Locotenentul Serghei Orgakov (Iuri Borisov) nu reușește să-și îndeplinească misiunea, motiv pentru care este condamnat la pedeapsa capitală. Filmul redă foarte bine această situație paradoxală. În eventualitatea în care reușești să supraviețuiești unui atac, poți ajunge dușmanul propriilor camarazi fiincă, prin supraviețuire, ai dat dovadă de lașitate. Cazul sovietic este chiar mai clar în acest sens fiindcă din dorința de a stăvili avansul german, ofițerii ajungeau să ceară de la soldați sacrificiul suprem pe front, nu conta faptul că acest act nu cântărea, în majoritatea cazurilor, aproape deloc la șansele unui câștig.
Orgakov supraviețuiește pentru un timp alături de paznicul său, Radovoi Djurabaiev (Amir Abdîkalîkov), cal care va întruchipa rigiditatea, inflexibilitatea și supunerea oarbă. În cele din urmă, între cei doi se dezvoltă o prietenie iar asta face hotărârea lui Djurabaiev de a-și îndeplini misiunea să pară un act nemilos și de trădare.
Filmul se remarcă prin calitatea ridicată a jocului actorilor. Iuri Borisov redă excepțional situațiile dificile în care personajul este pus, de multe ori văzându-și moartea prin fața ochilor, fiind obligat să se adapteze la schimbări bruște. Este un film dur însă nu atât de dură pe cât ne putem aștepta de la un film de război. Accentul cade mai mult pe situațiile absurde ce apar iar la bază este plasată tema camaraderiei.
PS. Filmul nu e despre cucerirea Berlinului, în esență este mai mult vorba despre o serie de retrageri. La baza scenariului se află cartea ”Doi în stepă” scrisă de Emmanuil Kazakevici și jurnalul de război al lui Konstantin Simonov.

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.