Guy Verhofstadt, lider al grupului liberalilor și democraților din Parlamentul European, a criticat evident venirea lui Trump la putere în SUA însă această turnură aparent neașteptată de peste ocean oferă combustibil grupului Spinelli și al europenilor ce susțin federalizarea uniunii, grup din care face parte și Guy. Dacă este să privim obiectiv, o regândire a poziției americane în politica mondială oferă imense șanse de dezvoltare pentru Europeni, dar și pentru alte părți implicate pe scena internațională. Noua ordine mondială promovată de federația Rusă alături de o preconizată retragere sau cel puțin o stagnare americană vor oferi europenilor oportunități de maturizare al proiectului politic numit Uniunea Europeană. Momentul este însă unul delicat fiindcă ezitarea poate să însemne dezmembrare a ceea ce există deja construit însă orice acțiune decisă în lipsa unei direcții hotărâte în unanimitate poate duce tot acolo. În anii următori vom vedea cu siguranță dacă Europenii chiar există.

Grupul Spinelli a fost inițiat în septembrie 2010 de către Guy Verhofstadt, Daniel Cohn-Bendit, Sylvie Goulard și Isabelle Durant cu scopul de a construi o rețea de cetățeni cu valori federaliste pan-Europene și care astfel să depășească interesele statele. În prezent 110 membri ai Parlamentului European s-au alăturat inițiativei și peste 7000 de oameni au semnat manifestul.

National solutions are solutions of the past. Our goal is a federal and post-national Europe, a Europe of the citizens. This was the dream the founding fathers worked so hard to achieve. This was the project of Altiero Spinelli. This is the Europe we want. This is the Europe we will fight for. Because this is the Europe of the future.