4 scriitori iranieni din secolul XX și viețile lor
Secolul al XX-lea a fost o perioadă deosebit de plină de evenimente în Iran, la fel ca în toată lumea. Privind istoria globală putem considera că iranienii au fost aliniați, cumva, la haosul general. Singurul aspect la care nu s-au aliniat, sau mai precis nu s-au sincronizat, a fost modernitatea. Inițiative au existat și au existat și anumite realizări, ca de exemplu organizarea unui aparat birocratic cât de cât național însă societatea a rămas în esență puternic tradițională și ostilă la ideea de schimbare.
Au avut loc războaie, lovituri de stat, schimbări în forma de guvernare, schimbarea dinastiei, transformări politice și freamăt social ce a oscilat între occidentalizare, liberalizare, tradiționalism și teocrație. Gloria Persiei în ultimele două secole ale imperiului nu a fost mai mult decât o poleială pentru privirea mioapă a ultimilor Qajari, dinastia turcică ce a reușit să-i țină pe persani în loc.
În această perioadă de formare a Iranului modern s-au născut scriitorii pe care am să îi prezint aici. Au venit din medii diferite, din familii de intelectuali sau din familii de țărani și muncitori. Cu toții și-au dezvoltat o viziune socială asupra țării lor și au căpătat un sentiment de responsabilitate în cursa de sincronizare cu restul cu resul lumii.
Jalal-al Ahmad – جلال آل احمد
Ahmad s-a născut în 1923 la Teheran pe vremea când Iran avea încă numele de Persia. La conducerea statului se afla Ahmad Shah Qajar, ultimul monarh din dinastia Qajarilor. În 1921 o lovitură de stat inițiată cu sprijinul englezilor i-a ajutat pe Reza Pahlavi și Said Zia-aldin Tabatabai să-și crească puterea. Anul 1923 a adus alegeri legislative în Persia iar Reza Pahlavi devine premier. La doi ani după asta e numit Șah și începe dinastia Pahlavi.
Ahmad a rămas cunoscut pentru activismul social și politic în cadrul mișcărilor și partidelor socialiste și/sau comuniste din Iran. Una din principalele sale cărți este critica adusă occidentului în ”Occidentosis: A Plague From the West”. A mai publicat nuvele, jurnale de călătorie și proză scurtă. Ca traducător s-a concentrat asupra operelor lui Dostoievski, Camus, Sartre și Ionesco. A murit în 1969.
Simin Daneșvar – سیمین دانشور
Simin s-a născut în Fasa, oraș din provincia Fars, în anul 1921 într-o familie de intelectuali, tatăl medic iar mama pictor. A avut parte de o educație aleasă în cadrul unei școli bilingve britanice. În 1939 a intrat la Universitatea din Teheran pentru a studia literatura persană. În 1950 se căsătorește cu Jalal Al-Ahmad. S-a implicat în activitățile Uniunii Scriitorilor încă de la inființarea acesteia din 1969. Și-a continuat activitatea academică și după proclamarea Republicii Islamice. A decedat în anul 2012 la vârsta de 90 de ani.
سووشون (Savușun), din anul 1969, este prima nuvelă scrisă în Iran de o femeie autor. Spune povestea unei familii și Șiraz forțată să trăiască într-o țară ocupată în perioada celui de al II-lea război mondial. I-a tradus în persană pe Arthur Schnitzler, Cehov și pe George Bernard Shaw.
Sadeg Hedaiat – صادق هدایت
Hedaiat s-a născut în 1903, tatăl său fiind istoric literar și decan al Academiei Militare, provenea cu adevărat dintr-o familie aflată în rândul elitelor. A studiat la o școală misionară franceză din Teheran și ulterior a plecat la studii în Franța. Își dorea să deveniă inginer și la întoarcerea în țară să lucreze pentru Ministerul Drumurilor și Comunicațiilor. Nu și-a încheiat studiile și a revenit în Persia unde a început să lucreze la Banca Meli. De-a lungul vieții și-a schimbat de multe ori locul de muncă, semn că nu reușea să se integreze, în timp ce continua să publice nuvele. A început să fie simpatizant de stânga și să-și facă prieteni printre membrii Partidului Tudeh, printre aceștia și Jalāl Āl-e Aḥmad.
După al doilea război mondial a lucrat la Societatea pentru Relații Culturale Persano-Sovietice unde publica în cadrul jurnalului editat de societate. Au început să apară conflicte între el și foștii săi membri din Tudeh iar asta l-a împins în cele din urmă spre singurătate. A început să i se dezvolte un sentiment de neadecvare și alienarea care i-a caracterizat din ce în ce mai mult relația cu cei din jur. În cele din urmă s-a sinucis în 1951 la Paris.
Sadeh Hedayat a rămas drept unul din cei mai mari scriitori moderni iranieni. Bufnița Oarbă (بوف کور) este considerată cea mai importantă lucrare a sa. Cartea este scrisă în jurul ideii de moarte, fiind scrisă într-o perioadă în care suferea de depresie. Alienarea pe care o simțea era de natură culturală. Percepea cele două clase conducătoare, monarhia și clericii, ca factori care țin în loc dezvoltarea poporului său.
در زندگی زخمهایی هست که مثل خوره در انزوا روح را آهسته می خورد و می تراشد
În viață răni sunt care asemenea leprei mănâncă în singurătate, pe suflet încet (îl) mănâncă și (îl) scobesc.
Mahmoud Dulatabadi – محمود دولتآبادی
Dulatabadi s-a născut în 1940 într-o familie săracă de muncitori artizani din Sabzevar, o localitate aflată într-o regiune semi-aridă din nord-estul Iranului. Se poate spune că apetitul său pentru lectură l-a ajutat să-și depășească situația. Un rol important l-a jucat și tatăl său care, deși neinstruit, a reușit să-i prezinte fiului său clasicii persani Saadi, Hafez și Ferdousi.
Ca adult a plecat în Mașad, un oraș mare cu multe oportunități, unde a început să joace la teatru. În această perioadă s-a decis să se apuce să scrie nuvele. Cărțile sale s-au bucurat de succes inclusiv în rândul celor hăituiți de poliția secretă a Șahului. Acesta a fost singurul motiv pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare în 1974. Este activ și în prezent, scriitor de reputație internațională și luptător pentru libertate socială și artistică în interiorul Republicii Islamice.
Una din lucrările sale, کلیدر | Kelidar, a fost scrisă de-a lungul a 15 ani și e compusă din 10 cărți. Spune povestea unei familii kurde din Sabzevar care se confruntă cu rasism și prejudecăți între 1946 și 1949.
Pentru mai multe știri vă invităm să vă abonați canalului nostru de Telegram click > aici <