Natasha Gilbert a publicat un articol pe 10 aprilie în care prezintă actualul stadiu al negocierilor pentru diminuarea concentrației de cadmiu din produsele de fertilizare.
Conform materialului, Comisia Europeană dezbate astăzi (11 aprilie) dacă va merge mai departe în procesul de prevenire a contaminării solurilor europene. La baza dezbaterilor (și a divergențelor) se află două studii științifice (al lui Erik Smolders publicat în 2016 și al lui Paul Römkens publicat în 2017) cu rezultate diferite. Explicația pentru discrepanțele acestor cercetări stă în marea diversitate a solurilor pe teritoriul UE și a diferențelor prin care acest metal greu rămâne în sol.
Introducerea unor limite superioare mai scăzute ar descalifica din start exporturile din Maroc în vreme ce principalul câștigător ar fi compania PhosAgro din Rusia care produce îngrășământ cu o concentrație mai mică (și astfel se va încadra în parametri).
Cadmiul este un metal greu la care omul este expus în principal prin alimentație și fumat. În cantități peste limitele admise contribuie la degradarea rinichilor, a ficatului și la demineralizarea oaselor.