- Pe 21 februarie în Iran au loc alegerile parlamentare
- Mandatul parlamentarilor este de patru ani
- În total sunt 290 de membri
- peste 7100 de candidați au fost acceptați, aproape 7300 au fost respinși de Consiliul Gardienilor Constituției
În această perioadă dificilă pentru iranieni alegerile parlamentare pot să ofere speranța unui viitor mai bun însă rolul lor este limitat la zona domestică. Sunt primele organizate după retragerea Statelor Unite din ”Acordul nuclear” și după aplicarea sancțiunilor ilegale (nu sunt adoptate de ONU).
Interesul alegătorilor pentru alegerile parlamentare vine din dorința de gestionare și soluționare a dificultăților domestice, în principal cele economice. Pe plan internațional Majlisul nu are vreun rol hotărâtor, în acest caz ”Liderul Suprem” Khamenei este ”șah”, autoritatea sa fiind chiar deasupra președintelui în aspectele strategice. Putem privi rezultatul alegerilor ca pe o direcție generală trasată de electorat însă eficiența acestui barometru depinde în totalitatea de numărul, calitatea și spectrul politic al candidaților.
Un scandal a erupt după aflarea numărului mare al candidaților respinși de Consiliul Gardienilor Revoluției, 81 dintre aceștia fiind chiar în prezent parlamentari și preponderent reformatori. Viața politică din Iran este diversă însă controlată iar de multe ori taberele nu sunt așa clar delimitate. Deși se dorește emularea modelului american bipartid (ce ironie) în realitate există foarte multe partide și alianțe, peste 200.
Cele două curente principale sunt Reformatorii și Conservatorii (Principaliștii). În linii mari primii sunt mai deschisi spre dialog cu Occidentul și doresc o economie de piață liberă iar Conservatorii doresc evident opusul. Diferențele dintre ei sunt, așa cum am spus anterior, foarte neclare dacă privim în cazuri particulare. Poate și lipsa direcțiilor clar diferențiate duce la frustrarea alegătorilor din mediile urbane care au tendința, astfel, să privească întregul ciclu electoral drept un circ.
Probabil un cuvânt de spus în toată această ambiguitate îl are chiar Consiliul Gardienilor care se îngrijește astfel să nu lase mișcările reformatoare să câștige prea mult teren și să devină chiar reformatoare. Anul acesta pare să asistăm mai mult la o confruntare între conservatori chiar dacă aceștia au format în cele din urmă o alianță mamut în scopul alegerilor. Este vorba de cei pro-acord nuclear uniți în jurul lui Mohammad Bagher Ghalibaf și ultra-conservatorii care resping acordul nuclear și care probabil urmăresc în cele din urmă dobândirea armamentului atomic. Liderul taberei reformatorilor este considerat Majid Ansari însă această facțiune a fost puternic afectată de selecția făcut de Consiliul Gardienilor.
În prezent Iran are un președite reformator (și relativ moderat/temperat) care a venit la putere în 2013 ca urmare a climatului generat de perspectivele apropierii de Occident. Este foarte posibil ca următorul președinte Iranian să nu mai fie însă un reformator/moderat.