrucția Afganistanului.
Muttaqi a menționat că Afganistanul înțelege pe deplin preocupările de securitate ale Chinei și este dispus să lucreze alături de China pentru combaterea terorismului. Afganistanul speră să consolideze cooperarea cu China în organizațiile internaționale, cum ar fi OCS.
Sursa: ECNS